O teorie interesantă despre oameni şi maşini mi-a ţinut-o tatăl unui amic. Zicea el: „în viaţă există două tipuri de oameni – camioane şi remorci. Camioanele au motor şi se folosec de el, iau viteză, cară, împing, transportă, trag. Tot ele se uzează şi cel mai tare. Restul, remorcile, au avantajul că merg cu aceeaşi viteză ca şi camioanele şi nu se uzează la fel de rapid”.
Deci, camioane şi remorci, şoferi şi pasageri, grădinari şi legume, mai pe scurt: implicaţi şi neimplicaţi.
Fiecare pereche/tandem are specificul ei. De-o pildă, să ne uităm puţin la grădinari şi la legume, politicienii fiind în rolul grădinarilor, grădinărind pe noi prin intermediul instituțiilor statului. De ani de zile statul ne sapă cu tot felul de legi, ordonanţe, aplicaţii şi normative, toate declarate în folosul nostru, doar-doar om creşte mari şi prosperi. Numai că nu ştiu cum se face dar, cam după fiecare tratament legislativ al statului, recolta de IMM-uri se sufocă şi sunt nevoite să-și dezvolte rădăcini subterane foarte puternice pentru a nu pieri. În schimb, buruienile statului: regiile, platformele industriale energofage şi sindicatele lor, iau culoare şi prosperă.
Statul, după ce s-a săturat să se joace cu monedele din buzunarele noastre, ne sapă la prosperitate. Fiecare legumă, pe mâna grădinarului ei piere. Sau, fiecare legumă îşi merită grădinarul, nu?
Grădinari și legume găsim în fiecare partid. Ce-ar fi fost Partidul Social Democrat fără Ion Iliescu? Un partid mic, condus în mod arogant, o copie identică a Partidului Democrat pe vremea când era condus de Petre Roman şi din care oportuniştii s-ar fi scurs, aşa cum numai oportuniştii ştiu să se scurgă, spre partidul care îi ține în fruntea bucatelor fără să trebuiască să depună vreun efort. Ce-ar fi fost PD fără Traian Băsescu, adevăratul PNL fără Stoica și Stolojan, PD-L fără Emil Boc, PRM fără Vadim Tudor şi UDMR fără Gheorghe Funar?
Remorci (legume)? Ce, numai în partide găsim remorci? Dar societatea civilă ce este, prin neimplicarea ei în treburile comunitare? Dar sindicatele, ale căror şefi sunt fie prosperi oameni de afaceri, fie parlamentari ai partidului de guvernământ, fie şi una şi alta? Nu devin toţi acei nemulţumiţi care-şi pierd energia comentând doar la „berică” cu amicii, sau la coadă la „compensate”, sau auto-scârbindu-se reciproc în mediul on line, doar nişte pasageri profesionişti care înţeleg din „democraţie” doar faptul că „n-au”, dar „le trebuie” şi, dacă „le trebuie”, atunci să li se „dea”? Să vină Deux ex machina să le dea un lider curat și un partiduleț plin-plinuț numai de politicieni de treabă, ce-n viața lor n-au fost nevoiți să înghită o broască pe stomacul gol.
De fapt, mai mult decât grija faţă de coşul zilnic şi lipsurile de zi cu zi, indiferenţa noastră este numitorul comun al situaţiei de azi. Căci, cu nepăsarea cu care trecem pe stradă pe lângă un om căzut, zicând: “dă-l în mă-sa de bețivan”, trecem şi peste incompetenţa, lipsa de educaţie şi de caracter a nenumăraţi politicieni pe care-i introducem în Parlament.
Ei ajung să ne conducă destinele şi să ne nenorocească din cauza noastră: a legumelor, remorcilor şi pasagerilor.
