Bărbații își iubesc mai mult mașinile decât nevestele

de Ana Petrescu , 20 iunie 2016
Credit foto: Facebook / Ileana Șandor

Foarte mulți hunedoreni s-au arătat foarte îngrijorați de anunțul făcut de INMH, conform căruia jumătatea vestică a României va fi lovită de ploi și grindină. Astfel, instinctul i-a îndemnat pe aceștia să smulgă în miez de noapte pilotele de pe neveste pentru a-și acoperi prețioasele mașini. Bărbații prevăzători și-au blindat scumpele odrasle pe patru roți cu cele mai groase și pufoase pături sau pilote din cufărul de zestre al nevestelor. Cei care au avut ghinionul ca aleasa inimii lor să fie mai puțin avută, au improvizat cu niște cutii de carton, prinse atent cu sfoară sau bandă adezivă.

Nu e de glumit când vine vorba de Steluța, mult iubita mea Skoduța pentru care am trudit ca un câine atâta amar de vreme. Cu forțele naturii nu te joci. După ce am înjurat aseară în ordine alfabetică toți sfinții biblici și toate iconițele defecte ale lui Tata Puiu, la meciul naționalei cu Albania, am dat întâmplător peste rubrica meteo, unde anunțau ăștia cod galben de grindină și ploi. Soția mea se băgase deja la somn, după ce spălase și culcase copiii. Nici n-am mai stat pe gânduri. Am dat instictiv fuga în dormitor, simțind în tot acest timp cum mi se suie adrenalina la cap. Am smuls pătura cu pisicuțe de pe nevastă-mea, apoi pilota din puf de gâscă din lada de zestre de lângă pat, sfoara cu care leagă soția borcanele cu murături și am coborât rapid la mașină. Nici nu mai știu când am parcurs cele 10 etaje. Mă simțeam ca un Superman, cu așternuturile fluturând pe lângă mine. Cerul era negru ca smoala, luminat pe alocuri de fulgere. Am învelit-o pe Steluța cât am putut eu de bine, în special parbrizul, geamurile laterale și capota. Aveam dificultăți în legarea pledurilor cu sfoară fiindcă vântul bătea ca la balamuc. Noroc că l-am zărit la 100 de metri de mine pe vecinul Costel, care avea în brațe un vraj de cutii de carton. Ne-am înțeles din priviri și astfel ne-am ajutat reciproc. Mimica fețelor noastre s-a schimbat radical după ce ne-am văzut odraslele burdușite bine cu cartoane și cuverturi. Apoi ne-am retras satisfăcuți în apartamente.”, ne-a povestit un hunedorean, care a dorit să rămână anonim.

Pe de altă parte, nevasta hunedoreanului în cauză nu s-a arătat la fel de încântată de isprava soțului.

De când și-a cumpărat acum 2 ani autoturism, Gicu al meu parcă și-a pierdut mințile. Se trezește cu cocoșul în fiecare dimineață și coboară la mașină ca s-o verifice și s-o lustruiască. Îi închide și-i deschide capota de nenumărate ori. Și-a cumpărat tot felul de lavete performante, aspiratoare, covorașe și învelitori de piele pentru volan pe care le schimbă zilnic, în funcție de zilele săptămânii. Stă mai mult pe sub mașină decât stă pe mine. Dar ce a făcut ieri noapte chiar că mi-a pus capac. După ce că petrecusem toată ziua în bucătărie, apoi în parc cu ochii pe copii, care alergau ca bezmeticii de colo colo, mă trezesc în miezul nopții cu pătura smulsă de pe mine de Gicuță al meu. Când l-am întrebat ce face, a tăcut mâlc. Era transfigurat tot. Apoi îl văd că ia pilota din pene de gâscă, primită de la mămica atunci când ne-am cununat. L-am întrebat cu insistență ce face, iar el nimic. Mut ca gardul. L-am văzut apoi de la balcon cum învelea de zor mașina, împreună cu beleregul ăla de vecină’su, Costel. Unul trăgea de-un colț, celălalt de altul. Vântul le tot zbura învelitorile și cartoanele, dar ei nu se lăsau. Doi tolomaci, ce să mai! Au petrecut mai bine de o oră în parcare. La final se felicitau unul pe altul de ziceai că inventaseră roata. Și așa de la ceva timp încoace râde tot blocul de Gicu al meu. M-am săturat de el și de prețioasa lui Steluța. Nici de copii n-a avut atâta grijă, ca de mașina asta. Mi-a mai și umplut cu poze pereții casei, cu maşina lui mult preaiubită. În seara asta clar doarme pe canapea, iar dacă nu-i convine să-l primească Steluța, că eu una sunt sătulă de amoreza lui de tablă.

Comentarii

+