Scrisoarea unui tefelist bătrân către un tefelist mai tânăr

de Marius Ghilezan , 13 noiembrie 2019

Da, recunosc. Am stat prin pieţe. Am protestat. Mult mai mult decât tine. 

În timpul revoluţiei, am colindat străzile Timişoarei. Când a început să se tragă, m-am furişat printre boscheţi. 

Ştiu că îţi e greu de înţeles, cum e sub gloanţe, altfel decât în fum şi praf de strănutat. Eram pe Calea Girocului din Timişoara şi credeam, ce aiurit puteam fi, că putem opri tancurile cu răngile. 

Lângă biserica lui Tokes, încă din seara de 15 decembrie 1989, am zărit o serie de indivizi blonzi, cu alură de ruşi. Am promis că nu voi recunoaşte niciodată acest lucru. Iată că mă destăinui ţie, astăzi, când eşti la capătul răbdării. 

Simţi că te-a făcut sistemul?

La 20 şi ceva de ani credeam că Revoluţia e făcută de noi, tinerii. Nu acceptam nimic din ce ne spuneau cei mai în vârstă şi mai experimentaţi. 

În ziua victoriei am fumat primul pachet de ţigări. Cam cum faci tu azi un joint. Toţi suntem la fel, chiar dacă ne despart anii. 

La tinereţe nebuni suntem cu toţii. Gata de luptă. Ne ducem repede după fentă. Credem că idealul nostru e suprem. Că fără noi nu există progres.

Ştiu că te plictiseşti repede când auzi de istorie.

Şi eu eram sătul de poveştile bunicilor despre front şi despre lagărele sovietice. Aveam soldăţeii mei de plumb şi nu simţeam nevoia să particip la alte lupte. Imaginarul e întotdeauna mai emoţional decât realul. 

Citeam mai mult decât tine astăzi. Sven Hassel îmi provoca pofta de luptă mai mult decât poveştile bătrânilor. 

Făceam scenarii. Întrebam colegii: pentru noi, românii, nu ar fi fost mai bine să câştige Germania războiul? Asupriţi de regimul comunist, credeam că celălalt e mai bun. 

La liceu am descoperit, de abia, ororilor lagărelor naziste. Îmi părea rău de morţii nevinovaţi. Dar visam la războiul nostru, la fuga în vest, pentru a fi liberi. 

Mai eşti pe aici?

Poate că scrisorile lungi te plictisesc. Ştiu că viaţa ta dintre un shot şi un emoticon e hrănită cu lozinci. Nu-ţi dai seama că eşti carne de tun într-o luptă căruia nu-i aparţii! Crezi că mi-e îmi e uşor, ca participant la revoluţie şi la protestele din Piaţa Revoluţiei, să recunosc că am fost ca bunicul, soldat, în războiul altora? Sau că azi mă proclam senior tefelist?

Fără glasnostul lui Mihail Gorbaciov şi fără înţelegerile sale ascunse cu liderii din vest nu ne ieşea revoluţia. Dar, mimetic, tot antisovietici am rămas. 

Poate că l-ai citit şi tu pe Gustav le bon şi şti că individul îşi pierde personalitatea în mulţime. Cine provoacă războiul se aşteaptă la un câştig. 

Toţi am avut nemulţumiri şi frustrări. Dar le-am depăşit prin maturitate. 

Eşti gata să sari la beregata oricui, la orice semnal de luptă ţi se dă. Huleşti, bagi din top invective. Nu te gândeşti că răneşti! Aici ne despărţim. Şi eu am fost anti-comunist dar nu am jignit pe nimeni. Nu am dat asaltul în spaţiul privat al altora. Nu am încercat să le scot fesenismul din cap. Şi mai mult, altfel decât tine, nu le-am dorit moartea. Învăţasem că civilizaţia înseamnă confruntare de idei, nu de pumni şi injurii.

Poate că tu azi eşti nefericit. La vârsta ta am avut privilegiul de-a sta la masă cu Ion Raţiu. Poate că găseşti pe net vorbele sale memorabile: “mă voi lupta până la ultima picătură de sânge pentru dreptul tău de a nu fi de acord cu mine.”

M-ai înjurat, mi-ai dorit moartea, dar iată că nu ai putut să-mi iei viaţa. M-ai făcut comunist, putinist, tot ce ţi-a venit ţie pe whastapp ai vărsat pe net. Ştiu că ţi-e greu să pricepi că alţii te-au folosit. Că eşti carne de tun pentru noua Securitate.

Apropo şi de comunişti sau neocomunişti. Eu i-am cunoscut pe cei adevăraţi. Nu ăştia, stigmatizaţi de sistem. E Vasilica Dăncilă comunistă, cum e roşu-n gât, guturai sovietic. Pe vremea când eram tânăr reporter politic mergeam la Cotroceni. Colegii mă lăsau să pun eu primul întrebarea lui Ion Iliescu. Nu l-am făcut niciodată comunist în faţă. Îl enervam cu Regele. Şi atât. Nu suporta nicio idee despre monarhie. Şi de aici se făcea roşu. Colegii culegeau şi notau greşelile sale. 

Îţi mai spun ceva. După zeci de ani, m-am reîntâlnit cu o mătuşă. Avea fotografia Regelui Mihai, alături de icoană. Prin anii ’90, atunci când eu făceam Piaţa Universităţii, cum faci tu azi Piaţa Victoriei, ea era fesenistă. Adică, pesedistă. Niciodată nu am încercat să-i schimb opiniile. Mi-a reproşat, după mulţi ani, că ar fi trebuit să-i deschid mintea. 

Crescut şi educat în Banat, nu mi-am permis să intru cu lopata în vieţile altora. 

Ştiu că ai un ideal. Vrei să salvezi ţara, lumea, planeta. Am o singură rugăminte, vezi cine sunt influencerii şi cine profită de forţa ta de apt combatant. Nu-ţi fie ruşine să întrebi chiar cine sponsorizează revolta! Indignarea are un scop. Că doar nu eşti naiv să crezi că se poate pleca la război fără un buget? 

Ştiu că ai numai certitudini şi niciodată îndoieli. 

Eu mă îndoiesc demult că am avut un rol în lupta din decembrie 1989. De aceea, nici nu mi-am luat certificat de revoluţionar. 

Când Emil Constantinescu a câştigat alegerile din 17 noiembrie 1996 (fix de ziua mea de naştere) l-am îmbrăţişat pe Octavian Paler, deloc protocolar. I-am strigat: am învins, am câştigat. S-a eliberat rapid şi a făcut un pas înapoi. “Poate aţi câştigat dumneavoastră vreun post, vreo ambasadă, eu mă întorc la disperările mele.” Ulterior, cartea mea de muncă evocă: n-am avut niciun privilegiu, nu am primit nicio sinecură. Eram beat de iluzii, dar m-am trezit repede când mi-am dat seama că tot securitatea e la butoane. 

Ştiu că nu prea ai timp. Să trec la subiect! Azi eşti supărat că Dan Barna, idolul tău, a fost făcut de “băieţi,” că sistemul l-a coborât şi a pierdut calificarea în finală.

E timpul să sari. „Fuck the system.” Revoltă-te! Indignează-te! Eşti tu. Te recunosc. Bagă un vot. Singura armă valabilă. Omul susţinut de sistem e Klaus Iohannis. Nu te-ai prins încă? Atunci, eşti fraier. Dacă, totuşi, te-ai trezit, bagă un haştag #opritiURA! Te-au folosit câţiva ani. Prinde-te că s-au pişat pe tine! Pune peste zece zile o ştampilă pe reaua cea mai mică şi aşa te pişi tu pe ei! Te răzbuni pe sistem. Ce zici?     

Loading...

Comentarii

  • condurache

    15 noiembrie 2019 14:48

    Sau e marea cacialma și ambii sunt ai sistemului ...

    raspunde comentariului
  • vasile

    14 noiembrie 2019 16:02

    Adica vrei sa zici ca raul cel mai mic e tata veorica ? Mars ghilezane ca faci de ras Banatul.

    raspunde comentariului
  • ubi bene ubi psd

    14 noiembrie 2019 15:44

    Cu adanc respect, cred sincer ca va plateste bine pzd inca, atat timp cat mai au ceva bani de dispensat...la fel cum platea si Rosia Mpntana Gold C., crezi ca te-am uitat mercenarule care te dai ziarist.

    raspunde comentariului
  • ilie

    14 noiembrie 2019 14:00

    Hai sictir, bati campii si minti cu nerusinare. Iti bati joc de banatenii tai, care ar trebui sa te ia la goana atunci cand mai calci pe acolo dupa cate minciuni insiri....

    raspunde comentariului
+