HomeSocialFrăția justițiilor paralele

Frăția justițiilor paralele

Raportul pe Justiție al Comisiei Europene, realizat în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, ne confirmă ceea ce știam, dar nu s-ar fi zis niciodată pe față fără cei zece ani de “scandal” ai “Dictatorului” Traian Băsescu. Că Țara a fost (și încă mai este) condusă de clanuri: de politicieni, de afaceriști, de judecători, de polițiști, de procurori șamd. Fiecare categorie socială care și-a creat o justiție paralelă (asemănătoare staborurilor țigănești, prin care se spală de păcate), este un clan distinct pus pe căpătuială și întărirea propriilor privilegii.

Peste tot avem câte un sistem de justiție paralelă: în Parlament, CSM, Colegiul Medicilor, Consiliile de onoare din armată și poliție, Consistorii bisericești, Consilii de onoare din învățământ – și câte altele or mai fi fiind, toate constituite pe  “solidaritate de branșă” și în scopul mușamalizării cazurilor de corupție (malpraxis) depistate în interior. Breslele trebuie să dea „mumos” în fața “soțietății țivile” care va să zică… Care societate trebuie doar să dea banii să le întrețină, fără să-și mai pună și întrebări.

Aceste justiții paralele trebuie să dispară, sau atribuțiile lor să fie minimalizate, dacă vrem să scăpăm cu adevărat de corupție. Parcă toți suntem egali în fața Legii și nimeni nu este mai presus de “Dânsa”. Atunci cât de constituționale (că morale nu-s deloc) sunt aceste mașini de spălat păcatele breslelor (clanurilor)?

De fapt, excesul egalității este firul roșu care străbate această colcăială a capitalismului de cumetrie. Când vorbim despre această nouă “crație”, CUMĂTROCRAȚIA, ori vorbim despre foști și actuali securiști (mai mult sau mai puțin sub acoperire), fie despre turnătorii de care aceștia s-au folosit și se mai folosesc. Încă mai suntem sub dictatura “foștilor”. Doar averea socialismului-multilateral-dezvoltat, „bunul întregului popor”, s-a dat cui trebuia să se dea la „privatizare”. Și toată lumea cunoaște pe toată lumea – nu este neapărat nevoie să se și placă, scopul și durata distracției post-decembriste este acela de a se trăi bine, cu investiții/eforturi minime, exact ca pe vremea lui Ceaușescu.

Este suficient să răsfoieşti presa de dinainte de 1989 pentru a-i revedea pe majoritatea celor care conduc destinele României, sau măcar pe urmașii lor. Despre incompetenţa, lăcomia şi suficienţa acestor clone ale lui Ceauşescu scria, prin 2004, Karl-Peter Schwarz, în prestigiosul cotidian german Frankfurter Allgemeine Zeitung: “O elită de bandiţi blochează dezvoltarea unei economii de piaţă în sudul şi estul României”.

Aceşti «bandiţi», aciuaţi prin Parlamentul României, înaltele instanțe ale acesteia, procuraturi, poliții locale și județene, sau din spatele afacerilor lor prospere cu bugetul public, ne dau și ne-au dat lecţii despre democraţie și succes în afaceri. Iar „poporul”, cu ochii holbați în televizor, a uitat cu cine are și a avut de-a face.

Noroc cu procurorii și judecătorii “băsiști” că am avut ocazia să vedem și noi măcar o parte din România politicienilor, “justițiarilor” și a interlopilor.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare