HomePoliticGuvernFii obraznic, Daciane!

Fii obraznic, Daciane!

Asemenea unui personaj dubios din vechime, care prindea puteri imediat ce atingea pământul-mamă, tovarășul pușcăriaș cu suspendare Dragnea Liviu pare să fi prins vlagă după ce-a mers în Teleormanul natal, a luat un gât de trascău și-un colț de franzelă și i-au cântat magraonii cu fanfara la cap, ca oricărui cadavru politic care se respectă.

Pentru că așa e Dragnea: când e la București, printre gulere albe, nici pâs nu zice pe sub mustața aia de lesbian. E suficient însă să-și bage unghia degetului mic în țărâna plaiurilor unde-a copilărit&ciordit, ca să se conecteze parcă la un rezervor nevăzut de fudulie și tupeu. Din rezervorul ăsta a deversat, după întâlnirea cu un alt mardeiaș tupeist, Tăriceanu Călin-Anton-omul-cu-soții-beton, amenințarea că, dacă Guvernul nu se potolește cu măsurile îndreptate împotriva birocrației, corupției și a mafioților de prin partide, atunci o să fie demis. ”Domnul Cioloș a fost violent și obraznic”, a debitat Dragnea, având încă în urechi adulațiile corului de alcooliști fără griji, dar cu alocații, din comuna natală.

Să-i zici că e violent unuia precum Cioloș, pe care eu îl suspectez că-i budist, de nu-l enervează absolut deloc agaricii ăștia tari în limbă, mi se pare o mare tâmpenie. Agricultorul Cioloș n-ar fi în stare să omoare nici măcar un gândac de Colorado cu mâna lui, darămite să se comporte violent cu oamenii politici. Dacă ar fi fost să se poarte cu politrucii vopsiți din pedeliști în pesediști, ca Dragnea, așa cum ei ar merita, ar fi trebuit să-i bată cu parul la cur, pe fiecare, de dimineața și până seara, și tot n-ar fi fost suficient.

Cât despre obrăznicie, ce să mai spunem? Când îl auzi pe un condamnat penal care ar fi trebuit să înfunde pușcăria, dar e liber, bine-mersi și ne sfidează, că-i acuză pe alții de obrăznicie, tot ce poți să faci e să te întrebi: frate, dar câta șoricul are ăsta de nu-i crapă odată de rușine?

Cioloș nu e nici violent și nici obraznic, deși cu asemenea creaturi chiar ar fi trebuit să fie. Și e evident că ele nu cred o iotă din ceea ce spun, dar îi caută nod în papură, pe principul ”tehnocrat, tehnocrat, dar de ce n-are bască?”, ca să aibă motive să-l doboare. Fiindcă hienele astea din PSD și ALDE știu prea bine că, dacă guvernul Cioloș rezistă până la alegeri, va organiza un scrutin corect, fără fraude și fără să pună pumnul în gură diasporei. Alde Dragnea și Tăriceanu nu de asta au nevoie.  Ei au nevoie de un alt guvern, format din grăjdani și prostani, care să execute, docil, planul de fraudă brevetat și implementat de Dragnea în atâtea rânduri. Fără o fraudă majoră la alegerile din toamnă, PSD nu poate obține majoritatea nici dacă aduce Dragnea la vot toți humanoizii care au trăit vreodată în România, de la australopitec la asistații din Teleorman.

Așa că fii obraznic, Daciane! Nu te lăsa călcat în picioare, ia-le diplomele, ia-le contractele măsluite, demască-le aranjamentele, zi-le ceva de dulce despre licitații trucate, amante promovate și bombonici divorțate, lasă-i fără titluri, grade și averi, girofarul mamii lor de prăduitori de țară! Cât despre violență, las-o în seama noastră, că știm ce-avem de făcut: în noiembrie, o să le-o tragem rău în bot. La vot.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare