HomePoliticAstă-seară candidăm în famiglie

Astă-seară candidăm în famiglie

Comuna giurgiuveană Găiseni este una dintre numeroasele localităţi din ţară unde totul merge ca pe roate, doar că roatele se cam sparg, din cauză de drumuri proaste. Primarele, Ştefan Ion, a fost în tinereţe absolvent de Ştefan Gheorghiu, dar noroc că i-a venit mintea românului de pe urmă şi s-a făcut la bătrâneţe liberal, că altfel cum să intre, săracu’, în Raiul capitalist? După ce patru ani a cam ars gazul – vorba vine, pentru că localnicii n-au nici acum prin gospodării alte gaze decât cele din producţia proprie de leguminoase – edilul s-a apucat, pe final de mandat, să îngraşe porcul, doar-doar i-o mai momi o dată pe alegători.

De altfel, metoda e aplicată şi la case mai mari: cum poţi să-i prosteşti pe fraieri să pună iar ştampila pe tine decât demarând, în ultimele luni de mandat, nişte lucrări edilitare mai grandioase ca piramidele? Aşa că domnul Ştefan Ion şi-a suflecat mânecile şi a început să muncească la nişte promisiuni: el se jură că va asfalta drumurile locale, văduvindu-i pe şoferi de un minunat peisaj lunar, cu cratere şi bolovani. De asemenea, va începe să toarne pavele noi-nouţe în faţa şcolii. Ce contează că şcoala are o poartă contemporană cu epoca fierului vechi? Elevii ştiu intrarea, dar cum vreţi să intre înnoroiţi, dacă nu pune primarul plăci? Păi, până şi drumul spre Iad e pavat cu bune intenţii, se făcea să nu fie drumul spre şcoala din Găiseni?

Edilul îşi asigură consătenii că va avea grijă şi de bisericile locale, care mai au puţin şi se dărâmă pe tine, cu tot cu sfinţii de pe pereţi. Bine, înainte să se apuce de biserici, el vrea să pună gard la cimitir. Alo, domnu’ Ştefan, io ştiu că vrei să te pui bine cu morţii, poate te votează şi ei în iunie, dar lasă-i, bre, că pe ăştia nu-i fură nimeni şi nici nu sar gardul să mai plece la crâşmă! La fel, nu ştiu de ce-a trebuit să cheltuişti matale banii din bugetul primăriei ca să instalezi la mănăstirea de maici Găiseni centrală termică. Înţeleg că vrei să-ţi pui pile la Doamne-Doamne, dar mai bine le făceai măicuţelor, vizavi, o mănăstire de taici şi rezolvau ei problema încălzirii centrale, iar de banii economisiţi băgai matale căldură prin şcolile din comună, care se încălzesc, în anul 2012, tot cu sobele alea din paleolitic!

Şi să nu credeţi că primarul va demara singur toate aceste proiecte minunate. Îi va sta alături o echipă de consilieri unu şi una, în ordinea numerelor de pe birou: alături de el, soţia, Vasilica, pe urmă domnu’ Scarlat Cristache, cu doamna Scarlat Mariana, domnu’ Gavrilescu Lucian, cu consoarta Viorica, nenea Voicu Stelian şi partenera lui de viaţă, Voicu Alexandra. Mai vine şi domnul Lache Petre, care, în ciuda denumirii, e heterosexual sadea, iar pe soţia lui nu o cheamă Gheorghe, ci Elena şi, în fine, Stănică Mircea şi jumătatea lui, Adriana. Păi, cum credeaţi că se face treaba la primărie, nu-i păcat să stea familiile despărţite? Că la câte coţohârle umblă astăzi prin primării, riscă bietele neveste să-şi piardă bărbaţii, aşa că bine s-a gândit dom’ primar: soţia trebuie să lucreze cot la cot cu soţul şi să nu-l scape din ochi o clipă!

Dar staţi, că n-aţi auzit tot: din acest minunat tablou de famiglie nu lipsesc nici fraţii Zamfir Ion şi Zamfir Marin, veri buni cu primarul. La aşa încrengătură de cupluri, amici, cunoştinţe, rude şi rubedenii strâns unite în jurul onorabilului domn (fost tovarăş), Ştefan, n-ar fi de mirare ca, peste un an-doi, însăşi denumirea comunei să se schimbe, din Găiseni, în Ştefăneşti…

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare