HomeSocialCâte-un pas, pas, pas, ni se taie și de...

Câte-un pas, pas, pas, ni se taie și de sas

Tocmai când să-l băgăm pe Prezidentele scriitor Iohannis în galeria autorilor celebri ai neamului, lângă Becali, Copos și restul echipei, ne veni din eter și vestea cea mică: nu de mult lansata "Pas cu pas" e un montaj realizat de Observator Cultural din interviurile acordate de Iohannis de-a lungul timpului. Carevasăzică, nici vorbă ca "autorul" să fi trudit peste cuvinte măcar cât Copos asupra alianțelor princiare prin căsătorie.

Nu știu alții cum sunt, dar pentru mine deziluzia a fost înaltă ca Iohannis. Mi-l închipuiam pe Herr Klaus aplecat noaptea târziu deasupra tastaturii, bătând la deșt slove fontuite gotic. Textul așternându-se meticulos și nemțește, pas cu pas, așa cum îi stă bine lucrului bine făcut. Ei, aș! Munciră niște negrișori de bună voie să pună cap la cap pașii primarelui prin primărie și politichie.

La Târgul International Bookfest 2015, dintre 20 și 24 mai, scribălăul Iohannis își va lansa următoarea operă, "Primul pas". Adică următorul pas pe scara care l-a adus la o înălțime de unde mai tuturor alpiniștilor politici li se pare că au vocație literară genetică. Lucrarea ne va dezvălui amănunte de culise din campania prezidențială și primele zile ale biruitorului la Cotroceni. E de presupus lesne, așadar, că va fi tot o compilație realizată de o echipă dedicată și informată. "Pas cu pas" a bătut recorduri de vânzare și cereri de traducere, "Primul pas" e logic că va bate, la pas, performanțele primului volum.

Îmi permit o mică profeție: după ce "Primul pas" va intra în anale, nu multe ape vor seca în albie până când acest pământ își va strânge toate sevele și le va ridica în țeava subțire a altui crin (nu Antonescu) de tăria parfumurilor sale: "Al doilea pas", ce va surclasa în interes chiar și viitoarele almanahe întocmite de Vanghelie ulterior sentinței. Și o idee: n-ar fi bine să li se scadă și Președinților din mandat proporțional cu poveștile lor nemuritoare?

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare