HomePoliticGuvernMințenia lor și cumințenia noastră

Mințenia lor și cumințenia noastră

După lupte seculare care au durat fix vreo zece ani, guvernul a decis să pună mână de la mână – adică să ia cu două mâini din buzunarele noastre – și să cumpere, cu 11 milioane de euro, faimoasa sculptură a lui Brâncuși, ”Cumințenia pământului”. La o primă vedere, gestul pare minunat și sunt convins că la ora asta Victor Ponta își taie deja venele în baie cu Gillette Mach 3, de ciudă că n-a cumpărat statuia cât a fost el premier. La o a doua vedere, însă, și dacă nu l-a spălat de tot pe creier propaganda patriotismului de cumetrie, un român verde ar observa că tocmai și-a cumpărat, din salariul lui mic și meschin, un obiect de care nu avea prea mare nevoie prin casă.

O să vină acum patrioții de duminică și o să mă acuze că-s vândut iredentismului maghiar, fundamentalismului islamic și imperialismului american, de mă zgârcesc la câțiva firfirei. La o adică, ce înseamnă 11 milioane de euro, la o nație de 19 milioane? Nici măcar un euro de căciulă. Păi stați așa, că nu-i așa. Că guvernul, la faza asta, nu ne ia banii la toți 19 milioane, ci doar la ăia puțini care mai contribuie cu ceva la buget și care nu-s mai mult de 4 milioane după cele mai optimiste statistici. De ce ar da un cap de familie cu doi copii și salariu modest câțiva euro din banii lui drămuiți pe o statuie pe care, până la o urmă, o s-o vadă la muzeu și ăia care n-au dat un sfanț, în loc să le ia copiilor caiete pentru școală sau teniși în picioare, de pildă?

Alții o să mă tragă de mânecă: ”Bă, vezi că din ăia 11, doar 5 dă guvernul, restul vin prin subscripție publică”. Asta-i și mai grav. Cum spuneam, guvernul ne bagă de două ori banii în buzunar: o dată, că ia banii din taxele și impozitele noastre, de la buget, și a doua oară, că ne mai roagă să mai dăm și noi direct din buzunarele noastre, iar noi, firi sensibilioase, ne luăm din banii de Corega și Prostamol ca să ne îndeplinim datoria patriotică. Altfel spus, ne ia banii oricum – chit că vrem, și atunci cotizăm la subscripție, chit că nu vrem, și atunci ne ia doar din taxe. De moarte, impozite și cotizarea patriotică nu scăpăm!

Nu m-ar deranja să-mi bage guvernul banii în buzunar pentru cauze din astea patriotice. Chiar mi-ar plăcea ca, în loc să mă fure de bani ca să facă toți mafioții autostrăzi pe hârtie sau vilișoare pentru amantă în realitate, să ne mai cumpărăm și noi un Brâncuși, un Cioran, un Eliade, un ceva. Dar vorbesc de principiu aici: de ce tot amărâții, deja cocoșați de corvoade cum nici iobagii din Evul Mediu nu erau, să plătească acum? De ce nu se cumpără statuia asta din banii pe care miliardarii aflați la bulău trebuie să-i dea înapoi statului român? Doar Voiculescu are de dat 60 de milioane de euro. Nu vă dați seama că din atâta bănet ne luam înapoi, din străinătate, și toate domnișoarele Pogany, toate muzele adormite, toate capetele de copil, ba, dacă îl puneam și pe Gâdea amanet, ne luam și controversata sculptură ”Prințesa X”? Nu de alta, dar asta chiar și seamănă cu Răspopitul ca două picături de apă, de vreme ce criticii au fost convinși că ar înfățișa un penis?

M-am săturat să fim cuminți și să plătim din cumințenia noastră. Vreau să mai plătească și șacalii care au furat din țara asta – și Cocoș, și Udrea, și Năstase, și Voiculescu, și alții – din mințenia lor. Că, vorba reclamei, ăștia au bani, nu glumă. Și-s tot banii noștri, că de la noi i-au furat. Nu-i mai vrem înapoi, dar măcar să ne cumpere brâncuși din ei, să ne alegem cu ceva. Și mă gândesc că, dacă tot nu-i ia statul nici măcar un leuț din impozite, și Maica Biserică ar trebui să dea ceva. Hai, Preafericite Daniel, fii și matale, o dată în viață, creștin generos! Nu-ți mai iei anul ăsta ultimul tip de limuzină, ți-l iei pe penultimul, dar măcar știi c-ai făcut un gest evlavios. Știu, Cumințenia asta a pământului cam seamănă cu Eva goală în Paradis, dar, dacă scoți banii s-o cumpărăm, pe cuvânt de nu inițiez subscripție publică, și-i luăm noi ceva de îmbrăcat!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare