Bă, vin masonii cu extratereștrii și ne omoară! Și s-ar putea să vină și Becali cu un car ceresc tras de șapte câini bagabonți! Dar noi, bârlădenii, avem atitudini de oameni raționali, care măsoară, cercetează, cântăresc situația înainte să stea de vorbă cu extratereștrii! Oculta mondială și evreii iudeo-masonici să ne lase în pace, că noi le avem pe ale noastre și ni le rezolvăm singuri la simpozionul de la Casa Guguianu și, dacă nu se mai poate, mergem și la căminu’ cultural!
Ați auzit, dacă nu proclamația de la Bârladul amenințat de Chevron, măcar felul în care o parte din blogosfera românească se referă la fractofutarea hidraulică în cauză. Cât despre cealaltă presă, am văzut articole memorabile, dar nimeni nu s-a chinuit măcar să ne facă un istoric al lui Chevron. Că, la o adică, să știm și noi cine sunt căcănarii ăștia înființați pe la 1879 ca Standard Oil și sparți în 1911 de guvernul federal pentru că erau suspecți, printre altele, de monopol.
Cât despre celălalt istoric al companiei rezultate în 1911, bârlădenii (și, mai nou, vamaioții) au de ce să fie îngrijorați. În lunga lui existență, Chevron a reușit cumva să pârjolească Amazonu’, să polueze coastele Angolei și Braziliei, să fie implicat într-un atac armat cel puțin dubios în delta Nigerului, să incendieze pădurile din Bangladesh și să se facă vinovat de o evaziune fiscală imposibil de calculat cu mintea umană. Suficient să-ți facă păru’ măciucă, chiar dacă acest Chevron, în diversele lui forme, e mai bătrân decât marea majoritate a instituțiilor românești.
Dar chiar și așa, tot nu putem să nu râdem amar la vederea miilor de oameni care au sărit să-și apere sărăcia și nevoile și neamu’. Adevărul este că Bârladul și Constanța, epicentre ale civilizației omenirii, gata să se prăbușească de bogăție la primul fâs mai puternic de gaz din ăsta de fucking shi(s)t, n-au nevoie de imixtiune în trebile lor interne. Situația, dacă extrapolăm, având destule elemente comune cu străbunii noștri daci, care se opinteau din răsputeri ca nu cumva marea corporație romană să-i învețe cum e cu apa, săpunu’ și, eventual, podu’ lu Apolodor.
Drept dovadă, cu apa, săpunu’ și tacâmu’ la restaurant, românii nu se descurcă nici azi, doar că situația de față e mult mai complicată. Aici, cum ar veni, ca să scoată resursa naturală din pământ, Chevronu’ pompează înapoi în pânza freatică mii de tone de maglavais cu consecințe imposibil de prevăzut asupra mediului. Caz în care nu-i de mirare că francezii au renunțat demult la acest mod de extracție, iar bulgarii i-au închis Chevronului ușa-n nas. Răzvan Ungureanu însă, inginer priceput la foraje, s-a luat de mână cu ministrul fără ieșire la mare Borbély și i-a dat un verde cât se poate de ecologist.
Lucru care, dacă e să stăm strâmb și să judecăm drept, așa cum facem de obicei, nu e corectitudinea întruchipată. Adică hai să zicem că poate guvernu’ nu trebuia să iasă cu referendumu’ la înaintare, că nu toți locuim la Bârlad. Dar până la urmă, sărac, bogat, oricum se prezintă el, pământul a fost și va fi întotdeauna al aborigenilor care l-au locuit cum s-au priceput mai bine. Și care, în lipsa unui studiu clar despre cum le va fi afectată – în bine și rău – viața lor de bârlădeni, au dreptul să dispună de el cu ce le trece pe chelie, fie că sunt cârciumi sau aprozare.
Ce mi se pare cel mai mișto este însă că la vară, în absența tot mai evidentă a epavei de la Vamă, turiștii vor avea parte de un nou decor. O caracatiță gigantică, cum ar veni, cu mii de conducte și puțuri pe post de picioare, gata să sugă avuția neamului românesc, dar și să ofere un loc mișto și elegant cuplurilor dornice de un futai original la câteva minute de înot de la mal. Tot ce îl rog însă pe Chevron e să nu se atingă de barmanița aia mișto de la Ovidiu, că mă transform instantaneu în ucigașul de la Perla plus ăla american din Afganistan la un loc.
