HomePoliticParlamentO filă din jurnalul Pisicuţului Veve Ponta

O filă din jurnalul Pisicuţului Veve Ponta

06:00. Aşa mă scol eu devreme, mi-a rămas obiceiul de când eram Prim-ministru şi mă trezeam cu noaptea-n cap, să văd ce i-a mai trecut lui Băsescu prin cap. Cafea nu beau, de fumat nu fumez şi nici vreo tărie nu trag dimineaţa, ca Băsescu. Zice Daciana că am rămas în continuare obsedat de Băsescu, de parcă aş fi fost vreodată. Ea e mai exagerată de felul ei, fetele seamănă cu taţii şi socru-meu şi-a ţintit singur oul cu puşca. Pentru mine a fost o exagerare să pretinzi că te-ai nimerit tu acolo, tot Partidul ştiind că nenea Adi l-a ochit din greşeală. S-a demonstrat mai târziu – dânsul e un prost ţintaş, când şi-a trimis Băsescu călăii să-l bage în cantonament. Cum ziceam, în locul altor ocupaţii de dimineaţă o să ies puţin să arunc la coş. Că la coşul Istoriei l-aş arunca pe Băsescu, dacă m-ar mai ţine genunchiul accidentat. Aoleu… de când n-am mai vorbit despre subiect, am şi uitat: care mă durea, stângul sau dreptul??

07:00. Nu mai sunt în formă, abia am băgat în coş vreo 7,4% dintre aruncări. O să mă antrenez intensiv, să ajung măcar la procentele dlui Iliescu când era tare ca Ştefan cel Mare. Acum iau un mic dejun frugal, să mai dau naibii jos din burta făcută ca Premier. Şi lumea crede că-i uşor să stai acolo, în videoconferinţe şi semnat ca primarul Iohannis, plus vorbit la telefon aproape nonstop. Realizează cineva cum e să fii Prim-ministrul lui Băsescu şi să tragi continuu apa când vorbeşti cu orele la telefoane?

09:00. Gata micul dejun, l-am terminat repede. M-a sunat Cati Andronescu să-mi dea ea vestea cea proastă: de azi mi-au confiscat iohanniştii titlul de doctor, pentru care au muncit atâta băieţii ăia drăguţi puşi de nenea Adi să conspecteze doctoratul. Chiar am vorbit cu unul dintre ei, rămas în relaţii excelente cu nenea Adi, şi mi-a confirmat treaba super făcută atunci: au avut grijă să ia cu clickul dreapta pe sărite şi amestecat, să nu arate a plagiat. De unde se poate lesne trage concluzia că-i o făcătură politică. Nu cred să-l fi dus capul pe Iohannis, tot Băsescu trebuie să-şi fi băgat coada de tartor.

10:00. Mi-au confirmat şi alţii la telefon că nu-i o glumă iohannistă, dacă aşa ceva o fi posibil: nu mai sunt doctor în Ştiinţe Juridice. Băi nene, mă enervează rău ăla al lui Cioloş de la Educaţie, îl pun la priorităţi pentru după alegerile din toamnă. Îl facem noi doctor la Pocraca, să-i conferenţieze acolo singurului băsist local – taurul comunal. Aş bea, de nervi, ceva tare, dacă n-aş şti că-i doar un pretext băsist; de-aia se dădea marinarul mereu nervos, să mai bea tot timpul ceva!

12:00. De două ore vorbesc fără pauze la telefon, mă sună toţi colegii să-şi exprime indignarea şi să mă încurajeze. Drăguţ din partea lor, deşi Dragnea văd că nu mă sună nici măcar să se prefacă supărat. Am aflat că-i la pescuit pe Dunăre, cu luntrea în care altădată inspectam noi tovărăşeşte inundaţiile. Ştiam eu că el visează să fie tras singur în barcă de popor, al naibii ex-băsist cu mustaţă de activist!

