La două zile de când și-a savurat tortul de 85 de ani, tort pe care mulți români l-ar fi vrut cu mai mult arpacaș și mai puține lumânări, Ion Iliescu a lăsat activitățile casnice în seama tovarășei sale de viață și activitate revoluționară, doamna Nina, iar el a plecat de acasă, nu care cumva să-l găsească Doamna cu Coasă și să-l invite la o degustare din torturile Iadului. Ajuns la Ambasada Franței, unde casanova Tăriceanu tocmai era decorat cu Legiunea de Onoare, probabil pentru felul cum a știut să-și onoreze sarcinile de mascul alfa cu un harem de neveste, Iliescu s-a dat în vorbă, inerent, și despre situația din Ucraina.
Cum era și firesc, acest rusofil născut, nu făcut pe ruble convertibile, acest vajnic apărător al cauzei bolșevice, pe lângă care pulifrici ca Ernu și Rogozanu sunt pionieri și șoimi ai patriei, a înțeles, din conflictul ucrainean, ce-a vrut el să înțeleagă. Discursul lui Ilici a părut desprins din Istoria Uniunii Sovietice, cursul f.f. scurt, combinată cu ultimele luări de poziții ale lui Putin. Am aflat, din gura acestui Ioan Gură de Balaur contemporan cu dinozaurii și născător, încă, de șopârlițe, pentru cine pune botul la ce zice el, că agresiunea rusă în Ucraina e legitimă, întrucât rușii ”au o anumită datorie istorică față de Ucraina”. Dovedind că n-a uitat nimic din istoria predată la Moscova, Iliescu a băgat placa aia cu ”Rusia Kieveană, primul stat rusesc”, pentru a justifica pretențiile hrăpărețe ale Moscovei.
Judecând astfel, și ungurii pot spune că au o anumită datorie istorică față de Ardeal, că și ei ieșeau pe acolo la picnicuri, cu carnea sub șa, acum o mie și mai bine de ani. Și, dacă e să respectăm sofismul de-a dreptul deviaționist al tovarășului Iliescu, putem merge mai departe pe firul istoriei, susținând că Putin e un uzurpator și că adevăratul conducător al Rusiei ar trebui să fie Harald al V- lea al Norvegiei. Păi cine, tovarășe Iliescu, era mare și tare în Rusia Kieveană, pe la anul 900? Nu cumva un viking norvegian pe nume Rurik, pe care rușii, dându-și seama că sunt prea incapabili să se conducă singuri, l-au uns cneaz? Norvegienilor, ia luați-vă, frate, țara înapoi!
Dacă Ion Iliescu ar fi învățat ceva istorie adevărată la școală, ar fi știut că Rusia Moscovită, care s-a impus după prăbușirea Rusiei Kievene și din care s-a născut statul rus modern, are mai multe în comun cu tătarii decât cu varegii. Cruzimea unui Lenin, a unui Stalin, a unui Putin, nu poate avea nimic în comun cu civilizația europeană, ci mai curând cu hoardele mongole, cărora rușii le-au fost supuși atâtea secole. Pe undeva, bătrâna cârpă kaghebistă are totuși dreptate: Rusia chiar are o anumită datorie istorică față de Ucraina: datoria de a-și cere iertare neîncetat pentru toate crimele comise de ruși contra ucrainenilor, pentru Marea Foamete declanșată de Stalin, care a răpus milioane de copii ucraineni, pentru teroarea pe care acest neam dârz și curajos de cazaci a îndurat-o în ”minunata Uniune Sovietică”.
Lucrurile astea nu le spune Ion Iliescu. Ori nu le știe, ori nu vrea să le spună. Deocamdată, el e la stadiul în care-l venerează pe Vladimir Putin, lăudându-i violurile și proslăvind, ca-n tinerețe, ”fericirea de a trăi în URSS”. Dar stați liniștiți: când Putin, asemenea oricărui tiran, va ajunge la groapa de gunoi a istoriei, tovarășul Iliescu o va întoarce ca la București (decembrie 89) și va ieși la televizor să ne spună, dând din mâini ca Împușcatul, că, de fapt, Putin doar a întinat nobilele valori ale comunismului.
