E suficient să faci o plimbare pe străzile oricărui oraș românesc ca să-ţi dai seama de un lucru trist: bărbații români sunt urâți și au capul mare. Sigur, nu toți, dar, în general, bărbații români sunt mai urâți decât bărbații români din alte țări. Iar ăia pe care mama nu i-a ajutat de la natură, parcă au și niște bile de bowling în loc de cap, care le mută centrul de greutate la fiecare pas. Desigur, excepție de la această regulă fac cititorii noștri, care sunt mai frumoși decât ai celorlalți cu excepția lui Victor Ciorbea.
Pentru a compensa aceste trăsături fine, oamenii de știință spun că de vină e calitatea gândurilor, survenită în momentul în care primul român s-a așezat pe closetul de la Hamangia. Dar, chiar și așa, mână în mână cu aceste trăsături de lorzi merg și unele de caracter, care le completează portretul de Ăl Căpone. Ele sunt făcutul biluțelor de muci, grohăitul în sala de cinema, scobitul în urechi, dar și interpelarea femeilor cu replici parcă mai grobiene chiar și decât limba bulgară.
O altă caracteristică a multor bărbați români este semidoctismul galopant. Astfel, remarcând că nu au trecere la anumite femei, ei pun mâna la repezeală pe Ionel Teodoreanu, îl amestecă cu Pedro Almodóvar, care nu e scriitor, după care se afișează la birtul central pe nume Control sau Parlamentul României. Ba, din păcate, chiar și dintre cei cu studii superioare, mulți se dau în fapt ca fiind, vorba lui Dinu Săraru, niște țărani. Îți dai seama de asta mai ales după mașinile pe care le conduc, invers proporționale ca valoare cu veniturile pe care le au.
Trebuie, de asemenea, menționat că unii dintre aceștia reușesc performanța de a se îmbrăca foarte urât. Mânecile cu două palme mai lungi decât e cazul ale politicienilor români sunt un exemplu bine cunoscut, dar hai să zicem că la ei se explică prin natura meseriei. Una e să palmezi sau să bagi la rever ditai șpăgău’ într-un costum cu trei numere mai mari și alta într-un T-Shirt Polo mulat pe burta care pocnește de băuturi pe bază de amidon. Chiar și alte bresle ale urbei noastre însă pot fi văzute asortând ciorapi albi la pantofi negri, încălțări Abibas la curele Hugo Boss și Maria Dinulescu la Matizuri de doi lei.
Dar, revenind, multe dintre capetele bărbaților români sunt atât de mari, că, aflați în fața oricărei uși, chiar și a Casei Poporului, nu mai au nevoie să zică „Sesam, deschide-te!”. Asta sporește însă violența domestică, nenumărate capete luminate încercând să înțeleagă de ce sunt masculii români atât de feroce, în loc să-și utilizeze capul la altceva. Poate cea mai bună explicație ar fi că au, realmente, capetele atât de mari, că sunt cu ele mai mult prin nori, cum ar fi cazul lui Capatos, al cărui cap ajunge, uneori, chiar și în stratosferă. În fine, la el e vorba și de poluarea excesivă, care induce fenomenul cunoscut sub numele de „bășini în cap”.
Aproape de neînțeles este însă și că aceiași bărbați sunt, de cele mai multe ori, văzuți chiar și în compania femeilor, dintre care unele arată mult mai bine comparativ cu ei. Explicația ar fi că cele care îi însoțesc nu țin cont de lucruri secundare, cum ar fi aspectul lor fizic, ci pun preț pe calități cu adevărat importante, ca inteligența, educația și, nu în ultimul rând, manierele. E de la sine înțeles că este vorba aici doar de cititoarele gazetelor axate în special pe viața mondenă din București și Mamaia, fanele noastre fiind, pe bune, mult, mult mai inteligente decât ale tuturor celorlalți.
P.S. – La încheierea articolului m-am dus la baie și m-am uitat în oglindă. Trebuie să recunosc că în cele 20 de minute cât l-am scris îmi crescuse capul cam de 7 ori, probabil ca urmare a durerii cumplite de cap pe care mi-o va da acest subiect.
