Magazinele din România, sunt un complet mister pentru mine. De câte ori intru în unul, mă-mpotmolesc ca-n mlaștină printre raioanele de îmbrăcăminte și coșmarurile de la IT, cu expresoarele alea de cafea care seamănă cu o haită imensă de șacali cibernetici. Îmi trebuie nenumărate raiduri cu căruțul de cumpărături, cocoțat în vârful lui, pentru ca mai apoi, la casa de marcat, să dau de un ditamai cârnatul de cărucioare în care se simte mirosul persistent de gumă ifetină de mestecat. După încă 40-45 de minute de zgâriat folia de pe telefon, ajungând la casă, dau peste genul ăla de casieră blondă, cu ditamai ochelarii de soare, semănând cu un personaj bizar de benzi desenate japoneze. Așezi cârdul de produse, te foiești și te învârți, pentru ca la ultimul iaurt de pe bandă vocea de robot telefonic a femeii să se audă din spatele sacoșelor:
– Trebuie să schimbi iaurtul ăsta cu altul, că nu are codul de bare, vii mai încolo puțin, dar ai grijă să aștepți la coadă.
– A, da?
Oricum, dacă vă uitați mai atent la ce cumpărați,
jumătate din tot coșul nici nu vă trebuie. E pe principiul Motanul Încălțat cu ghete D&C și Greuceanul cu paloș de la Hornbach. Adică, scurt și la obiect, cumperi pentru a avea, chiar dacă ai totul în cămară. Am un exemplu foarte bun pentru afirmația asta, cu un prieten ahtiat după periuțe de dinți. Omul era băiat de treabă până când periuțele de dinți i-au inundat barca. Spunea că prima lui periuță era una Colgate, din 98. De atunci, tot colecționa periuțe, verzi, albastre, cu strat dublu de perișori sau cu capetele alungite. Băiatul știa ce spune. Se ducea de 4 ori pe săptămână să-și cumpere periuțe de dinți, chiar dacă nu își spăla dantura decât de Crăciun și de Paști. Dacă n-ar fi luat-o pe arătură, bănuiesc că și-ar fi putut permite un elicopter din trafic cu colecția sa, pe eBay.
Pe principiul, ,,Deschide, shoppare, larg coșul!”,
românii, sunt, conform unei statistici, liderii Europei la cumpărături fără logică; jachete de piele, realizate de chinezi lângă Pitești, parizer făcut de unguri în Sectorul 1 și fulare luate de cu vară pentru iarnă, toate intră în wishlist-ul shoppingarului român, chiar dacă nimeni nu le folosește.
Ținând cont și de determinanta acțiunii – lista de cumpărături (care depășește, pe alocuri, ca lungime, șoselele din România) – am putea reevalua decizia de a ne duce la magazin. Pentru un detergent, o roată de cașcaval și niște becuri, putem să așteptăm. Fără haine, fără mâncare în plus și fără tradiționala pungă de cărbuni, ,,în caz de urgențe”, ținută în subsol, românii ar sta mai bine pe ace de conifere decât pe bara de la casa de marcat. Bănuiesc și de ce.
Astfel, data viitoare când vă umpleți coșul,
de parcă ar fi remorca unchiului Petruț din Mărășeștii din Deal, gândiți-vă mai bine. Cumpărați voi cojoace, chiar dacă-i vară și insecticid, chiar dacă dormitoru-i plin de așa ceva, dar totul e pe portofelul vostru. Uite, dacă tot e vorba de portofel, investiți în el. Cupărați mai multe, de rezervă, că dacă se termină banii din unul, să aveți în celelalte. Mi se pare de bun-simț, nu-i așa?
