HomeSocialAgățatul pe rit vechi

Agățatul pe rit vechi

Așa tradiționaliști cum suntem, de sărbătorim toți Dragobetele, nu știu de unde am luat metodele astea păgâne de a „agăța”-n club. Nu că ar veni rușii-n ianuarie cu calendarul lor vechi să ne arate, dar unde-s strămoșii să ne vadă? Auzi, să te duci, în primul rând în club, și să lași frumusețe de cămin cultural gol! Asta nu-nțeleg tinerii de azi, că-n Căminul Cultural nu-ți întâlneai doar ursitul visat de Bobotează, ci legai și-o discretă poveste de dragoste știută doar de tot satul, nu de toată țara ca acum. Dar treacă de la noi, ne-am americanizat

Pe vremuri la „discotecile” din sat, acolo de unde provine sincera și tradiționala iubire românească, fetele se duceau cu mamele la „agățat”. Tinerele dansau în centru, iar de pe margine le priveau mamele, sigure că fetele lor nu vor ajunge cu golanii, needucații sau ăia din neamuri proaste. Azi nu mai e așa, și-i păcat de tradiție, cum ar spune corifeii românismului. Să-și ducă mamele fetele-n Bamboo și să le privească, nu cumva să plece vreuna acasă cu unul care n-are ceafă. Să le auzi pe doamne cum comentează de pe margine: „Uite-o și tu pe a lui Spiridon! Vai de mine! Vine-n club cu un sfert de bucă p-afară? Păi e normal? Fata mea are tot fundul scos, că așa-i acum. Dar n-ai cu cine, dragă, niște țărani!”. Mai greu când e băgată și mama-n dănțuială, c-atunci o dăm în „D`ale lui Mitică”, intrigi conjugale, trădări pe linie de arbore genealogic și apariții la Știrile de la ora 5.

N-am mai scos o fată la cofetărie de când s-a inventat șaorma. Dacă ar mai băga-n lipie și-o amandină ori un ecler, n-ai mai avea nevoie de mamă decât pentru ciorbă. Dar la ce să mai îndulcești situația, când ea duhnește a alcool și a dat zeamă de șaorma pe fusta cu ținte și paiete? O basculezi repede-n mașină și-o duci din club. Vă vede lumea și-i păcat de Dumnezeu să-i strici reputația fetei. De la „proastă” la „parașută” nu-i diferență doar de o literă.

Cel mai trist e că tinerele nu se mai „iau”. Își consumă adevăratele iubiri trăite-n cluburi și apoi se dedică altor mari iubiri, și altor mari iubiri, și tot așa până ajung cu unul care-i „ca toți ceilalți”, dar „diferit”. Voi vă imaginați cum arăta țărișoara asta dacă alde Cruduța, Drăgușanca, Tonciuleasa etc. rămâneau la prima lor iubire?

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare