România a intrat, brusc, în zodia cataclismelor: incendiul nenorocit din club, fratele său minor din Constanţa, deflagraţia de la fabrica braşoveană, explozia scenei politice. Până la urmă, s-ar părea că tot alegerile anticipate ar fi cea mai bună soluţie, alegerea Guvernului în stradă neintrând pe lista opţiunilor rezonabile. Fiecare român are guvernul şi parlamentul lui, iar trei români nu se pot pune de acord nici când obiectivul este o praşilă comună.
Şi uite aşa ajungem din nou la buba esenţială a plaiului mioritic: votul universal, care face ca votul unui doritor al schimbării să se confrunte, spartan, cu voturile armatei de mitici convinşi că legionarii, regaliştii, corporatiştii, sataniştii şi reptilienii tocmai au dat o lovitură de stat contra eroului Ponta. Un executiv de tehnocraţi pare tot o posibilitate sortită dispreţului popular; vehicularea numelui Dacian Cioloş drept viitor Prim-Ministru le-a stârnit multor internauţi-conspiraţionişti furia că Europa şi instituţiile internaţionale puse cu parul pe România vor să ne impună omul lor, care va duce mai departe subjugarea politico-economică a ţării.
Mica revoluţie actuală seamănă bine, păstrând proporţiile, cu Marea Revoluţie – când strada aducea în faţă nume providenţiale, precum contele Zambra Iosipescu şi Bebe Ivanovicii împărţitori de certificate la tot poporul cotizant. Mitingiştii de profesie şi-au ocupat conştiincios locurile rezervate pe schema de alarmă, dogarii neamului se vor reprezentanţi ai străzii la discuţiile oficiale. Hoţii de buzunare sunt şi ei la datorie, că doar se pregătesc alegerile altor hoţi de buzunare, cei cu ştaif şi gulere albe.
Nici Simona Halep nu lipseşte dintre opţiunile luptătorilor stradali, chiar dacă în ultimul timp nu i-a mai ieşit mare lucru pe terenurile de tenis. Mi se pare, însă, că titularizarea ei ca Ministru al Tineretului şi Sportului ar fi o întreprindere pripită: machidonii excelează în talentele financiare şi eu, personal, o văd în locul lui Isărescu, omul căruia mulţimile feisbuciste îi cer retragerea pe domeniul viticol particular, finanţat din sângele cam etilic al cetăţenilor cu drept de vot.
Nene Iancule, noi – ăia care n-au găsit nicio scrisorică pierdută, cu cine mama dreacului mai votăm?!
