Nori negri se abătuseră asupra Daciei Mari și, fapt neobișnuit, nimeni n-avea vreun chef să tragă cu arcul în ei. Se dusese știrea până-n Hiperboreea leagănului omenirii (adică undeva cam în Bucovina de azi) că Marele Rege Decebal căzuse pe gânduri. Așa împrejurare atipică, dimpreună cu zvonul că nu băuse decât apă timp de trei zile, adusese îngrijorarea de-a lungul și de-a latul țării pline de dacogeți în poziția tocmai menționată. Nu cunoștea nimeni motivele depresiei regale, Decebal fiind un om viguros de felul său; de aici i-a și venit supranumele cu care a rămas în istorie, pe el chemându-l în buletin Diurpaneus. Toată lumea aștepta o lămurire din partea conducătorului, poporul neavând în sarcină să gândească și să nu bea nimic atâta timp; activitățile respective revenind numai Regelui ce-și justifica astfel atribuțiunile dinastice. Cred că ați prins repede esențialul, treaba asta s-a perpetuat până în zilele noastre pe aceste pământuri și va dispărea doar, probabil, odată cu Apocalipsa creștină.
În a patra zi de abstinență și meditație, Decebal s-a ridicat de pe tron și a poruncit tunător:
– Ză vină la mine tarabostes din Conziliul Regal!
Zis și făcut deîndată, deoarece Decebal avea puteri absolute. Ca să vă faceți o idee, închipuiți-vă un Băsescu nesupus suspendărilor din partea adversarilor, ci având el prin Constituție dreptul de a-i suspenda pe aceștia cu toporul gâzilor.
– Poruncește, Mare Rege!, a glăsuit Pontaneus, Tarabostele-Șef al echipei sale de conducere. Ce zbateri te zdruncină, c-am ajunz cu toții ză nu ne mai meargă la zuflet zaibărul de grija Domniei Tale! Ți-e Dacia ztrăbunilor Tăi în pericol, de ze abat norii cei zărghiți pezte noi?
– Pontaneus, pizicuțule, ți-am mai zis de atâtea ori că Dacia nu e a mea și nici a ta, nici a ztrăbunilor, mai alez că ai tăi au venit dinzpre cizma romană și verișorii iliri. Ea ezte a urmașilor urmașilor noștri, în vecii vecilor! Unde-i tarabostele Zgoneus, iar are muzafiri la Zarmizegetuza?
– Zgoneus te imploră ză-l zcuzi și aztăzi, are pântecăraie de la un zaibăr cam trezit, pe care cică l-a zorbit zelos cu un neguztor mozaic din obligație protocolară.
– Lază-l în plata lui Zamolxes, că oricum nu ze cunoaște când lipzește, dă-l în zdrâmbă de ztrungar la oi! Știți voi de ce v-am zorit aici, zau măcar ați prins vreun zvon de ce ze petrece la hotarele țării?
– N-am auzit nimic, Măritule. Z-a umflat iară Danubiul și ne ia viile? Poruncește ztare de necezitate și trecem cu toții la treabă. Vine imediat Dragneus cu plutele!
– Numai la vii vă gândiți, zurbagiilor, dar-ar zbârciul în zaibărul voztru! Vin romanii, nezocotiților, tocmai zidesc acum un pod pezte Danubius! Și nu vin cu gând de pace, dacă nu ți-e cu bănat, ci vor ză-mi ia mie gâtul și pe voi ză vă facă zclavi la Roma!
– Da' ce i-a apucat pe pidoznici, z-au terminat băiețașii în Imperiu?! N-aveam tratate cu ei legalizate de Domițian? Cine-i rege la ăștia, că n-a mai venit niciun ziar roman de multă vreme, acum fac legătura!
– Băi, matrafoxaților, i-am zupărat cu incurziunile de pradă pe care am fozt nevoit ză le fac dincolo de Danubius, ză aveți voi ce crăpa în burdihane! Că ztau ztupii și câmpurile nezgândărite tot anul, voi doar la ztruguri vă zgâiți! Cum ne luptăm azi cu ei, ai văzut ce tehnică zgubilitică au dezvoltat?
– Mărite Decebalus, eu zic ză dăm la pace și ză împărțim zaibărul cu invadatorii, e de unde, zlavă lui Zamolxes! Ce altceva ză ia de la noi? Copiii mai mult îi vindem, iar agonizeală nu are nimenea, că e fudulie ca mâncarea! Femeile nu prea îi interezează, dăcoaicele noaztre zunt oricum o grămadă la Roma!
– Cum, ce ză ia?! Aur, mă, gâză-n găoz de cal care ești! Nu știi că munții noștri aur poartă, noi tot bem din poartă-n poartă?
– Și care-i zorul, ză-l ia pe tot, dacă plătezc bine! Ai trimiz zolie de pace?
– Am trimiz zece tarabostes și îndărătnicul de Traian i-a zodomizat perzonal, după care i-a returnat cu răvaș că vine și-o pune cu mine de-o etnogeneză! Ia zi, cum ztăm cu armamentul?
– Prozt rău, Decebalus, zoldații noștri își vând toți falxurile egypsienilor care umblă cu strânzul fierului, ză le iază de zaibărul zilnic. Crez că zulițe le mai avem doar pe-alea în care trimitem zoli la Zamolxes, iar de arcuri ce ză mai zicem, dacă mai zbârnâie vro duzină…
– Păi vezi? Din zecunda azta declar ztare de război! Nimeni nu mai bea, toate viile ze rechiziționează! Din araci facem țepușe de luptă, zaibărul îl punem în calea inamicului ca ză ze îmbete el, iar zuica le-o aruncăm în cap împreună cu făcliile, ză le ia foc zalele! Ordin de zi pe toată Dacia Felix, nu ze admite nicio zâzanie! Toată zuflarea, mobilizarea!
Acum, peste milenii de perenitate românească, trebuie să vă spunem că istorici ca Săvescu, Roxin, Funar și alți dacomani de serviciu au dreptate. Romanii nu i-au învins niciodată pe daci, pentru că războiul n-a mai avut loc. Diurpaneus a fost otrăvit turnându-i-se cucută în zeamă, iar locul său a fost luat de Bastos; acesta a făcut pace cu romanii, vânzându-le cu preț mic și comision mare aurul de la Alburnus Maior, Roșia Montană de azi. Și da, aveți dreptate: nu Bastos a fost trădătorul de neam, țară și credință, ci dezalcoolizatul ăla de Decebal!
