HomePoliticUpdate la tot poporul: Elena a câştigat războiul din...

Update la tot poporul: Elena a câştigat războiul din Troia!

Aşa cum am promis, Homerul (nu Simpson) Academiei Caţavencu a stat cu urechea pe evenimentele războiului eleno-traian. Reamintim, pe scurt: aflat la sfârşit de mandate, regele Priam îl desemnase pe Diaconeskus ca şi candidat la alegerile pentru tronul Troiei, semnând primul pe lista adeziunilor. Numai că, odată ajuns în teritoriu, elegantul Diaconeskus fusese primit cu mâini în şold, buze subţiate şi privire rimelat-încrâncenată; Elena (din) Sparta nu îl agrea pe pretendent, dintr-un motiv simplu şi obiectiv: titulatura candidaturii i se cuvenea, la câte făcuse ea pentru regele ei preferat. Deşi Priam, sesizând situaţia, îşi reafirmase susţinerea pentru Diaconeskus, punând buzele fiicei sale Eba să se încontreze public cu ale Elenei, în Mişcarea Populară Troiană s-a dat rapid stânga-mprejur. Diaconeskus s-a retras (zice el) singur, lăsând ca locul vacant să fie ocupat de trupul venusian spre rubensian al Elenei.

Despre cum s-a ajuns aici – nu sunt informaţii oficiale. Dar, după ce ştiţi din anticele lecturi obligatorii , Homer este orb; asta i-a dezvoltat auzul într-o asemenea măsură încât zidurile Cotrocenilor sunt ca zidurile Berlinului şi Kremlinului pentru CIA şi NSA. El a recepţionat, fără mari eforturi, discuţia dintre Priam şi Elena ce a dus la răsturnarea statusului în MPT. Suntem români, adică nu ne caracterizează discreţia, o dăm şi noi mai departe – aşa cum nu scrie la carte:

Elena: Plecăciune, mărite Priam!

Priam: Plecăciunile tale sunt mereu …hăhăhă…binevenite, frumoasă Elena! Dar nu-mi aduc aminte să te fi chemat, sau memoria mi-a îmbătrânit (numai ea, atenţie!) şi-mi joacă feste?!

Elena: Lasă, Priame, că vizitele mele cele mai importante politic n-au fost niciodată pe uşa din faţă a Palatului! Nu cred că ţi-a îmbătrânit chiar atât de tare!

Priam: De aşa ceva nici măcar bufonul Ponta şi grupul lui organizat nu mă acuză, ba dimpotrivă…hăhăhă! Ce vânturi te-au împins din pupa ta de sirenă irezistibilă?

Elena: Ah, când îmi vorbeşti aluziv-marinăresc, amintirile mă năpădesc, mă chinuiesc! Vin din nou în genunchi în faţa ta şi te întreb: cu ce am greşit eu, de mă prigoneşti ca Prigonias pe Bahmou??

Priam: Elena, dragă, tu nu greşeşti cu nimic niciodată! Care aed intrigant ţi-a băgat asta în capul tău blond? Spune-mi-l, să-l demit acum, fără referendum!

Elena: Jucătorule-Rege, crezi că sunt proastă cum spune plebea? De ce ai desemnat fătălăul ăla pe locul meu de drept şi ai pus-o pe aia mică să dea din buze contra mea? Ştiam că-ţi plac farmecele feminine originale ale candidaţilor, nu conchite trecute prin multe partide până la tine!

Priam: Elena, Mişcarea noastră e o formaţiune democratică, dacă n-ai observat! A fost o decizie luată în unanimitate de forul conducător!

Elena: For conducător my beautiful ass! Tomacos nici nu ştie bine unde-i sediul şi când îl găseşte îşi confundă biroul cu WC-ul! Mă laşi? Vreau să spun, mă laşi tu pe mine, dragule?

Priam: Nu te las, Elena, dar am şi eu o vârstă de acum! Adică am dobândit experienţă şi înţelepciune politică, aş fi un Prim-Ministru excelent după atâtea jocuri prezidenţiale!

Elena: O să te mai joci prezidenţial cu moleşitul tău, dacă mă faci să-mi pun poalele în cap ca la Pleshkoi! Măritule, cine a fost alături de tine, când erai mic şi voiai să te faci mare?

Priam: Tu, Elena!

Elena: Domnule Priam, cine a luat pentru tine şi cu tine atâta iubire declarată din partea plebei, când le-ai tăiat tu din drahme şi privilegii sociale?

Priam: Tot tu, Elena!

Elena: Priămel, cine nu te-a părăsit niciodată, nici măcar când stăteai ca un hilot spartan în garaj şi unelteau useloii să te surghiunească dintre aristoi?

Priam: Mă repet, tu şi numai tu, Elena!

Elena: Pria…mul meu micuţ şi drăguţ, cine a venit mereu la tine când…mă rog…n-aş vrea să intru în amănunte acum…dar, mai târziu, cine ştie?! Presoii sunt numai ochi şi urechi tot timpul, abia aşteaptă detalii care să se vândă bine în piaţa publică!

Priam: Destul, Elena, îmi frângi inima! O să vorbesc cu Diaconeskus, poate să candideze şi ca independent, dacă n-are ce face în timpul liber! Eşti pregătită pentru titularizare, Preşedinta mea?

Elena: Chiar că ţi-a îmbătrânit ceva, nu vezi ce pregătită am venit? Îţi arăt imediat noua doctrină populară, cred că funcţia nu ţi-a mai permis multă documentare. Nu-i aşa că o să-mi semnezi şi mie primul pe listă? Promit că tu o să fii Priam-Ministrul pe care o să-l aleg, troienelule scump!

Încheiem cu un comentariu al autorului, adică Homeric: Hăhăhă, ce-mi plac istoriile mele!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare