Piedone recunoaște: ”Și eu am luat șpagă în fripturi, dar am înghițit probele!”

de Spartakus , 13 noiembrie 2015
Piedone recunoaște: ”Și eu am luat șpagă în fripturi, dar am înghițit probele!”

Precum probabil știți, un ofițer de poliție din București, răspunzând la răsunătorul nume de Mirel-Mișu Mindinică, a fost reținut de procurorii anti-corupție după ce îi ceruse un găinar un bax de vin, unul de apă minerală și 15 fripturi mari, pentru a-l scăpa de brațul lung al legii. Ceea ce nu știți e că asemenea șpăgi, deși ar putea stârni hazul în țările civilizate, sunt mult mai frecvente decât s-ar putea crede. Avem informații că și în țări din Africa, precum Somalia, Burundi sau Uganda, s-ar practica acest tip de mită alimentară, în ultima vreme numeroși polițiști de acolo fiind prinși având asupra lor câteva boabe de orez pe care nu le-au putut justifica.

Chiar și primarul Piedone, recent eliberat din arest, ar fi luat, se pare, mită în produse alimentare. Potrivit mai multor apropiați ai săi, edilul demisionar n-ar fi luat niciodată șpăgi în bani, ca Oprescu, Vanghelie sau alții, ci în torturi, clătite cu gem de fructe de pădure și, mai ales, baclavale, preferatele lui. De altfel, după ce s-a aflat despre isprava milițianului fripturist, Piedone ar fi declarat unor cunoscuți, cu prilejul unui prânz frugal: ”Polițaiul ăla a fost un fraier. Eu am luat o sumedenie de șpăgi în friptură, dar am fost deștept, am distrus imediat probele. Cu niște cartofi prăjiți și niște murături alături știți ce grozav se distrug probele astea? O nebunie, îți merge la casa sufletului! Și procurorii n-au avut cum să-mi mai însceneze niciun flagrant!”.

Se pare totuși că Piedone era om cinstit și și-a dat seama că nu procedează corect. El și-ar fi făcut operație de micșorare a stomacului nu fiindcă ar fi fost prea gras, cum se crede, ci fiindcă voia să-și impună să nu mai ia șpăgi în dulciuri și fripturi. ”Pur și simplu nu mai rezistam. Eu bani nu luam, dar dacă venea omul cu o fleică la mine, cu un vin roșu, de buturugă, cu o sarailie mustind de miere, ce era să fac? Îi semnam ca primarul toate avizele!”, ar fi mărturisit onestul cetățean de profesie om. 

Loading...

Comentarii

+