HomePoliticParlamentO nuntă electorală ca-n poveşti

O nuntă electorală ca-n poveşti

Dacă n-ați înțeles (ca şi noi) din prima ce vrea să comunice imaginea de mai sus, răspunsul îl găsiți imediat tot aici. Echipa noastră de investigare a intențiilor matrimoniale pre-electorale s-a mobilizat exemplar şi este în măsură să vă comunice fericitul eveniment: PMP şi ALDE au hotărât să se căsătorească din dragoste în vederea apropiatelor alegeri generale. Totul a devenit posibil datorită împăcării spectaculoase dintre mirele Popescu-Tăriceanu şi Naşul Traian Băsescu, ulterior anilor lungi de separare datorată amantlâcurilor reciproc intolerabile. Cei doi s-au reîntors la amorul comun după ce şi-au dat seama că, neavându-se nici măcar ca frații, i-au regulat politic alții. Sursele noastre au relevat că inițiativa i-a aparținut lui Băsescu, care i-a trimis un bilețel verde, de împăcare, celui pe care altădată îl trăda public prin dezvăluirea de către Elena Udrea a conținutului celebrului bilețel roz. Dl. Tăriceanu a răspuns cu multă căldură, printr-un bilețel roşu, pecetluind o reconciliere la care nu s-ar mai fi aşteptat nici cel mai optimist observator al iatacurilor din politica autohtonă. Vă prezentăm ambele bilețele în premieră națională, ca nu cumva Elena Udrea, din răutate de femeie înşelată, să ne-o ia înainte pe Facebook:

"Dragă dle Tăriceanu, băi Căline! Am ajuns la o vârstă când orice pensionar (chiar şi cei cu trei pensii, ca mine) trag o linie generală şi regretă greşelile trecutului. Aseară am citit pe Facebook cum i-ai dat peste nas mutălăului iubitor de Codruțe. Mi-a plăcut atât de mult încât mi-am pus unul tare, fără gheață, şi m-am întrebat singur ca prostul, adică Ponta: de ce plm m-am certat eu cu tine, de-am ajuns să ne înstrăinăm precum flota vândută de Văcăroiu?! Fac acum un gest care nu mi s-a mai întâmplat de când am plâns pentru Stolojan – vărs o lacrimă (după al doilea fără gheață) în amintirea iubirii noastre ce-a murit şi-ți spun cu mâna pe inima mea de fost dictator: iartă-mă Căline, că n-am ştiut ce fac şi am călcat în picioare o relație minunată, aşa cum am avut noi doi odată! De vină a fost numai boul de Dinu, Dumnezeu să-l țină acolo unde-i acum, că el a băgat zâzanie între noi pentru că n-am vrut să-i dau nişte contracte promise de Năstase. El şi banditul ăla cu hidrant în batistă, Vântu, ne-au dus la o dureroasă despărțire. Astăzi însă ne leagă din nou aceleaşi sentimente – de scârbă față de o Justiție manevrată politic, aşa cum pe vremea mea nu se întâmpla decât foarte rar, când mă enervați voi cu referendumuri. Vreau să ne regăsim de aceeaşi parte a baricadei şi să luptăm împreună împotriva regimului impus de o femeie care nici măcar de-o combinație nu-i bună, cucuveaua naibii! Sunt sigur că nici tu nu vrei o țară condusă de procurori ce nici măcar pe tine nu te bagă-n față la DNA şi te țin la rând ca pe ultimul animal politic. Îți trimit în semn de împăcare o sticlă de rom, o timonă marinărească şi nişte probe audio-video cu tine şi Prințul Paul, pe care nu le-am folosit niciodată pentru că mi-a fost milă de bietul tâmpit. Sărutări de mâini soției, sper că-i tot cea pe care o ştiu eu, aştept (cu speranță) un răspuns încurajator de la tine. Numai împreună putem reuşi!"

"Dragă Traian, măi dictatorule. Recunosc că vicisitudini istorice care nici eu nu le înțeleg azi au intervenit între noi mai perfid decât amicii mei în căsniciile mele. Deşi am experiența atâtor divorțuri trebuie să admit şi că despărțirea de tine a fost cea mai dureroasă. Viitorul ni se arăta luminos, tu Preşedinte şi eu Premier, aveam toate premisele unei relații de durată şi fericite. Da, tu ai fost de vină, chiar şi pentru plecarea a cel puțin uneia dintre soții, care te admira şi n-a suportat ruptura noastră. Să ştii că, în pofida atitudinii mele oficiale, am păstrat mereu ceva în adâncul sufletului care eu îl consider că a fost doar al tău. Chiar i-am spus nevestei din perioada referendumului că nu-i drept ce ți se întâmpla şi locul unei valori ca tine nu era în garaj. Mi-a dat dreptate şi m-a părăsit pentru altul, exact ca tine. Am suferit dar am şi luptat pentru dreptate în România, adică drepturi speciale şi imunități pentru oamenii politici. Acum vezi şi tu câtă nevoie este de ele când bolnava psihică de la DNA ne vrea averile şi libertatea. Apreciez cuvintele tale frumoase şi sunt de acord cu împăcarea. Te pup pe chelie şi ținem legătura, pa! PS: Traiane, vorbeşti tu cu Elena să nu spună nimic la DNA despre păduricea aia pentru sărmanul Paul, pentru care şi săracul Cocoş a pus o vorbă bună la mine?"

Tot sursele noastre (nişte păsărici de presă) susțin că nunta va avea loc în curând, la Golden Blitz. Naşi vor fi Liviu Dragnea cu actuala bombonică, iar cavaleri de onoare Victor Ponta & Avocații. De domnişoarele de onoare se vor ocupa dnii Negoiță şi Bănicioiu, astfel încât nunta să fie una cu cântec, joc şi voie bună. Salutăm şi noi astfel de uniuni benefice acum, când partidelor le este teamă să-şi nominalizeze viitorul candidat la postul de Prim-ministru ca să nu-l ridice a doua zi DNA, tehnocrații şi Iohannis. Casă de piatră şi zăbrelită le urăm tuturor!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare