HomePoliticCum a pompat Dragnea miliarde în PSD, folosindu-şi supuşii...

Cum a pompat Dragnea miliarde în PSD, folosindu-şi supuşii şi clientela pe post de bidoane

Coldeo, Codruț-o, vă raportăm: Liviu Dragnea a contribuit cu toată gaşca lui de social democraţi la bugetul e campanie al PSD cu peste 9 MILIARDE de lei! Vechi, ce-i drept, dar mulţi şi de culoare dubioasă. Ca să nu bată la ochi, baronul şi-a depus contribuţia băgând la înaintare pe drumul spre puşcărie nu mai puţin de 20 de amici, supuşi sau clienţi politici pe care i-a pus să cotizeze la partid cu sume infernale având în vedere veniturile unora dintre ei. Donaţiile urât mirositoare au fost publicate  în Monitorul Oficial numărul 264 din 3 aprilie 2008. Nea Liviule, e cam nasol!

În Clubul 75.000 regăsim şoferi şi amploiaţi

la stat. La statul lui Dragnea ne referim, adică la Consiliul Judeţean Teleorman, unde nivelul lefurilor trebuie să fie mai mare ca la Mercedes. Spunem asta pentru că în capul listei celor care au donat câte 750.000.000 de lei, adică vreo 20.000 de euro, îl regăsim pe şoferul lui Dragnea. Este vorba despre deja celebrul Mădălin Ioniţă, om băgat la înaintare de Dragnea în mai multe firme. Este suficient să amintim firma boss-ului, Modern SRL sau Saifcar SA, unde Ioniţă are acţiuni ca să înţelegem că omul şi-a ratat vocaţia de geniu al afacerilor. Aşa că, din leafa sa de şofer şi din cea a soţiei sale, salariată la Direcţia de Protecţie a Copilului, Ioniţă a vărsat la PSD nu mai puţin de 750 de milioane de lei la data de 6 noiembrie 2007. O altă salariată cu posibilităţi financiare nebănuite este Camelia Coporan. Doamna în chestiune a donat tot 750 de milioane de lei, deşi susţine că nu este membru PSD. Ne întrebăm cât de mare să-i fie leafa de salariat la ADR sau cât o fi câştigat din leafa pe care o încasa ca amploaiată a lui Dragnea la CJT, e şi-a permis să verse atâta bănet la partidul la care nu e nici măcar membru, după cum susţine. Poate o fi economisit diurna de la numeroasele deplasări prin străinătate pe care le-a făcut împreună cu Dragnea, în calitate oficială, desigur. Tot din leafa de la consiliul judeţean vine şi contribuţia lui Slăvescu Mihai Putineanu, care a marcat şi el aceeaşi sumă. Slăvescu este finul lui Dragnea şi directorul său de cabinet. Niţu Dan, şeful arbitrilor din Teleorman şi vicepreşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal, a sărit şi el la cap cu 750 de milioane. Studentul(pe atunci) Gâdea Adrian, şeful TSD Teleorman a marcat tot vreo 20.000 de euroi, ca şi Bădoi Iulian Petrică, jurist la SC TAC SRL, societate aparţinând Consiliului Local Turnu Măgurele. Trecând la categoria”CLIENTELĂ POLITICĂ”  mai dezvăluim că doar vreo 700 de milioane a donat consilierul local Tatu Nicolae, patron de firme racordate la banul public. Una este Nikvic SRL, în care Tatu este asociat cu viceprimarul Alexandriei, Drăguşin Victor. Care vice acţionează, săracul, prin interpusul Frumosu Tudor având funcţia de socru! Firma la care ne referim a contorizat consumul de apă în Alexandria şi deţine monopol la montarea de apometre în oraş. Dacă mai spune că Tatu a umflat şi el nişte spaţii comerciale din patrimoniul Comalex(fostă firmă de stat care deținea spațiile comerciale din oraș) pe mâna lui Muştescu şi prin bunăvoinţa lui Dragnea, putem spune că şpaga, pardon, donaţia a fost cam mică.

Pensionarul Lungu Emil a dat şi el o sutică

de milioane, că totcmai ce-i  mărise Tăriceanu pensia şi a avut de unde. Omul este consilierul lui Dragnea şi are calitatea de socru al directorului economic al CJT, Tunaru Florin. Banu achitat s-a rentat, cum s-ar zice. Ginerică Tunaru a ajuns vice la ANAF și aleargă acum chelnerii cu girofaru să le impoziteze șpaga. Un alt socru care a cotizat cu 200 de milioane este Anghel Gheorghe. Conexiunea cu Dragnea se face prin consilierul judeţean Anghel Cornelia, o tinerică care îndeplineşte şi funcţia de director al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene. Familia Ivaşcu a contribuit mai modest. Doar 180 de milioane în total de la George, fost şef al Finanţelor Publice, actualmente director de bancă, şi Mihai Costel, asociatul consilierului sugativă Tatu, omenit câteva rânduri mai sus. De senzaţie este cazul muncitorului Alan Gheorghe. Băiatul lucrează la canale, la propriu fiind angajatul firmei Aqua Tur SRL, societate controlată de Consiliul Local Turnul Măgurele. Din leafa lui de proletar, Alan a donat 200 de milioane de lei, bani pe care, probabil, nu-i câştigă într-un an. Cu 200 de milioane a miluit partidul şi Tunaru Dănuţ, fratele directorului economic al CJT, Tunaru Florin. Pe lista generoşilor sponsori îl regăsim şi pe administratorul CJT, Vlad Eugen, care a plasat 230 de milioane la Partid, să trăiască! Cone Cornel, directorul SAGO SRL Turnu Măgurele, societate a primăriei, completează lista numeroasă a conţăranilor lui Dragnea, finanţatori de conjunctură la partid. Şi ca să încheiem sumara prezentare a sponsorilor mai spunem că la puşculiţa PSD a pompat 180 de milioane şi Belu Valere, pe atunci directorul adjunct al Aqua Tur Turnul Măgurele. Deh, bancher și ăsta Cu speranţa că nu am nedreptăţit pe cineva, trecem şi la lucruri ceva mai interesante.

Cu nu mai puţin de 1 miliard

a contribuit firma Compatibil Com SRL din Braşov, firmă al cărei obiect de activitate este transportul de marfă. Partea interesantă este aceea că această firmă îl are ca aţionar pe Comana Costel. Comana este de asemenea acţionar la firma RC-CF TRANS SRL Braşov, societate care a pus la dispoziţia familiei Dragnea un autoturism Audi. De remarcat este faptul că toţi aceşti sponsori au donat sumele în noiembrie 2007, în timpul alegerilor europalmanentare. Absolut toţi figurează ca donatori la Consiliul Naţional PSD i nu CA SPONSORI DIN Teleorman, intenţia lui Dragnea  de a camufla afacerea fiind evidentă. De altfel, presa centrală a semnalat această listă cu anonim, întrebându-se de ce Dragnea nu apare de loc pe lista sponsorilor PSD. Vă explicăm noi. Pentru că declaraţia de avere a baronului Dragnea face referire la nişte sume consistente abia în decembrie 2007, când acesta declara că a vândut terenuri în valoare de 3 milioane. Despre ce monedă este vorba nu a precizat, aşa că este evident faptul că omul nu putea dona ditamai purcoiul de bănet în nume propriu. 

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare