HomePoliticNouă măsură socială a PSD: miniştrii Educaţiei intră la...

Nouă măsură socială a PSD: miniştrii Educaţiei intră la puşcărie ca să-i înveţe pe deţinuţi să fure cu acte

Deşi anul ăsta a plouat deja cu pomeni electorale cât pentru un secol, se pare că guvernul nu se opreşte din dăruit masa cu de toate. Astfel, potrivit unor surse bine informate de la Palatul Victoria, PSD intenţionează să facă un nou gest mărinimos. După ce şi-a dat seama că e frustrant, pentru români, să vadă cum doar alţii devin milionari dintr-un salariu de bugetari, guvernul a decis să permită anchetarea, judecarea şi condamnarea la ani de grei de puşcărie a miniştrilor Educaţiei implicaţi în scandalul „Microsoft”.

„Până acum, la închisoare au intrat fie agramaţi, precum Cătălin Voicu, fie aroganţi, ca Năstase sau Voiculescu, care nici nu voiau să discute cu ceilalţi deţinuţi. Deci aceştia de unde să înveţe, săracii, ceva util? Dar acum, din grija noastră pentru români, pregătim un lot nou, cu doamna Andronescu, cu domnul Athanasiu, chiar şi cu domnul Funeriu, care au făcut multe lucruri bune pentru Educaţie şi sperăm că se vor implica şi în educaţia puşcăriaşilor, în special doamna Andronescu, care are un har didactic înnăscut”.

Programul de alfabetizare se intitulează „Prima Clasă” şi este dedicat în special hoţilor de buzunare, spărgătorilor de locuinţe şi micilor găinari care şi-au dorit întotdeauna să-şi depăşească condiţia. În motivarea proiectului se spune că aceşti oameni n-au avut şansa de a fi educaţi să fure cu acte, ci au furat după ureche, ca nişte autodidacţi şi de-aia nici n-au reuşit să se îmbogăţească. „Prima Clasă” le va da şansa să se familiarizeze cu alfabetul şpăgilor şi să facă şi calcule complicate, cu cifre cu multe zerouri. De pildă, o problemă pe care ei o vor avea de rezolvat va fi: o imprimantă costă 1.000 de euro. Cu cât trebuie înmulţit acest preţ ca şpaga rezultată să le ajungă la trei miniştri, cinci secretari de stat şi patru parlamentari?

„E o măsură socială necesară. Nu vreau să se mai spună că noi, guvernul Victor Viorel Ponta, n-am făcut nimic şi pentru hoţii mărunţi, ar fi declarat premierul Victor Viorel Ponta, care a adăugat: Îi rog pe deţinuţi să aibă puţină răbdare, imediat trimitem după gratii mai mulţi miniştri ai Educaţiei, ca să-i educe să fure cu acte, legal. Noi vrem să demonstrăm că în fiecare mic mardeiaş se află un hoţ de anvergura lui Adrian Năstase, doar că nu a avut şansa la Educaţie”.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare