HomeSocialToarnă, toarnă, cumnate!

Toarnă, toarnă, cumnate!

Nu mai târziu de acum câteva luni, premierul Ponta tuna și fulgera, pe toate canalele canaliilor de presă, împotriva lui Traian Băsescu, a lui Mircea Băsescu, a Elenei Băsescu, a ginerilor lui Băsescu, a cumetrilor lui Băsescu și, în general, împotriva a tot ce avea legătură de sânge sau de cocoșei de aur cu detestatul tiran. ”Toarnă-l, toarnă-l, frate”, părea să spună, rânjind, Ponta, parafrazând primele cuvinte rostite vreodată în limba română.

Astăzi, când DNA îi bate cu dubă-n poartă și mulți mascați, luându-i la puricat famelia mare, cu remunerație și mai mare, de la buget, coane Pontică, premierul nu vede nicio asemănare între el și Băsescu. Dimpotrivă, e convins că tot ce i se petrece lui e o înscenare și că biata lui mumă nu suferă fiindcă ar fi pus bazele unei imense fraude de famiglie, ci fiindcă a avut nefericirea – și noi așijderea, aș spune – de a-l fi adus pe lume pe Victor-Viorel, premier-model.

Și ce face Viorel, într-o asemenea situație disperată? Cum ce să facă? Ce știe el mai bine: încearcă să ne trombonească. Aidoma unei caracatițe prinse cu tentaculele vârâte până la ultima ventuză în banii prostitului popor, Viorel împroașcă în jur cu cerneală, doar-doar ne-o băga pe toți în ceață și i s-o pierde urma. La doar câteva ore de la anunțul că sora și cumnatul premierului dau cu subsemnatul într-un dosar de mare corupție, în care mai sunt vârâți și clanul Cosma, și Ghiță, sponsorul oficial al excursiilor în Dubai, și alți mahări din PSD, ca prin farmec apare Ponta anunțând reduceri de TVA, reduceri de taxe, reduceri de orice. Doar-doar o uita românul de matrapazlâcurile comise de familia primului mincinos al țării.

Din păcate pentru Ponta, acesta chiar pare începutul sfârșitului. Reducerile la orice nu vor fi puse niciodată în aplicare, nu pentru că ar însemna prăbușirea totală a bugetului, ci fiindcă Victor-Viorel nu va apuca sfârșitul anului în scaunul de premier. Când s-or apuca procurorii să-i spună domnului Iulian Herțanu ”toarnă, toarnă, cumnate”, să vezi ce mi ți-i vinde ăsta pe toți, la kilogram, și cu tot cu ochelari. Dar, în toată afacerea, e și un lucru bun: pe lângă minciuneză, pe care o vorbește la perfecție, domnul Ponta va avea prilejul să învețe, în celula proaspăt zugrăvită, și limbajul semnelor, de la doamna Udrea.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare