Timp de un an şi jumătate, Ponta şi Băsescu au fost ca actorii ăia din filmul „Lanţul”: nu se sufereau, nu se înghiţeau, se credeau unul alb, celălalt negru, dar erau legaţi de acelaşi lanţ şi deci nevoiţi să rămână uniţi. Degeaba Antonescu şi Voiculescu trăgeau de ei, să-i despartă, consternaţi că Ponta „încalcă voinţa a 7,5 milioane de votanţi”, degeaba votanţii Dreptei se întrebau cum de poate Băsescu să bată palma cu un mitoman. Pactul fusese semnat şi, ca să fie clar pentru toată lumea, Băsescu s-a şi pozat cu el la UE, cu Barrosso şi ceilalţi băsişti europeni.
De atunci, preşedintele şi-a văzut, liniştit, de treabă la Cotroceni şi nu l-a mai deranjat nimeni cu suspendarea. Premierul şi-a văzut şi el liniştit de pus în funcţii fini, nepoţi, verişoare şi cumnate din marea familie social-democrată şi iarăşi nu prea l-a mai deranjat nimeni cu demiterea. Acum, preşedintele a declarat, în faţa jurnaliştilor, că l-a cam păcălit pe Ponta. L-a văzut aşa, mai mic şi mai prost, mai cu ciungă-n păr şi cu pene pe spate, iar pe un asemenea papagal e şi păcat să nu-l păcăleşti, dacă ai ocazia. Să-l mai suspende acum cineva pe Băsescu, fiindcă a încălcat pactul, e tardiv. Mai are trei luni de mandat şi pleacă singur de la Cotroceni.
De ce a procedat preşedintele aşa? Cum de ce, vor spune mulţi, ca să poată, în sfârşit, să dea în Ponta din toate poziţiile, normal! La o privire mai atentă, vedem că Băsescu a avut ieşirea asta nu ca să aibă motiv să dea în Ponta, ci să dea în contracandidaţii lui Ponta: Iohannis, MRU, Macovei – în ei, de altfel, a şi început să lovească. De Ponta pare să-l lege un fir roşu călăuzitor, pe care, dacă-l urmărim, vedem că s-a desprins, de fapt, din rochia Prada a duduii Elena Udrea, veche amică şi parteneră de afaceri cu premierul. Certurile şi zoaiele în cap pe care, ocazional, şi le mai aruncă Băse şi Ponta, sunt de faţadă, pentru fraierii care mai pun botul. Între ei pare să existe o chimie tainică, neţinând seama de niciun pact.
Altfel nu pot pricepe de ce Ponta nu a declanşat imediat procedurile de suspendare când Băsescu a făcut campanie electorală pe faţă pentru doamna Udrea (şi ăsta chiar era un motiv real de suspendare), nici de ce Băsescu n-a luat atitudine faţă de adevăratele măgării ale lui Ponta (fazele cu ortodoxia şi salutul steagului secuiesc fiind doar ultimele isprăvi ale PM (premierul-minune).
Dar probabil că originea acestui non-combat stă în propunerea bizară făcută de Ponta acum vreo două luni şi căreia nimeni nu i-a dat mare atenţie: ca foştii preşedinţi să devină senatori pe viaţă şi să aibă, automat, imunitate în faţa legii. Şi-a cumpărat Băsescu liniştea, evitând să fie târât prin tribunale, cu condiţia să sprijine, tacit, alegerea lui Ponta ca preşedinte?
Ipoteza o fi ea exagerată, o avea ea hibe, dar vă spun sincer – de prea multă vreme am impresia că preşedintele şi premierul sunt într-un meci de wrestling, ca la americani: doi fătălăi uriaşi şi musclaţi, care-şi cară pumni cu nemiluita, se aruncă, urlând, unul asupra altuia, mătură ringul unul cu altul, dar la final sunt noi-nouţi, fără niciun ochi umflat, fără nici măcar o zgârietură. Iar în timpul ăsta, cei 18 milioane de spectatori, de stânga sau de dreapta, îşi aplaudă frenetic favoritul.
Singura diferenţă e că la americani spectatorii înfulecă hamburgeri non-stop, iar la noi cască gura la meci molfăind, o dată la patru ani, ciolan cu fasole electorală. Prea e pe faţă blatul, băieţi. Vreau un box adevărat, cu moace stâlcite, cu oameni politici fluieraţi, la podea, cu KO-uri năpraznice, dar de unde să iei un singur Cassius Clay adevărat, când în politica noastră toţi sunt clei?
