Nu am văzut ce pomi fructiferi are domnul Ponta în grădină, însă am impresia că nu dau roade normale, ci computere și telefoane cu internet, căci, altfel nu-mi explic perla de la deschiderea anului școlar. “Nu știu dacă mai e vreun copil, chiar și de clasa I, care să nu știe să umble pe computer, să nu aibă telefon cu internet”, așa a aberat premierul, luni, la Târgu-Jiu.
Dacă metoda nu e prea învechită, propun să ne scoatem numărătoarele de la naftalină, și să facem un calcul, să vedem cât de accesibile sunt pentru părinți și elevi cele două aparate.
În România, salariul minim brut pe economie este de 900 de lei, însă salariul “din mână” este de aproximativ 670 de lei, probabil valoarea unui coș de cumpărături mai modest al premierului. Cuantumul alocației de stat, pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani, este de 42 de lei. Întreținerea vine, pe timp de vară, cel puțin 120 de lei, la o familie alcătuită din două persoane. Factura la electricitate costă câteva zeci de lei, la fel și cablul împreună cu internetul.
Un laptop ordinar, nou-nouț costă 900 lei, iar unul la mâna a doua, poate fi cumpărat cu vreo 400 lei. Cu 100 – 120 lei, poți cumpăra un telefon cu acces la internet, de la bișnițarii din colțul străzii, însă trebuie să le cunoști bine pe mamele lor, altfel riști să te alegi cu gadget nefuncțional.
Oamenii mai și mănâncă. Ei mănâncă zilnic, nu doar în perioada campaniilor electoarale. Un copil are nevoie de o alimentație complexă: legume, fructe, carne, lactate și ouă, iar câteodată mai vrea și o ciocolată sau niște pufuleți cu surprize. Plus că înainte de începerea anului școlar, are nevoie de haine noi, încălțări și rechizite, care costă sute de lei.
Adulții au vicii. De-a lungul unei zile, cetățeanul de rând poate da vreo trei lei pe cafea, cel puțin patru lei pe o pișoarcă de hamei și vreo 12 lei pe un pachet de țigări.
Sute, poate chiar mii de familii din România, nu au curent electric. Chiar dacă au vreun computer de pe care să șteargă praful sau vreun telefon găsit pe stradă, ar trebui să-și producă energia electrică prin metode alternative. E de luat în calcul varianta cu sârma, cuiele galvanizate și cartofii, însă nu toți au barabule în cămară.
Să tragem linie, să vedem ce ne-a ieșit. Dă cu virgulă, nu-i așa?
L-am urmărit la televizor pe Victor Ponta, sâmbătă, când a bătut câmpii, cu ocazia lansării candidaturii în campania electorală pentru prezidențiale. În discursul său, a spus “Sunt Victor Viorel Ponta. Vreau să fiu președintele românilor (…)”. Spre ghinionul lor, românii știu cine e vorbitorul, iar spre rușinea lui, vorbitorul nu știe, ci doar își închipuie cine sunt românii.
“Sunt un român ca oricare alt român, sunt un român care sunt mândru de țara mea”, a mai grăit Ponta. Nu cred că a fost vreodată atent cu adevărat la oricare alt român, cu excepția celor din anturajul său, ale căror odrasle au acces neîngrădit la tehnologie. E mândru de o țară pe care o cunoaște din barcă sau din poveștile găștii sale, nici măcar de pe internet. Îi recomand să citească presa, poate așa află cine sunt românii și ce probleme au. Între două postări pe Facebook, poate face o excursie și vede cu ochii lui. Ca test suprem, pentru a se putea compara cu oricare alt român, îl provoc să reziste cu salariul minim pe economie. Știu, știu, are studii și funcție și nu se cade să coboare la un așa nivel, însă poate cunoaște românii, numai dacă se coboară printre ei.
Dacă domnul Ponta ar trebui să trăiască o lună de zile cu doar 670 de lei în buzunar, oare ce le-ar cumpăra mai întâi celor mici, computer sau telefon cu internet?
