HomePoliticO pagină din jurnalul lui Băsescu cel Nou

O pagină din jurnalul lui Băsescu cel Nou

09:00. Băi, tare mişto este să nu mai fii Preşedinte! Mă scol când cântă cucul personal, nu ăla de la Cotroceni care mă deştepta cu noaptea-n cap, să fac de planton în capul ţării. E adevărat că acum nu-mi mai aduc Elena şi Adriana cafeaua, dar am alte avantaje: îmi pun şi nişte rom în ea, că de frişca Elenei mă cam îngreţoşasem în ultima vreme. Plus că nici nu-mi aduce nimeni rapoarte şi înregistrări cu Ponta trăgând continuu apa când vorbea la telefon.

10:00. Gata şi cafeaua, plus sticla de rom. Ia să văd ce program am astăzi… deci până la 12 stau pe Facebook. Urmăresc ce-a mai postat pisicuţul, îl am la priorităţi pe timeline. Harnic cum îl ştiu, a pus şapte noi şi zice febeul că m-a etichetat în toate. Citesc numai una, să nu-mi stric pofta, de mâncare, pentru prânz: "Bună dimineaţa tuturor cetăţenilor oneşti ai României! Bună dimineaţa şi lui Traian Băsescu, Preşedintele Asociaţiei de Pensionari din blocul său! Am urmărit cu îngrijorare, ca dl Iohannis, cutremurul catastrofal din Italia şi trebuie să remarc că dezastrul este unul chiar mai mare decât acela al Regimului Băsescu. Fireşte, pentru Băsescu pare să nu fi existat, el resimţind cutremurele numai de la 45 de grade în sus, fără apă. Am observat că la ei nimeni nu strigă Jos Guvernul! după o nenorocire, aşa cum nu se întâmplă în minunata noastră ţară intrată în amuţire după ce-a zguduit-o un scandalagiu. Forza Italia, vae victis România!" Talentat băiatul, păcat că nu s-a ţinut de aruncatul la coş!

10:30. Tocmai i-am dat o replică pisicuţului, am luat-o de la Poptămaş: "Cei mai puternici oameni îşi fac timp şi pentru problemele altora, chiar dacă abia se descurcă cu ale lor!" Da' nu cred s-o priceapă unul ca Ponta, că pare zisă de Dalai Lama sau Confucius. Dă-i în plm pe amândoi, adică "P"-ulele alea două!

12:30. Am mâncat mai puţin, ca pensionarii, ca să dorm puţin după masă. Am diseară emisiune la Antena 3 şi vreau să fiu în formă. Tema, convenită de mine cu Mihăiţă Gâdea, va fi "Teroarea poliţienească răspândită de DNA şi gravele abuzuri ale procurorilor sub conducerea discreţionară a Codruţei Kövesi". Praf îi fac pe anchetatorii ăştia stalinişti, manevraţi din umbră de Dictatorul Iohannis!

13:00. M-a sunat Elena. A vrut să-mi ridice dispoziţia morală în vederea emisiunii din seara asta, cu mari păreri de rău că nu poate fi lângă mine s-o susţină personal. I-am spus: Elena, cât încă nu am nevoie de cârjă, eu voi lupta din răsputeri pentru o Justiţie liberă şi independentă în România! M-am emoţionat şi am plâns oleacă, exact ca în momentul când am aflat că vechiul meu amic Voiculescu a primit 10 ani de la Justiţia chioveşistă!

14:15. M-a sunat Gâdea, a vrut să fie sigur că particip la emisiune. Mihăiţă, zic, eu am fost alături de voi şi în cele mai negre momente ale Antenei 3, când eraţi aproape de evacuare abuzivă, şi să nu fiu acum, când pot în sfârşit să mă exprim ca un om liber şi însetat de adevăr? M-a asigurat că şi Ciuvică îmi ţine pumnii, deşi e ocupat cu o anchetă prin care va dezvălui cum influenţează Iohannis mersul anchetelor DNA. Chiar, cum?! Că toanta aia de Codruţa n-a priceput niciodată din semne, de câte ori mă interesam şi eu de bunul mers al vreunui dosar!

18:00. Am dormit bine, mi-am luat o gustare (mică şi tare), sunt gata pentru marea confruntare. Vorba vine, l-am iertat pe Mihăiţă pentru toate insinuările la adresa mea. Ştiu c-a fost influenţat de indivizi ca Abraham, care n-au mamă, tată sau frate. Deci, fereşte în lături Luluţo, Băsescu este încă aici!

23:00. Emisiunea a fost un succes, Mihăiţă crede că ratingul a bătut toate recordurile de pe vremurile Plimbării la Cotroceni, şi n-am niciun motiv să nu-i dau dreptate. Elena m-a sunat în pauze, ca să mă susţină continuu. Chiar mi-a cântat la telefon, fermecător, chestia aia a ei cu râd şi plâng şi te-aştept aiurind, sau cam aşa ceva, plm. Am demonstrat clar că dictatura procurorilor este în floare astăzi, când prezenţa mutălăului la Cotroceni face ca femeile capabile ale politicii româneşti să fie vânate cu pulanul în mână.

00:00. Mă culc acum, mâine mă duc la Realitatea. Cât mai e Ghiţă liber, diliul precis închide şi televiziunea când o să-l închidă pe el. Ce-o face Dănuţ Voiculescu la ora asta, s-o gândi şi el, măcar puţin, la mine? Îmi place să cred că da, nu degeaba om fi luptat noi în ţara asta. E drept că mie mi-a ieşit mai bine, iar lui i-a intrat şi mai bine. Asta-i viaţa şi, cum ar zice, dacă ar vorbi, mutălăul: ghinion!

Citește și EXCLUSIVITATE: O filă de poveste din jurnalul lui Băsescu

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare