HomeSocialSă scoatem țiganul din rrom

Să scoatem țiganul din rrom

Într-un nou tiraj al Dicționarului Explicativ al Limbii Române, Academia Română și-a propus să  modifice două cuvinte pe care niște oengeuri rroma le consideră jignitoare la adresa propriei etnii și a evreilor: “țigan” și “jidan”.

Se uită că orice cuvânt poate deveni peiorativ numai când poate fi agățat de câte o meteahnă, obicei, apucătură. Orice acțiune făcută în detrimentul bunei conviețuiri dintre oameni omoară cuvinte. Așa până și cuvântul “mamă” devine peiorativ legat de apucătura “curvă”.

Dacă cei cărora le este adresat cuvântul în dispreț nu-și modifică comportamentul, nu fac nimic pentru a nu-l transforma în “renume”, demersul este inutil. Într-un deceniu sau două, cu toate capitalele europene înțesate de copii jegoși obligați să cerșească, cu rețelele de metrou înfundate de acordeoniști și “martiri ai Revoluției române” cu mâna-ntinsă la “silvuplio” și “pliz”, cu periferiile marilor orașe îmbâcsite de șatre de indivizi puțind de ghiuluri și cruci masive din aur, infestați de “merțane” și “chiușasă”, dar fără să poată produce nici o dovadă a agonisirii palatelor cu turnulețe în care se plimbă liber herghelii de cai, și cuvântul „rrom” va deveni peiorativ.

Și, din păcate, devine peiorativ cuvântul “român” de care s-au lipit rromii de când până și lor le-a fost rușine să mai fie țigani. Tot respectul pentru cei care și-au depășit condiția prin muncă și efort deosebit – nici un respect pentru cei care au ales ca din confortul ONG-urilor să lupte murdar și nu în folosul etniei lor. Un cuvânt nu modifică cantitatea de dispreț acumulată în contul comportamentului deviant al indiferent cui, indiferent de rasă și etnie – dacă acest comportament deviant există. Mai bine s-ar fi îngrijit să le facă co-etnicilor educație – dar le este prea frică de șuriul în coaste pe care l-ar putea încasa dacă nu-și văd locul în ierarhia de caste în care s-a stratificat etnia țigănească.

După această frumoasă victorie asupra DEX-ului român, îi rog pe oenghiștii rroma să facă următorul pas la CEDO și să oblige și restul țărilor să modifice în dicționarele proprii denumirea etniei. Doamne ferește să mai auzim cuvinte peiorative precum “gipsy”, „gittane”, „gittano”, „cingani”, „zigoener”, „zigeuner”… Dacă în România li se va spune “rromi”, în Franța să li se spună “ffranci” (sau „ggali”), în Italia să li se spună “iitali” (sau “ttalieni”), în Spania “esspi”, în Anglia “mmajestate” (că tot e monarhie constituțională) șamd. Și ce-ar fi să trecem în DEX la cuvinte peiorative și “sârmă” când ne referim la moldoveni, “boanghenă” și “bozgor” pentru ardeleni, “prazilia” pentru olteni, “mitici” pentru bucureșteni șamd.

Și nu în ultimul rând „fraier” pentru noi contribuabilii care cotizăm bani pentru ca paraziții bugetari să se facă că (sic!) au de lucru.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare