Plagiatorul Victor Ponta, suspect de omucidere. In memoriam Cristian Panait

de Luca Dinulescu , 28 iulie 2012
fond-130

Cu o zi înaintea întoarcerii României în preistorie, lucru care este evident că se va petrece din cauza preistoriei în care trăiesc românii, să ne amintim totuși un lucru foarte important. Acesta nu este însă nicidecum faptul că Victor Ponta este un plagiator sau că Antonescu este adormit, glumițe ieftine pe care am avut ocazia să le văd repetându-se până la disperare în presa autohtonă sau pur și simplu pe bannerele manifestanților din Piața Victoriei.

Acesta este, dimpotrivă, faptul că, până astăzi, Victor Ponta este suspect într-un caz de omucidere. Iar întrebarea care se pune este dacă există un font suficient de mare sau un bold îndeajuns de gros cu care să scrii acest lucru.

Să recapitulăm deci, pentru că memoria, iată, în cazul românilor, se dovedește un lucru capital.

Dosarul nr. 117/P/2002, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică. Obiectul acestuia este „Moartea violentă a procurorului Cristian Panait. Inculpat: Ponta Viorel Victor”.

„În urma evenimentului produs la 10.04.2002, care a constat în căderea lui Panait Nicolae Cristian de la înălțimea terasei propriei locuințe, pe partea carosabilă a străzii Logofăt Stroici, nr. 35, Sectorul 2, București, ne-am deplasat la fața locului și am efectuat cercetarea în scopul descoperirii, fixării și stabilirii poziţiei și stării mijloacelor materiale de probă. În pofida tratamentului chirurgical aplicat și a măsurilor de resuscitare întreprinse de medicii Spitalului Clinic de Urgențe București, la ora 20:30 s-a înregistrat decesul lui Panait Cristian. La stabilirea formei judiciare a morții s-au avut în vedere cele 3 posibilități de suprimare a vieții: omuciderea, căderea accidentala și sinuciderea.” – așa începe raportul criminalistului din cadrul IGPR, referitor la evenimentul macabru din seara zilei de 10 aprilie 2002.

Ok. aici tragem linie. Ceea ce ați citit reprezintă un extras din ceea ce este, cel mai probabil, unul din cele mai faimoase NUP-uri din istoria judiciară a României. Ceea ce urmează, în schimb, este un citat din materialul scris de Simona Ela Fica, așa cum apare el pe site-ul exploziv-news.ro. Azi de dimineață, când am postat materialul, mi se părea că nu poate exprima mai bine o situație extrem de tragică, a unui om care n-a vrut să afle decât adevărul, dar a sfârșit ucis de ceea ce pare a fi un sistem mincinos.  Am această impresie în continuare, că orice aș adăuga sau edita nu ar face decât să diminueze descrierea mai mult decât elocventă a unei situații simptomatice pentru dezastrul României contemporane. Ce se află în afara ghilimelelor, însă, îmi aparține. 

“Mai departe, în rechizitoriul procurorului care cerceta moartea violentă a lui Panait (în dosarul real al cauzei, și nu în cel fals, prezentat de procurorul Ilie Botoș în urmă cu câțiva ani și în care, în complicitate cu Ovidiu Păun si Ilie Picioruș – ambii șefi ai lui Panait, s-a falsificat raportul medico-legal și cel al criminalistului, arătându-se opiniei publice că moartea procurorului a survenit ca urmare a aruncării de la fereastra apartamentului în care locuia) se spune că „varianta sinuciderii ori a accidentării nu se susține de către probele coroborate cu declarațiile martorilor, în concluzie stabilirea formei judiciare a morții rămâne ca stabilită omuciderea.

Pe lista suspecților din dosarul cauzei exista un singur nume: „Viorel Victor Ponta, de profesie procuror, coleg cu victima”. La dosar mai exista, de asemenea, ca punct deosebit de important în desfășurarea anchetei penale și stabilirea autorului crimei, declarația mătușii lui Cristian Panait: „Cristi m-a anunțat, când s-a întors de la serviciu, în jurul orei 17, că va avea o vizită și să nu mă sperii dacă aud scandal. A zis: Ori eu, ori ei! A specificat că vrea să lămurească niște probleme de viață și de moarte cu un coleg și a spus numele Ponta. Mi-a cerut să le pregătesc o cafea și, dacă se poate, ar fi mai bine să nu asist la discuții. În jurul orei 17:30 a venit musafirul așteptat, iar eu, conform înțelegerii cu Cristi, am plecat în vizită la o vecină. Ultima persoană care a venit la Cristi a fost acest Ponta”. Femeia mai declară și că „am fost alertată de ceilalți vecini că nepotul meu a căzut de la etaj. Ultimele cuvinte pe care le-am auzit de la el au fost: „Câinele ăsta de Ponta m-a omorât! Apoi a mai spus ceva, dar nu am mai putut auzi, a intrat în comă”.

Urmarea e istorie: procurorul care a dat rezoluția de începere a urmăririi penale împotriva lui Ponta a fost, în doi timpi și trei mișcări, pensionat forțat de ministresa Rodica Stănoiu. Un alt procuror a luat „cazul” și, la ordinele lui Botoș – procurorul de casă al lui Năstase și Hrebenciuc, a orchestrat toate probele, astfel încât moartea procurorului Panait să pară o sinucidere. Cât despre actualul prim-ministru al României, în urma dispariției tragice a procurorului Panait, cloaca din spatele lui Ponta l-a recompensat generos: în același an a devenit șef al corpului de control al prim-ministrului Năstase.

Să recapitulăm de asemenea și motivul pentru care Panait devenise atât de periculos pentru șefii lui încât să îi ordone suprimarea.

Așadar, dosarul despre care s-a spus că a determinat „sinuciderea” sa îl viza pe procurorul bihorean Alexandru Lele. Convingerea lui Panait, aceea că Lele era nevinovat, s-a materializat printr-o ordonanță prin care Panait, în ciuda presiunilor la care era supus, a dispus scoaterea de sub urmărirea penală a procurorului Lele. Moment în care trebuie amintiti că Lele tocmai îl arestase pe unul dintre sponsorii principali ai lui Năstase și bun prieten cu Vasile Blaga, pe vremea aceea șef de vamă la Bihor.

Un alt dosar pe care Panait îl avea în lucru era cel al soţiei lui Adrian Năstase, care era cercetată pentru apariţia într-un cont bancar a 400.000 de euro nejustificabili. Alte dosare aflate în lucru ale lui Panait: spălare de bani marca Ovidiu Tender plus modul în care a vândut fraudulos, către Petrom, o casă din domeniul public însăși ministresa de atunci a Justiției Rodica Stănoiu.

Probabil nu mai este nevoie să amintim că, imediat după moartea lui Panait, aceste dosare (mai puțin al procurorului Lele) i-au fost date în lucru lui Ponta. Evident însă, n-a apucat nici măcar să le răsfoiască pentru că, nu-i așa, a fost numit șef de control guvernamental”.

Închei ghilimelele.

Cât despre noi, prieteni, misiunea noastră având în vedere ceea ce tocmai ați citit, este ca la referendumul de mâine să îngropăm pentru totdeauna în istorie aceste informații care ar putea condamna la pușcărie pe viață nenumărați dintre oamenii politici care astăzi ne dau ordine de prezență la vot și latră la noi să fim niște cetățeni model.

Cel puțin, asta și-ar dori ei. Dar depinde numai de noi dacă vor scăpa basma curată.

 

Comentarii

  • Dulfu Viorel

    05 noiembrie 2014 17:25

    Atît Ponta cât șii cei vinovați de crime și de fapte de corupție cum este primarul psd-ist din Sălsig-MM Luca Florian Lucian,să-și primească pedepsele cuvenite cu adevărat și să-șiducă restul vieții acolo unde merită,adică în pușcării!!! Așa să fie,Doamne Dumnezeule Sfănt!!! Viorel din Sălsig-MM

    raspunde comentariului
+