Legea defăimării - o carte ce se joacă la Parlament sau se scrie la Jilava

de Paul Gabor , 10 februarie 2016
Dragnea, un penal vopsit în apărător al ordinelor publice

Când îl văd pe Liviu Dragnea în spațiul public îmi tresaltă simțirelul de bucurie, ego-ul mi se umflă ca roata de tractor și-mi ies firișoare de spumă în colțul gurii. De bucurie, dragilor, de bucurie. Pentru că nu pot fi contrazis; nația asta își pune-n frunte cele mai frumoase exemplare, cei mai bravi conducători, alege pentru a fi condusă doar de armăsarii focoși ai fiecărui partid politic. Mustăciosul ăsta pișicher, tupeist, agramat, cu privire șireată și măsele scrâșninde atunci când nu-i convin întrebările venite din partea presei, a comis-o din nou cu Legea Defăimării. Nu știu cine l-a sfătuit ”Liviu, tătuțule, trage înapoi vrăjeala cu criteriile de apartenență politică și avere, că-i bai”, dar bine a făcut. Acel consilier trebuie plătit în aur, pesediștii lu' tata. Aveți grijă de familia lui, pupați-l pe fălcuțe și dați-i un post mai bun după alegeri. Asta dacă le veți câștiga, desigur. Pentru că omul care l-a îndrumat pe Dragnea să retragă cele câteva cuvinte, a determinat ca opinia publică să nu arunce încă zoaiele din lighean în capul vostru.  

"N-a fost gândită nici pe departe ca un mijloc de cenzură, ci ca un mijloc legal pentru a sprijini libera exprimare si respectul reciproc si demnitatea umană. Există posibilitatea ca in perioada urmatoare să apară in lume foarte multe tensiuni si foarte multe atitudini radicale. Ar putea apare si la noi acest risc" - spunea Dragnea despre legea trecută prin Senat. Trecând pe lângă faptul că forma corectă este ”apărea”, mă înduioșează faptul că liderul PSD se gândește profund la tensiunile din viitor, omul are viziune și sensibilitate în ceea ce privește tensiunile dintre oameni. Vai, Liviu, sunt mișcat de grija pe care o porți liniștii mondiale și demnității speciei umane. Spune-le, te rog, aceste lucruri tuturor gușaților din partide, tuturor bandiților care promit luna și cerul prin campanii, inundă satele cu ulei, găini sfrijite și congelate, umbrele, pelerine de ploaie, pixuri și pupături sfidătoare pe obrajii alegătorilor. Vorbește-le amărâților care votează plini de speranță clasa asta politică mizerabilă din care și tu, liviu - a dispărut majuscula, faci parte. Lor să le spui despre demnitate, despre apărarea intimității și respectul reciproc. Ia croiește tu un discurs pentru cei care stau la coadă ore întregi ca să-și plătească taxele la fisc sau pentru cei care sunt batjocoriți prin spitale. Cum ar fi, hoțoman mic ce ești?

Eu sunt pregătit, veți rămâne cu toții o țintă. Atât timp cât nu veți dispărea, cât nu veți pune mâna pe gramatică pentru a elimina virgula dintre subiect și predicat, dacă nu veți arunca deoparte cumetriile mafiote în care sunteți implicați și nu veți pune burta pe treabă, sunt pregătit chiar și pentru pârnaie dacă defăimarea omului politic va fi motiv de vizită în arestul capitalei. Eu nu mi-am pregătit cărțile, le voi scrie cu mâna mea. ”Apud” Dragnea.

Citește și:  ”Dragnea și-un popor prostit libertatea ne-au ciordit!”

Citește și:  Vremea lui Te'ngură Vodă”

Loading...

Comentarii

  • Alear

    11 februarie 2016 19:21

    Cautam urgent colaboratori pentru activitate part-time. Acesta este cel mai solicitat program de castiguri suplimentare la ora actuala, asa cum puteti observa si din multitudinea de anunturi. Oferim imediat contract de comision si instruire gratuita. Asiguram si indrumare pe tot parcursul activitatii. Cereti acum detalii la adresa de email aurelia.brebeanugmail.com

    raspunde comentariului
  • Ion Popescu

    10 februarie 2016 16:09

    Bine ati revenit, baieti! Prezentabil baiatu! Cu amendamentul ca dungile de pe apoleti trebuiau aplicate vertical, in fata domniei lui. Parerea mea.

    raspunde comentariului
  • yoan

    10 februarie 2016 13:10

    Mult iubite si stimate domn Dragnea cum zice Barbu, e cea mai tare lege din tara asta post decembrista cea a Defaimarii, da domnule trebuie sa va faceti de cap in aceasta tara sa furati tot cea mai ramas de furat si sa nu va pedepseasca nimeni. Bravo domnule dragnea ca nu meritati sa va scriu numele cu majuscule mari cum zicea o data cineva, aduceti domnule comunismul inapoi de asta are nevoie tara acum?. Schimbati domnule denumirea PSD-ului in PCR ca sa ramaneti secretar de partid pe viata, sa va schimbati numele, o sa va spunem Liviu Ceausescu.Hai domnule ca nu e greu sa faceti acest lucru va ajutam si noi, tot electoratu cu o stampila de VOT si o s-o punem invers sa sune ce pe vremea odiosului TOV.arase Liviu Ceausescu Dragnea.Hai domnule ca mai vreau ceva, aduceti inapoi pe tov. Iliescu in fruntea partidului daca nu puteri rezolva ce vam propus sa cheme Ilici minerii ca se rezolva foatre repede treaba

    raspunde comentariului
  • Barbu

    10 februarie 2016 10:31

    Mult iubite și stimate dragule nostru deputat de Teleorman Nicolae Liviu Dragnea,Mult iubită și stimată draga noastră deputată de Teleorman Elena Cătălina tefănescu,Într-o atmosferă de profund entuziasm, dând glas sentimentelor de devotament față de partid, de profundă admirație și respect, oamenii muncii de la orașe și sate salută noua inițiativă magistrală de o importanță covârșitoare teoretică și practică, care va pune pe noi temelii viața noastră înfloritoare, datorată grijii partidului pe care o poartă exprimării corecte și cinstite a gândurilor înălțătoare ce fac din suprema unitate de granit a încrederii de nezdruncinat în valorile morale ale învățăturii marxist pesediste, putem spune citându-l pe dramaturgul nostru naționale că ,,după lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani, iată visul nostru realizat! Ce eram acuma câtva timp înainte de Crimeea. Am luptat și am progresat ieri obscuritate, azi lumină! ieri bigotismul, azi liber-pansismul! ieri întristarea, azi veselia!... Iată avantajele progresului! Iată binefacerile unui sistem constituțional!Ropote de aplauze. Se scandează minute în șir Jos defăimare! Numai defăimați, fiindcă suntem frați! Dragnea, Dragnea! Nea Drag! Nea Drag! Nea Nicu! Nea Nicu! Elenuța! Elenuța! Cocoș! Cocoș! Pe jos! Pe jos! Cătălina! Cătălina! Lina, Lina, Cătălina! Lina Ciobanu! Alexandrina Găinușă! Bobu, Bobu! Boc uh, Boc uh! Mazăre, mazăre!Muzica atacă marșul cu mult brio. Urale tunătoare. Grupurile se mișcă. Toată lumea se sărută în Piața Independeței!

    raspunde comentariului
    • Stoian Gheorghe

      10 februarie 2016 10:46

      Stimate dle "barbu" . Aveti mai mult umor, chiar decat "Academia Catavencu", doar ca astia trebuie "pusi la podea" cu stampila !

      raspunde comentariului
      • Barbu

        10 februarie 2016 11:56

        Mulțumesc pentru apreciere. Ultima parte îi aparține totuși lui Cațavencu. Categoric. ștampila salvează România Până atunci ne delectăm cu folclorul. Pentru iubitorii de folclor am cules următoarele versuriTelorman apă lină!Lină, lină cristalină!Telorman apă lină!Io m-am dus pân-la vecină.Lină, lină, Cătălină,Io-s de vină, io-s de vină!Că m-am dus până la Prut,Măi!Apa eu nu am trecut.Măi!Secretara secret are.Când se duce la culcare.Defăimare, defăimare,Defăimarea moarte n-are!Facebook, facebok,Bată-l vina!Defăimează pe vecina.Că vecina poale n-are,Când se duce la culcare.

        raspunde comentariului
  • Stoian Gheorghe

    10 februarie 2016 9:51

    Nici o grija, Dle Gabor. Nu promulga Dl.Iohannis asemenea parascovenie !

    raspunde comentariului
+