HomeSocialD'ale cetateanuluiCe-și face omul cu mâna lui se numește dreptate

Ce-și face omul cu mâna lui se numește dreptate

Incidentul petrecut la un bar din Hunedoara dovedește că în România, la momentul actual, ai două posibilități: fie să nu mai ieși din casă și să te rogi să nu intre alții după tine, fie să intri prin malluri, localuri și alte instituții culturale și să riști să ieși din ele cu picioarele înainte. Culmea e că incidentul a avut loc într-o așezare cu numele de Straja, unde, teoretic, ar fi trebuit să se simți apărat. Doar că la Straja e un fel de Rai pe pământ, bag seamă: oile pasc alături de lupi, leii joacă păcănele cu antilopele și infractorii periculoși se cinstesc la aceeași masă cu vajnicii jandarmi. Probabilitea să intri într-un bar și să dai peste un individ călăuzit după tradiționalul principiu cocălăresc ”Pumnii mei minte nu are, creierul – zero valoare” este destul de mare.

Probabilitatea ca individul să se afle în compania unui om al legii e și ea ridicată – s-au văzut cazuri în care nu doar jandarmii și polițiștii, ci și judecătorii și parlamentarii sau miniștrii ciocneau paharele cu interlopii. Din păcate, probabilitatea ca într-un local în care beau deja cot la cot un interlop și un jandarm, pe lângă o duzină de vlăjgani, vreunul dintre acești ”bărbați” să intervină ca să ia apărarea unei femei lovite cu pumnii în față tinde spre zero.

Nu mă număr printre curajoșii de desktop care, de vreo două zile, pe Facebook, se tot laudă ce i-ar fi făcut ei interlopului, cum ar fi măturat barul cu el, dacă ar fi fost prezenți acolo. Să te iei la bătaie cu o maimuță de-asta abia coborâtă din pom ca să meargă direct la pușcărie e sinucidere curată într-un orășel de provincie. Riști ca a doua zi sau după ce dă șpaga cuvenită polițiștilor, judecătorilor sau altor autorități locale și se vede liber, gorila să vină după tine și să te piseze sub bocanci – cum, în cazul de față, nenea interlopul a mai făcut-o. El știe că oricum nu va păți nimic și, chiar dacă mai ia niște ani de pușcărie, tot o să iasă condiționat, că judecătorii sunt milostivi și nehaliți. Și atunci, ce ai de făcut tu, cetățeanul cumsecade, în condițiile în care interlopii fac legea, iar oamenii legii beau cu ei la masă? Nu-ți rămâne decât să te aperi singur, pentru că nimeni altcineva nu te apără.

Dacă măcar unul dintre cei stâlciți în bătaie în barul din Straja ar fi avut la el un pistol, interlopul Palesică nu mai apuca să dea un al doilea pumn. Și să-l văd eu pe judecătorul care, după precedentul Iovan, ar condamna pe cineva aflat în legitimă apărare că zboară creierii unuia ce năvălește peste el. O să-mi spuneți că asta va deschide calea spre anarhie, spre legea bunului plac, spre un dezastru și mai mare. Complet fals. În momentul de față, în România mai curând interlopii și infractorii au arme, nu cetățenii cumsecade. Adică, după ce că au pumnul cât maiul, bizonii ocrotiți de oamenii legii mai au și pistoale, în vreme ce bietul om de rând n-are nici una, nici alta, iar protecția pe care i-o asigură poliția&jandarmeria e o glumă proastă.

Dacă în România s-ar introduce Al Doilea Amendament din Constituția SUA, cu privire la dreptul cetățenilor onorabili de a purta arme pentru a se apăra și s-ar impune un control la sânge, pentru ca băieții de băieți, cu cazier și ani de pușcărie în spate, să nu beneficieze și ei de acest drept, în mod sigur criminalitatea n-ar crește, ci ar scădea. Pentru că atunci indivizi precum Sorinică Palesică ăsta și-ar pune neuronul din dotare la lucru și s-ar întreba: ”Oare dacă-i sparg fața femeii din fața mea, la noapte o să mai apuc să beau cu prietenul meu jandarmul sau o să cinez cu Sfântul Petru?”

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare