Ion Iliescu, mai aproape de pușcărie!

de Mihai Enciu , 08 decembrie 2016
Ion Iliescu, mai aproape de pușcărie!

Ion Iliescu, mai aproape de pușcărie! Procurorii militari care anchetează dosarul revoluției au anunțat că au extins urmărirea penală pentru fapte extrem de grave. Le-a trebuit 27 de ani ca să constate că Revoluția a fost o odioasă lovitură de stat comisă de gașca lui Ion Iliescu. Comunicatul Parchetului General pe care-l redăm mai jos vine puțin prea tîrziu: “Procurori militari ai Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, prin ordonanța din 1 noiembrie 2016, în cauza cunoscută generic sub denumirea “Dosarul Revoluției”, extinderea urmăririi penale, in rem, sub aspectul săvîrșirii de infracțiuni contra umanității, prevăzută de art. 439 alin. 1 lit. a, g, i și k Codul penal cu aplic. art. 5 Cod penal. Din actele dosarului rezultă că pentru păstrarea puterii, prin acțiunile desfășurate și măsurile dispuse, noua conducere politică și militară instaurată după data de 22.12.1989 a determinat uciderea, rănirea prin împușcare,  vătămarea integrității fizice și psihice, respectiv lipsirea de libertate a unui număr mare de persoane, fapte care se circumscriu condițiilor de tipicitate ale infracțiunii contra umanității prev. de art. 439 alin. 1 lit. a, g, i și k Cod penal cu aplic. art. 5 Cod penal. Situația premisă a infracțiunii contra umanității referitoare la existența unui atac generalizat rezultă din numărul mare de localități în care au avut loc incidente armate cu consecințele menționate anterior. Din modul în care s-a produs acest atac reiese existența unui plan după care s-a acționat, plan care a urmărit crearea unei stări de confuzie în rândul forţelor armate, prin divizarea conducerii Ministerului Apărării Naţionale şi difuzarea unor ordine, rapoarte şi informaţii false, scoaterea în stradă şi înarmarea populaţiei, respectiv crearea aparenţei unui „război civil” în care să se confrunte unităţi înarmate aparţinând Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului de Interne sau aceluiaşi minister, în scopul preluării puterii şi legitimării noilor lideri. În realizarea acestui plan s-a apelat la Televiziunea Română care a transmis comunicate alarmiste şi uneori false, la tăierea legăturilor telefonice şi aducerea la conducerea ministerelor de forţă a unor foste cadre militare loiale noii conduceri politico-militare, cu consecinţa generării unui „război” psihologic şi mediatic care a condus la producerea a numeroase victime. Cercetările urmează a fi reluate cu privire la toate faptele care au făcut obiectul dosarului nr. 11/P/2014, inclusiv cu privire la faptele comise după data de 22.12.1989 pe întreg teritoriul ţării, conform dispozițiilor reținute în încheierea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale în cauză.”

Nicolicea vrea o armată a Șparlamentului. Îl mai țineți minte pe derutatul adjectiv nicolicea? Nu? Este un țucălar de liga a 4-a pe care președintele Werner l-a decorat acordându-i titlul de Erou cu Rol Determinant. În martie noi ziceam așa: „Gândirea de milițian cu școala superioară de strungărie juridică la activ, expertiza în tehnici legislative greșite dar și măiestria în limbă, îl definesc pe nicolicea ca un produs tipic pentru fauna politică a ultimilor 20 de ani. Prelucrează prin așchiere orice act legislativ și are capacitatea rară de a interpreta legea funcție de interesul imediat al stăpânului lui politic”. Nici n-a cântat bine cocoșul de 3 ori și caracterizarea noastră s-a adeverit. Maistru nicolicea s-a reprodus în toată splendoarea lui cu un proiect de lege de-a dreptul cretinoid. Gagiul vrea nici mai mult nici mai puțin decât să înființeze o armată paralelă care să fie subordonată Parlamentului și care să se numească Garda Națională. Adică un fel de premilitară la care să convoace boșorogii organizați în 8 brigăzi de infanterie, o brigadă de geniu și o brigadă de artilerie. Această armată pe cai de lemn va fi condusă de un căprar numit de Biroul Permanent al Senatului. Armata lui Nicolicea va intra în acțiune în caz de război iar pe timp de pace se va antrena periodic. Sanitarii de la spitalul 9 sunt rugați să se deplaseze la Parlament și să-l transporte pe bravul deputat, cu cămășuța de forță aferentă, la spitalul de glumeți. Nu de alta dar poate îl tratează până la alegeri când PSD îl va pune ministru. Noi propunem lui Dacian să facă un Departament de luptă împotriva tâmpiților că ne încalecă ăștia!

PSD pocnește cu puștiul cordit Orlando. În guvernul Puie Monta a aterizat, la un moment dat, un ministru de finanțe cules de prin cluburile de fițe din București. Omul se numește Orlando și este cel sub conducerea căruia s-a redus TVA. Din acest motiv PSD îl trimite la toate dezbaterile. În studiouri Orlando dă capete în gură, acoperă orice vorbitor și insistă cu întrebări cretine de tipul: ce, mă, te opui la scăderea taxelor? Golanul scăpat din lesă latră în toate părțile și-l invocă pe Victor. Pe penalul Victor. Pentru electoratul lobotomizat al PSD Orlando este cel mai om capabil. Dă reduceri de taxe, crește salarii și pensii, îi umflă pe români și-i pupă în cur cu bale. Dacă îl întrebi din ce bani ca să facă el atât mult bine la lume Orlando trântește un răspuns de oligofren: „Nu există țară care nu are bani. Țările se împrumută la dobânzi mai mari sau mai mici”. Ce-ai făcut? Adică tu dai salarii și reduci taxe cu bani de împrumut? Da! Atât îl duce bila pe acest trompetist. E normal dacă stai să te gândești că puștiul întârziat trăiește din chiria pe care mă-sa o plătește de la firma sa bietului rentier.

Giovani Berbecali se urinează pe popor. Abia eliberat din pușcărie unde fusese trimis pentru frauda babană din dosarul transferurilor, mafiotul second hand Giovani Berbecali s-a dus la aeroport și a trecut direct pe la poarta rezervată controlului diplomaților. Relatează un domn aflat la coadă, cu obidă:  „Giovani Becali – cel care ne explica tuturor ce înseamnă să fii mafiot de mafiot este în fața mea în aeroport . Nu se oprește la coada la care sunt vreo 20 de oameni ( 4-5 minute de așteptare) ci se duce direct la protocol diplomatic. Ofițerii de serviciu îl salută ca și cum ar fi vreun demnitar care merita salutat si nu un mafiot abia ieșit din pușcărie care a tras țepe de milioane, daca nu de zeci de milioane de EUR statului roman. Becali trece liniștit controlul pe la punctul rezervat diplomaților”. Ne permitem un bilețel roz pe care s-l adresăm lui Cioloș în direct: „Dragă Julien, dacă ai timp și chef să dai tu de pământ cu milițienii de la Miliția de Frontieră și să-i dai dracului afară pentru că încalcă legea și se pupă pe gingii cu mafioții”.

Articol apărut în Academia Caţavencu, nr. 16 (1215) - 7-20 noiembrie 2016

Comentarii

  • misu

    11 decembrie 2016 12:43

    militienii de la frontiera Otopeni sunt niste pilosi idioti si obedienti cu oricine! Dar poate ca Giovani are pasaport de smecher pt ca diplomatic cu siguranta nu are dar mai mult ca sigur a fost insotit de un posesor de psaport diplomatic care i-a deschis calea "meritata" de VIP! Oricum, nu am avut niciand o epidemie de pasapoarte diplomatice ca in epoca Comanescu!

    raspunde comentariului
  • codruta

    08 decembrie 2016 18:02

    Iliescu si Ilici , se joaca acum POPICI

    raspunde comentariului
  • Dan Mihail Vasilescu

    08 decembrie 2016 13:35

    Si "MARII" democrati UNDE ERAU IN 21-22 ??????????????????????????????

    raspunde comentariului
  • grisa

    08 decembrie 2016 13:17

    Tot ceea ce ni se intampla dovedeste ca suntem un stat cu adevarat de tip mafiot si, toate acestea se datoreaza " liber cugetetorului " iliescu ce, cu atata nerusinare si-a introdus toti 'Oamenii de incredere" in mai toate structurile statului. SA vedeti razmerita la incatusarea ticalosului. Ceausescu pe care l-a tradat fara pic de constiinta, a fost un inger fata de ceea ce pregatesc aghiotntii acestui anticrist . Si ne mai pretindem " mari credinciosi" ridicand la rang de " vrednic este" un penal. Astia au pus la cale devalizarea si invrajbirea tarii doar ca se se vada la putere si sa poata distruge tot ceea ce crease poporul roman in 50 de ani.

    raspunde comentariului
+