HomeSocialAmericanii-s de vină, fxxx-l pe Ghiță să-l fxx!

Americanii-s de vină, fxxx-l pe Ghiță să-l fxx!

Apărut în lumea IT-ului ca un upgrade al securistului de omenie, cu ochi albaștri și parpalac negru, de pe timpul lui Ceașcă, Sebastian Ghiță a crescut mai ceva ca Făt-Frumos, și nu doar în înălțime, ci și în conturi – cât creșteau alții într-un an, el creștea într-o lună. Și așa se face că, în zece ani, Ghiță a ajuns, dintr-un licean modest, un multimilionar onest. Ce să mai vorbim: Bill Gates și Steve Jobs într-unul singur, varianta mioritică. Faptul că Ghiță era produsul unui minunat brainstorming, combinat cu un gangbang de excepție al unor domni upgradați și ei de la versiunea învechită Secu 1.1 la varianta nouă SRI 3.2, nu l-au mai luat mulți în seamă. Ghiță era prototipul tânărului IT-ist de succes, devenit bogat doar prin propriile forțe mentale.  

Toate au mers minunat până ce pe Ghiță l-a chemat DNA-ul la portiță, ca să-l strângă de coiță (altă rimă n-am găsit). Simțind că se apropie funia de par și că în curând ar putea trece de la numărat bani la numărat zilele prin pușcărie, Ghiță a început dezvăluirile: el și-a adus, brusc, aminte, că ăia de la Microsoft sunt de vină pentru jupuirea bugetului cu vreo 400 de milioane de euro.

Partea română n-a avut nicio vină, săraca, decât că a fost cinstită, proastă, și nu se pricepea la calculatoare. Pentru că, zice Ghiță, cu mânie proletară și amintindu-și, la fel de subit, că e mândru că-i român, avem și noi firme care au făcut soft pentru instituții (cu totul întâmplător, desigur, doar firmele lui) și s-au descurcat mai bine decât Microsoft. Cât de bine merge softul ăsta, poate vedea oricine stă la coadă la Fisc, pentru o fișă fiscală sau se duce la medic, să-i dea o rețetă, dar asta-i altă poveste. Idee pe care vrea să o sublinieze Ghiță e că, vorba lui Chirilă din Vama Veche, într-o celebră melopeee, ”Americanii-s de vină, futu-i în gură să-i fut”.

De ce n-a făcut domnul Ghiță aceste declarații incendiare de la tribuna Parlamentului, că slavă Domnului, e deputat de trei ani? De ce plânge de mila bugetului tocmai acum, când americanii sunt și satisfăcuți, și cu banii încasați? Poate pentru că în afacerea asta o mulțime de prietenași și colegi din PSD și guvern și-au tras comisioane grase, iar adevărul începe să iasă abia acum la iveală?

E interesant – și sunt sigur că ați observat și voi – cum penalilor, indiferent de partidul sau grupul infracțional organizat (știu, sună a pleonasm, dar nu s-a pronunțat încă Academia) le revine subit memoria, la vederea cătușelor. Ce madlena lui Proust? Cătușa, tati! Îi arăți unui corupt cătușa și imediat începe fluxul involuntar al memoriei să curgă, de la primul lapte supt la primul milion ciordit. Așa li s-a întâmplat și lui Cocoș, și lui Hrebenciuc, și lui Pinalti – care cum a văzut cătușa a și început să scrie romane-fluviu pe la DNA. Singura care, momentan, pare să nu-și amintească nimic, e doamna Udrea. Probabil o fi obișnuită cu cătușele.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare