Ca să fie și el fotografiat când circulă cu metroul, PF Daniel își va cumpăra un metrou

de Marcel Viorel , 25 mai 2016
Ca să fie și el fotografiat când circulă cu metroul, PF Daniel își va cumpăra un metrou

Vâlva extraordinară stârnită de fotografia în care reputatul neurochirurg Leon Dănăilă a fost surprins circulând cu metroul i-a făcut pe unii români să afle că încă mai avem medici care n-au plecat din țară, în vreme ce pe alții i-a făcut invidioși. Mai precis pe cei care, de ani de zile, circulă cu cele mai elegante limuzine și mașini de lux, pentru a atrage atenția.

Eu mi-am luat special Lamborghini Gallardo și pun zilnic poze pe Facebook cu mine în mașină, aruncând cu dolari, dar n-am avut atâtea share-uri cât a avut doctorul ăla mergând cu metroul. Să moară Gibilan dacă de mâine n-o să circul și io numai cu metroul, așa, de-al naibii”, ne-a declarat un cunoscut membru al lumii interlope din Parlament.

Pe de altă parte și PF Daniel ar fi fost, susțin sursele noastre, puțin gelos pe succesul doctorului Dănăilă. ”Preafericirea sa a fost uimit să constate cât de patrioți sunt românii și cum s-au mobilizat ei să dea zeci de mii de share-uri și sute de mii de like-uri unei poze reprezentând un om modest, într-un metrou”, precizează sursele.

Se pare că și Patriarhul ar fi dorit să meargă cu metroul, dar apropiații lui l-au sfătuit să nu se aventureze deocamdată: ”La cât aur are pe el, ca să se asorteze la costumul de patriarh, și la câți hoți de buzunare sunt prin metrou, probabil că între Romană și Universitate n-ar mai fi rămas cu un gram de aur”.

De aceea, s-a propus ca Patriarhia să cumpere, din micile ei economii, un metrou sfințit, cu care să se dea PF Daniel. ”Toți dreptcredincioșii care vor dori să-și facă selfie-uri cu Patriarhul sunt bineveniți. Pozele sunt gratuite, dar o călătorie cu metroul arhieresc costă o sută de lei vechi sau o donație în contul Catedralei”, au ținut să precizeze sursele noastre.

Loading...

Comentarii

+