HomeSocialBaronul Nicușor e și sărac, și curat. Numai cu...

Baronul Nicușor e și sărac, și curat. Numai cu pampers

Cu câteva clipe înainte de a fi băgat la dubă, spre a-și petrece luna următoare la beci, baronul constănțean Nicușor Constantinescu mărturisea ziariștilor: ”Sunt pregătit să fiu arestat. Mi-am făcut bagajul, am periuța de dinți la mine, am și pamperșii”. Atâta grijă pentru igiena personală e emoționată, deși colosul din Tomis nu ne-a spus nimic despre pudra de talc și nici despre alifia pentru funduleț, că sigur îi vor da la pușcărie supă de arpacaș, cu care el nu e obișnuit, și se opărește la bucișoarele alea două, fiecare doar un pic mai micuță decât fața nevăzută a Lunii.

De remarcat e faptul – nu știu dacă ați observat și voi – că baronii nu mai au vitejia de acum câțiva ani, când venea Năstase sau Ponta cu alaiul de lingăi să-i apere în fața justiției băsiste. Ca niște foști cocoși deveniți claponi după ce și-au agățat ouăle în gardul justiției, baronii nu mai cutcurigesc pe la toate televiziunile nedreptatea flagrantă ce li se face, ci s-au resemnat cu ideea că vor merge la bulău.

Baronul Nicolescu, ăla pentru care Năstase, Ponta și ceilalți pușcăriabili strigau, acum vreo patru ani ”Libertate”, va sta vreo șapte ani la pârnaie, după ce, exact ca în parabola udrei, n-au mai ieșit să-l apere nici comuniștii, nici sindicaliștii, nici asistații și nici securiștii, ba nici măcar penalii din propriul partid n-au mai ieșit, fiindcă hitleriștii de la DNA deja îi cam băgaseră pe toți la țuhaus.

Mitrea, mai cu cojones, nici măcar nu s-a mai văitat: și-a luat mustața, și-a dat demisia din Parlament și s-a dus la pușcărie doi ani fără să mai facă tam-tam prin presă. Șmecherul șmecherilor, Mazăre, îngaimă, cu jumătate de gură, că ar ieși să se dea cu placa, dar, dacă judecătorii îl vor la pușcărie, asta e, merge la pușcărie. Nu mai face revoluții, nu mai intră în București cu tancul, ca Fidel Castro, nu mai luptă-n munți cu comandourile lui de panarame cu buletinul în bikini. Deci până și războinicul Mazăre, cel cu freza lui Hitler și setea lui Stalin, s-a împăcat cu gândul că, mai devreme sau mai târziu, o să-și cumpere și el pamperși, ca amicul Nicușor.

De aceea, facem un apel disperat către toate firmele producătoare de pamperși din România: fraților, introduceți de urgență o linie de fabricație specială pentru baroni locali, parlamentari, miniștri și primari, fiindcă, de când s-a pus DNA-ul să-i salte pe capete, s-a împuțit treaba rău de tot și au început toți să se cace pe ei de frica pușcăriei. Și faceți-le pe căprării, pe kile și pe ani de închisoare, ca la bebeluși: între 2 și 5 ani o mărime, între 5 și 9 ani altă mărime, și tot așa.

Faceți pamperși mai mici pentru primari, mai măricei, pentru parlamentari, și mai măricei pentru miniștri și de-a dreptul mari pentru prim-miniștri, că și-ăștia au făcut curul mare în ultimii ani – uitați-vă la Ponta ce sfrijit era și câta căcăul are acum. Evident, nu uitați să faceți și pamperși cu numere speciale, pentru că Năstase mai are ceva dosare pe țeavă și, de când s-a redeschis dosarul Mineriadei, nici Ion Iliescu nu se simte prea bine.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare