Ca stat democratic, România a trecut de mult, cu brio, ritualul integrării europene. De şapte ani, astfel, ne fâțâim la poarta Europei, cu o mână de diplome și numere de telefon în mână, laolaltă cu o faimă apusă , obșinută înainte de 89 și un sac întreg de poze și cărți poștale cu castelul Bran și scutul de la Deveselu.
Din 2007, România caută sprijinul european pentru care a scos capul din nisip, și-a tăiat legăturile slabe și s-a târât printre state ca Marea Britanie și Germania. Sprijinul promis există, dar ,,a exista” nu egalează ca sens ,,a primi”. De şapte ani, așteptăm un ciubuc pe care fie că nu suntem în stare, fie nu putem sau chiar nu vrem să-l acceptăm.
În România statului 2014 există încă grupurile de interese. Demagogia politică și practicile de asediu domină și în acest moment sub cupola Parlamentului, cu aceeași vigoare și energie pe care o afișau și acum zece ani. Din 2004 și până azi, dreptul natural, dreptul internațional, la fel ca și libertatea presei și integritatea rămân doar vise la care generații și generații de politicieni și organe abilitate au visat.
Neavând puterea, dorința și cheful de a transforma ficțiunea în realitate, atât Iliescu, cât și Constantinescu, dar și Băsescu au adus România cât mai aproape de groapa cu lei a colosseumului statal. Siderați, neputincioși și disperați, toți trei așteaptă un nou pretendent care ar putea să scoată sabia din stânca neputinței.
Ca stat maximal, care vrea să pară european, dar tinde către autodistrugere, România, rămâne și acum cu o economie de piață distrusă, cu o monedă pârjolită și cu un comerț care nu lasă de dorit, ci mai degrabă de murit. În fiecare an, România împrumută milioane și milioane de euro de la Uniunea Europeană pe care încă nu vrea să realizeze că va trebui să le dea înapoi dacă nu le foloseşte cum trebuie.
Sprijinirea dezvoltării culturale și sociale românești e doar cea mai nimerită scuză pe care bogații Europei au putut să o găsească. Aducând bani în România, prefecându-te că dezvolți totul neavând nimic, prefecându-te că obții un stat european, vei găsi doar motivul pentru care Europa de Est este cum este. Aducând bani în România, vei găsi acel sentiment pe care îl simți atunci când cobori valiza cu un milion de dolari în mijlocul moailor de pe Insula Paștelui.
