În general, primarii din România au idei puţine, dar fixe. Vanghelie vrea Vanghelioane, Mazăre vrea să intre, cocoţat pe vreun car alegoric, în pielea tuturor personajelor celebre de la Spitalul Obregia, iar Piedone ţine musai să aibă, în sector, cât mai multe kitschuri pe metru pătrat. Spre deosebire de ei, Oprescu are idei fixe, dar multe. El tânjeşte mereu spre alte orizonturi, el vrea să transforme oraşul nu din temelii, ci din tăriile cerului. Oprescu e un vizionar pe lângă care Jules Verne şi H. G. Wells erau mici copii. Ce insulă cu elice, ce submarin Nautilus? Veniţi la Bucureşti să vedeţi gărgăunii suspendaţi ai „Doctorului”, veniţi să simţiţi valurile lui de gargară, pogorând peste Capitală!
Pe autostrada suspendată, proiectul fantasmagoric cu care actualul edil i-a păcălit pe fraieri, acum cinci ani, nu circulă, deocamdată, decât mintea odihnită şi slobodă a lui Oprescu. De ciudă că aleşii din Consiliul Local n-au vrut să-i dea miliardele de euro cerute pentru autostradă, primarul s-a răzbunat original, băgând alte şase milioane de euro în reparaţiile la clădirea Primăriei, după ce mai suplimentase o dată bugetul, tot cu nişte milioane. Dar staţi liniştiţi, că are balta peşte. Păi de ce s-au mărit taxele şi impozitele? Nu ca să transforme Oprescu banala clădire a Primăriei într-un veritabil Palat al Dogilor, chit că întâiului locatar îi cam lipsesc doage din gestiune?
Acum, văzând că încape şi că nimeni nu guiţă, lui Oprescu i-a mai trecut prin minte o idee genială: ce-ar fi să întindă peste oraş o măţăraie de cabluri şi să le facă bucureştenilor telegondolă? Că de ce să se înghesuie, săracii, în metrou, tramvai sau autobuz, de ce să le mute nasul transpiraţia concitadinii lor certaţi cu apa şi săpunul, când pot merge la serviciu, la piaţă sau doar în vizită cu telegondola.
Cocoţaţi în scăunele şi frumos aliniaţi doi câte doi, la douăj’ de metri înălţime, ei vor avea prilejul să admire de sus gunoaiele, să respire cu nesaţ noxele hârburilor scutite de taxa de mediu şi nici nu mai riscă să calce în toţi rahaţii de maidanez înşiraţi strategic pe trotuare. Propunerea construirii acestei telegondole aparţine firmei OTS, care este britanică de origine, dar are, într-o bună tradiţie mioritică, un singur angajat şi momentan nu produce nimic.
Ce va urma? Probabil implementarea unei reţele de cabluri suspendate pe care bicicliştii bucureşteni se vor deplasa, asemenea acrobaţilor de la circ. Totuşi, bicicliştii n-ar trebui să se culce pe-o ureche, fiindcă nu le va fi suficient să deprindă echilibristica „à la Cirque du Soleil”: vor fi nevoiţi să înveţe şi cum să se ferească nu doar de şmecherii cu merţuri şi bemveuri zburătoare – care nu vor întârzia să apară, ci şi de maidanezii care, din lipsă de pantaloni de taxat şi oase de bucureştean de găurit, se vor adapta la mediu şi vor deveni şi ei câini zburători!
Să nu credeţi însă că, atunci când vom circula cu toţii aninaţi deasupra Bucureştiului, vom avea un transport mai lin. Nici pomeneală de aşa ceva! Vor fi, mai mult ca sigur, de zece ori mai multe goluri de aer ca într-un oraş civilizat, goluri pe care însă primarul, bun gospodar, va promite c-o să le umple tot cu ce-a umplut şi gropile din asfalt: cu minciuni gogonate, la dimensiune, că la astea se pricepe cel mai bine. Şi, în minunatul oraş futurist al suspendatelor, un singur om va rămâne cu picioarele pe pământ: Sorin Oprescu. Fiindcă ăsta are nişte cojones atât de grele că pe el nu-l poate suspenda nimeni.
Exclusiv online
