HomePoliticLui Băsescu nu-i mai place de Prună, fiindcă are...

Lui Băsescu nu-i mai place de Prună, fiindcă are prea multe grade

După ce a luptat vreme de zece ani cu corupția, Traian Băsescu și-a dat seama că a cam exagerat, fiindcă-s pușcăriile pline de politicieni penali, și acum a schimbat tabăra, luptând din toate puterile cu anti-corupția. I s-o fi făcut milă de corupți, de Ghiță și de Ponta, o fi zis copil(ot)ul ceva, o fi făcut ceva sau poate, cine știe, o fi avut fostul președinte o discuție de taină, la vecernie, cu preafericita Udrea și distinsa i-o fi zis că e creștinește să-ți ierți foștii adversari și să dai de pământ cu foștii aliați. Nu știm dacă Băsescu a vrut să se ia și de Prună sau, pur și simplu, din rațiuni care ne scapă, a văzut-o pe Codruța dublu și a crezut că una din exemplare e ministrului Justiției, însă atacul lui, comis pe Facebook, a fost devastator. Și, ca de obicei, sub centură – chiar sub șoseaua de Centură am putea spune: ”Prună, să știi și tu, Koveși (sic!) nu este egal DNA. Ca orice analfabet instituţional cu rădăcini educaţionale consolidate în anii comunismului, şi ministrul Prună confundă persoanele cu instituţiile.  Şi atunci nu rămâne decât un lucru simplu: Prună o susţine pe Koveşi, iar eu susţin DNA-ul ca instituţie. Fiecare are abordarea la care îl duce mintea. Dragă Prună, trebuie să înţelegi încă ceva: mai devreme sau mai târziu, Koveşi va pleca. DNA-ul va rămâne. Şi încă ceva : Doamna Koveşi are pasiunea prezenţei la televiziuni, la fel ca politicienii. Şi atunci de ce supărare că este atacată? Un procuror şef, într-o democraţie normală, apare public de două ori pe an.” Vai, domnu Băsescu, dar ce limbaj elevat ți-ai tras! Nicio ”păsărikă”, niciun ”găozarul”, ci ”analfabet instituțional”! Asta da, evoluție! Doar că, de data asta, cred că te-ai pus cu cine nu trebuia. Că doamna Prună o avea ea charismă cât un esspresor de cafea, dar are mai multe grade decât poate ficatul tălică suporta! Și sunt puse pe treabă, și ea, și ”Koveși”, dacă trag tare s-ar putea ca până-n decembrie să vă ofere un Crăciun de neuitat, și dumitale, și amicilor dumitale, Ghiță și Ponta, la Rahova, unde doar de Moș Crăcin la dușuri o s-aveți parte! Cât privește supărarea lui Băsescu pe ”Koveși”, să ne-nțelegem: DNA Laura nu e atacată că apare prea des la televizor, ci pentru că lu alde matale, lu protejata și lu pămpălăul de Ponta v-a ajuns cuțitul la os și zornăitul de cătușe în timpane!

Alt domn care se plânge pe Facebook că domnii procurori sunt foarte răi, neînțelegători și ”n-au maniere” este fostul pisic de serviciu al lui TB, Victor-Viorel Ponta. Omul s-ar fi dus și el la deschiderea anului universitar 2016-2017, la Universitatea ”Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, să le spună studenților cum se ciordește un doctorat, cum se clădește o carieră pe minciună și furt, apud Năstase, și, nu în ultimul rând, cum se copiază la examen în epoca internetului, că acum nu mai e cu ”rulate” și cu ”servite”, ci cu ”copy-paste”, dar nu l-au lăsat scârbilii de la DNA. ”Din păcate, în acest an nu am putut să fiu și fizic alături de colegii și prieteni din Târgu Jiu (așa cum am pățit și la deschiderea Anului Școlar) – pentru că, timp de 5 minute, am semnat o hârtie strict formală (și inutilă) la Secția 6 de Poliție din București! Eu fiind singurul care trebuie să fac (aoleo, Viorele, unde ai lăsat gramatica?) asta din fabulosul dosar de crimă organizată internațională cunoscut sub numele de ”Vizita lui Tony Blair în România” E frumos în Romanistan – sau mai corect puteți să numiți țara noastră Absurdistan/Macoveistan/Prunistan/Pușcăristan Tapalagstan/Iohannistan/șamd”. Victoraș, nu știu de ce, dar, când mă gândesc că țara noastră putea să se numească Pinocchiostan, Dragneastan sau, Doamne ferește, chiar Șovastan, parcă mă simt chiar confortabil în Pușcăristan. Pentru că Pușcăristan e pentru corupți și hoți ca tine, nu pentru oamenii cinstiți, cărora tu și ai tăi le-ați băgat mâna la portofel. Și lasă, e foarte bine să te mai cheme ăștia să dai cu subsemnatul la Poliție, ar trebui să te țină chiar mai mult, așa știm și noi sigur că măcar cât stai acolo n-o să mai șmanglești nimic!

Dacă l-ați văzut pe Mircea Badea cu capul umflat în ultima vreme, să știți că nu și-a luat-o iar în freză de la motociclist – nu de alta, dar fuge mai decât ăla – și nici nu s-a dat cu fruntea de pereți realizând cât e de giumbix. Ce s-a întâmplat ne-a spus chiar el, pe propriul perete de Facebook: ”Da, când ai trei emisiuni în direct pe zi, în condiții de stress maxim și de oboseală crâncenă, se întâmplă să mai ai o reacție alergică. Asta e. Dacă putem depăși momentul neimportant cu umflătura de deasupra sprâncenei și să ne concentrăm pe subiectele discutate, ar fi chiar bine”. Cu alte cuvinte, Vuvuzel n-a dat cu capul pe nicăieri, ci l-a apucat alergia. Sincer, n-am auzit să faci alergie de la stres și nici de la oboseală, chiar dacă tu ești un tip mai special și faci șpagatul pe două scaune. Eu știam că alergia se face dacă vii în contact cu un factor alergen, așa că ar trebui să ne întrebăm mai curând ce-a mâncat Mirci, nu unde și-a băgat capul. Și pun pariu că tot de la bufetul Antenelor i se trage și lui. Alo, domnii bufetieri, înțeleg că vreți să vă țină rahatul din galantare cât mai mult, s-ajungă la toată lumea, dar nu mai băgați, domle, atâtea E-uri în el, că i se umflă lui Badea fruntea și deja o are de neanderthalian!

Trimis și el, pentru o vreme, la Beciul Domnesc, mogulul Adrian Sârbu și-a luat între timp rația de libertate, înainte, probabil, de o repriză ceva mai îndelungată la bulău, pentru evaziune fiscală. Însă speranța moare ultima, așa că ia uite ce scrie moguleanul pe Facebook: ” Gândesc liber, deci exist. Joi. Acum doi ani, ne-am luat ţara înapoi din mâna politrucilor. I-am dat-o lui Iohannis. Preşedintele. Din lipsă de timp, a dat-o altora. Securişti, parchetari, birocraţi. Sau poate n-o fi ştiut ce să facă cu ea, în scurta perioadă de doi ani de când l-am ales în funcţie. Ghinion! Ţară orfană, popor deprimat! În decembrie e timpul să ne luăm din nou ţara înapoi! Să ne-o dăm nouă, să avem mai multă grijă de Ea. Cât o mai avem.” Vai, atâta patriotism n-am mai văzut de la imnul României cântat de Teo și Guță în ritm de manele, evident, la ProTV! Carevasăzică, domnul Sârbu e foarte dezamăgit că acum doi ani, în loc să-l aleagă pe Ponta, care era băiat salon și cu care putea cădea la pace, tinerii frumoși din generația ”Pro” l-au ales pe Iohannis, iar neamțul e neamț, nu pricepe dragneza. Dar mogulul speră ca în decembrie, șmecherii evazioniști să nu mai steau cu spaimă că vin Prună, Codruța, Ghinea etc peste ei, să-i scuture de bani, ci se întoarce țăranul de Dragnea, să-și ia moșia înapoi. Domnu Sârbu, ai grijă ce îți dorești, că în decembrie s-ar putea să ne luăm țara înapoi noi, ăștia, care ne plătim taxele și, la câți bani ai pitit matale de statul român, parcă văd că joci într-o nouă serie din ”Riști și câștigi”… patru ani la Jilava!

Articol apărut în Academia Caţavencu, nr. 14 (1213) – 10-23 octombrie 2016

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare