Politicianul satului: Operaţiunea „Monştrii”

de Academia Cațavencu , 11 aprilie 2017
Politicianul satului: Operaţiunea „Monştrii”

Jurnalul lui Sorin Gudureanu, premier al României lui Dragnea cu voia lui Dumnezeu, 26 martie 2017:

„M-a invitat Şăfu’ la o partidă de pescuit. La ştiucă. Firesc. Răpitor la răpitor trage :) Şăfu’ e un peşte mare. A scăpat până acum de toate năvoadele pe care i le-au întins alţii şi continuă să înoate liniştit. N-a muşcat nicio momeală, deşi îi place să tragă la caşcaval. Nu la râmă, nu la viermuş, nu la pătrăţică... La caşcaval. Şi, uneori, la mălai. Mai rar. E un peşte special. E impresionant şăfu’! Ce om…

Acum vrea să mă ia şi pe mine la pescuit. Să mă înveţe să prind şi eu câte ceva. Un om bun, şăfu’! Pardon…Şăfu… Cum se gândeşte el şi la alţii. Cum se îngrijeşte el să mănâncă şi gura altora. Am văzut eu odată un documentar pe „Descopery” cu un rechin, sub care înotau doi peşti mai mici, care-l ciuguleau de paraziţi. Îl deparazitau, adicătelea. Asta e şăfu’: un rechin curat la lacrima…

Habar n-am să prind peşte. N- am pescuit în viaţa mea. Nici nu ştiu cum să mă îmbrac. Nici prea frumos, ca să nu se supere Şăfu’, nici prea urât, ca să nu-l fac de râs. Cred că merg clasic: blugi originali şi geacă. Sau să-mi pun un costum? Să nu să simtă Şăfu’ jicnit…

Mă macină un gând: dacă Şăfu’ e un rechin, eu ce sunt? Ce peşte, carevasăzică? Cu cine e prieten rechinul? Cu cine se plimbă el prin ocean fără să-l mănânce?

În afară de fâţele cu care l-am văzut din când în când. Înţeleg că a cam terminat-o cu ele, de când s-a mutat cu sirena aia tinerică...Deh, răpitor Şăfu’... Mă rog…E treaba lui. Cine sunt eu să mă bag?

Deeeeci…Ce peşte sunt eu? Tre’ să fiu un peşte oceanic. Nu pot să fiu de apă dulce, că rechinului nu-i place apa dulce.
Mi-ar fi plăcut să fiu biban. Mic, colorat şi nervos. Un răpitor mai mic. Sigur nu l-ar fi deranjat pe Şăfu să fiu şi eu răpitor… Sau un caras.

Da’ ăştia-s peşti de apă dulce. Tre’ să fiu oceanic: calcan, stavrid, ton…Daaaaaaaa. Ştiu. Sunt un guvid. Asta e…Da’ rechinu’ nu mănâncă guvizi? Ba cred că mănâncă. Eh, asta e, doar nu m-o mânca Şăfu’ tocmai pe mine…“.

Sorin Guvideanu

Comentarii

+