HomeSocialFă, Victor Viorel Ponta, carele ești p-acasă?

Fă, Victor Viorel Ponta, carele ești p-acasă?

Multiplele personalități ale lui Victor Viorel Ponta l-au delegat pe premier să le fie purtător de cuvânt în cazul cererii DNA privind încuviințarea arestării combinagiului PSD Viorel Hrebenciuc și a scriitorașului de succes Ioan Adam. Ca de obicei, premierul a fost mic, n-a știut nimic și a declarat că: "eu mă ocup cu guvernarea". Oare de ce anume se ocupă ofițerul sub acoperire? Căci deputatul știm că nu face nimic…

O echipă de cercetători a deşirat lanţul ADN-ului uman până când au identificat o genă asociată cu schizofrenia. Cu alte cuvinte, schizofrenia nu este o boală dobândită din te miri ce pricini (stress, şefi, vecini), ci una predestinată, înscrisă în codul genetic: te-ai născut cu ea, musai o s-o dezvolţi. Partea drăguţă a acestei boli psihice care duce la pierderea contactului cu realitatea (vă sună cunoscut?), este că, dacă ne luăm după statistici, în jur de 0,5-1 la sută din populaţia globului dezvoltă un anume tip de schizofrenie în cursul existenţei. Păi, dacă există pe glob vreo cinci miliarde de oameni, înseamnă că în jur de 25 de milioane dintre aceştia sunt mai mult sau mai puţin rupţi de realitate. Cum noi, românii, suntem specialişti în pierderi: de memorie, a istoriei, a contactului cu realitatea, cred că o mare parte a schizofrenicilor s-au concentrat în spaţiul nostru mioritic. Mulți au devenit politicieni.

Doar vorbim şi despre moravuri – şi cum suntem un popor mic, numai bun de pus la fruntariile oricărui imperiu, ne-am cam înlocuit moravurile cu năravuri. Iar de la strămoşii noştri romanii care ne fugăreau mamele dace, după ce ne-am scăpat pita în colb, am păstrat şi am dus către sublim doar circul.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare