HomeSocialRomânia, a devenit sora Olandei. De câte ori plouă...

România, a devenit sora Olandei. De câte ori plouă mai puternic în țară, suntem sub nivelul mării.

Din nou moldovenii sunt asediaţi. Ploile din ultima perioadă au făcut prăpăd. Capaci rupți. Case inundate. Vodcă luată de ape. În ordinea prezentată, Ministrul Mediului a oprit brusc orice lucrări de tăiere fără aviz a copacilor din pădurile sucevene. "Potopul a rupt un sfert din arborii acestei păduri. Noi ce să facem? Dumnezeu nu-i poate revendica. O să îi ia statul!" a declarat ministrul, îndreptându-se către locul casei de vacanță din lemn masiv de la Bușteni, pe care o va construi curând!"
Odată cu inundațiile, Olanda a devenit solidară cu România. "Încercăm să vă ajutăm. Sunteți sub nivelul mării, ca și noi! Ah, nu marea vă inundă casele? Interesant. Noi avem un sistem simplu de canalizare pentru condiții meteo nefavorabile chiar și la sate. L-am construit acum zeci de ani. Nu credem că sunteți așa de înapoiați ca să nu-l aveți." transmite un oficial olandez.
Ajunsă la fața locului, corespondentei noastre i s-a luat microfonul din mână, iar un om de-al locului a început să strige furios: "Domnu' președinte, vă rog frumos ca în toamnă să mai aduceți niște găleți din alea portocalii ca steagul olandei, de care ne-ați adus acum patru ani, ca să vă votăm. Nu de alta, dar astea s-au rupt de când tot scoatem apa din case!"

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare