De ce Iohannis purta doliu la încoronarea lui Naruhito?

de Marius Ghilezan , 23 octombrie 2019
De ce Iohannis purta doliu la încoronarea lui Naruhito?

Când Monseniorul Ghika i-a pus mâna în cap Împăratului Shōwa, de i se năştea ca prin minune un băiat, Akihito, profeţii asiatici nu prevesteau venire răvăşitoarei cu umerii goi şi un papă lapte îmbrăcat în redingotă, la întronarea urmaşului, Naruhito.

Dacă Naruhito în limba japoneză înseamnă “frumoasa armonie,” Klaus, în cea a lui Goethe, victoria poporului.

La întronarea noului Împărat al Japoniei a participat şi poporul român prin reprezentantul său cel mai ales dintre aleşi. 

Pentru că El e poporul şi poporul servul lui, nimeni nu i-a spus preşedintelui că redingota cu papion alb e semn de doliu, la japonezi, nu de bucurie.

Umerii goi ai Răvăşitoarei, printre atâtea capete încoronate, au făcut diferenţa. Au distins atmosfera. S-au lăsat devoraţi de privirile suverane. Nu orice soţie de preşedinte poate ridica adrenalina.

Poporul român s-a simţit bine reprezentat corporal, nu şi spiritual, pentru că sceptrul prezidenţial n-are nimic cu Mirul de pe capul unui Rege.

Am fost mai mereu recunoscuţi pentru şcoala de medicină şi pentru femeile bune. La impresia artistică sigur că s-a lăsat cu oftaturi. La cea statală, nimic despre unul şi una dintre cei mulţi prezenţi la ceremonie.

Răii din studiourile tv nu remarcă supleţea, stilul şi rafinamentul Primei Doamne. S-a dus în numele poporului să le stârnească monarhiştilor apetitul pentru Republică şi s-a întors cu impresii din Camera pinilor, acolo unde împărătesele s-au petrecut cu un ceai. Nu ştim dacă s-a discutat despre orhideele care cresc sub ficus sau dacă cireşii japonezi pot orna vreo şapcă republicană.

Totuşi, nimeni dintre analiştii politici, de aici sau de după tronul crizantemei n-a înţeles de ce era Iohannis în doliu.

Să fii prevestit ţinuta, ce ştie tot poporul, că guvernul său a murit la intrare?

Loading...

Comentarii

  • Ana Lazar

    06 noiembrie 2019 15:45

    Pentru că asa au purtat majoritatea oaspetilor httpswww.dailymail.co.uknewsarticle-7601137Japans-newly-enthroned-Emperor-Naruhito-wife-attend-glittering-reception-Tokyo.html

    raspunde comentariului
  • Ana Lazar

    06 noiembrie 2019 15:43

    Pentru că aa au purtat majoritatea oaspeilor httpswww.dailymail.co.uknewsarticle-7601137Japans-newly-enthroned-Emperor-Naruhito-wife-attend-glittering-reception-Tokyo.html

    raspunde comentariului
+