13:00. M-a sunat şi nenea Adi, fireşte. Ştie să consoleze omul ăsta un bărbat ca nimeni altul din Partid! A promis că-mi trimite, cu împrumut, tabloul lui Rembrandt "Lecţia de anatomie a doctorului Tulp". Foarte inspirată alegerea, aşa l-aş diseca eu pe Băsescu fără anestezie, că la cât anestezic a băgat în el o disecţie i s-ar părea poezie!

15:00. M-am gândit bine, o să contest decizia iohanniştilor la tribunal, Curtea Constituţională, CEDO şi Curţile lui Erdoğan, dacă nu i-o fi dat afară chiar pe toţi magistraţii lui băsişti care dau lovituri de Stat. Nu renunţ eu aşa uşor, cum am greşit când mi-am dat, pripit, demisia. Dar am vrut să apăr Bucureştiul de piromanul Iohannis, care intenţiona, cum mi-a spus mie Mireluş Palada, să incendieze tot dacă nu demisionez. Am spus mereu: atât timp cât sunt eu Prim-ministru, niciun cetăţean nu va fi bătut de jandarmi şi nimeni nu va lua foc fără aprobare de la PSD! Mă gândesc să cer, la procese, o despăgubire egală cu datoriile în milioane ale Partidului, să le plătesc apoi din banii mei şi să intru în Istorie ca dl Iliescu fără să plătească nimic.

16:00. Am mâncat, cu noduri, acum o să dorm puţin. Daciana a ieşit cu copiii, să mă lase singur şi să mă refac moralmente. Cred că Băsescu trage şi el la aghioase satisfăcut, după chilul de whiskey şi vestea anulării doctoratului. Ticălos om, eu în locul lui aş fi dat măcar un telefon la mişto, să-i spun că mâine păsărelele vor ciripi iar. Dar n-a avut niciodată simţ politic fără să-l sune Mutter Merkel, ca să-l asigure că-i refugiatul ei preferat şi o să-l cazeze înapoi la Cotroceni din garajul unde-l trimisese poporul prin referendum.

19:00. Hopa… tocmai m-a sunat Băsescu! A zis aşa: "Viorele, am avut mereu frecuşuri politice, dar numai gura a fost de noi. Ca să vezi şi tu acum cine sunt adevăraţii dictatori, care tac şi te fac la doctorat! Să ştii că am plâns puţin, cum îmi vine mie la momente istorice, şi sunt alături de tine împotriva acestor tehnocraţi-procurori puşi pe spectacole la televizor şi violat femeile bune, politic vorbind, ale acestui neam! Hăhăhă… ăsta-i chiar plâns, bă!" Frumos din partea lui, uite că şi un scandalagiu ca el poate dovedi sentimente umane faţă de un cetăţean aflat la greu! Gata, o să-i învăţ pe ăia mici ai mei imnul complet, cu "triumfător în lupte, un nume de Traian!"

20:30. Mă uit la "Las Fierbinţi", am auzit că şi dlui Pleşu îi place teribil. Serialul este superb, exprimă exact situaţia actuală din ţară şi de la ţară, când jugul tehnocrat apasă grumazul poporului social-democrat. Însă nu mai e mult până la alegeri şi vom readuce România acolo unde am lăsat-o noi şi a preluat-o comisarul bruxellez Cioloş. A mai zis unul, Dumnezeu să-l ierte, că România e pesedistă (sau pedeseristă, mă rog, ca pe vremea lui) pentru o sută de ani. Ce sută, nene, pentru un veac şi multele ce vor veni după noi, cu noi şi pentru noi!

23:00. A sunat telefonul şi, după un moment de linişte, respectivul a închis. Să fi fost Iohannis, care a vrut şi el să mă consoleze după necaz? Tot ce se poate, nu-l mai are pe Mihalache să-i scrie un bileţel. Când mă gândesc că, fără căpşunarii cu neveste curve în România, eu aş fi fost acum la Cotroceni mă apucă boala lui Băsescu! Scuze… are dreptate Daciana, iar Băse a fost băiat de comitet azi… mă apucă boala lui Calache, cum ziceam noi în Piaţă când îl huiduiam pe Iliescu şi-l aclamam pe Senior. Al dracului te mai schimbă curva asta de viaţă, cu sau fără doctorat!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare