HomeSocialCe se întâmplă, Dottore?

Ce se întâmplă, Dottore?

Lobotomizaţii care s-au uitat aseară la predicile de amvon ale lui Gâdea şi la glumiţele de autobază ale lui Badea nici nu ştiu ce-au pierdut: în paralel, pe România TV se desfăşura o emisiune devastatoare de dezvăluiri: bolile lui Băsescu. Mai încercase ceva de genul ăsta Vadim Tudor, acum vreo câţiva ani, dar din fericire Tribunului i-au dat la timp medicamentele. Nu la fel de norocoşi au fost Drăguleasca, Creţuleasca şi doi politicieni cam rămaşi fără caşcaval – Georgică Severin şi William Brânză. De ăştia nu s-a milostivit nimeni să le dea pastilele şi ce-au făcut prin studio a fost demn de balamucul de la Socola.

Am aflat, cu acest prilej, că Băsescu e aproape la fel de mort ca votanţii lui Dragnea şi Nuţi Udrea îl mai ţine-n geam doar aşa, să-i umfle o dată pe lună pensia şi să mai ciupească şi ea câteva procente pe spinarea lui. O întreagă enciclopedie medicală zace în trupul preşedintelui. Boli la care nici cu gândul nu te-ai fi gândit au fost identificate, din comportamentul lui, de doctorii de ocazie de la România TV. Totul, pe bază de analiză de imagine, evident, doar nu credeţi că duduia Drăgoteasca n-are la ea cele trei surse jurnalistice când pune un diagnostic?

Într-un clip, Băsescu dădea din mâna dreaptă. Semn clar, au zis comentatorii, că suferise un atac cerebral, altfel de ce nu-şi mişca deloc şi mâna stângă? Pe urmă, dădea din mâna stângă, dar nu mai dădea din aia dreaptă. Ce dovadă mai bună vreţi că-şi revenise după primul atac, dar tocmai îi mai pleznise o venă-n cap (de la atâta băutură cât bagă-n el!) şi-i afectase partea opusă? Dintr-un alt clip, în care imaginea era cam mişcată, de nu ştiai dacă se scărpina cameramanul în fund sau chiar tremura Băsescu, doctorii angajaţi cu ora la clinica medicală RTV au pus diagnosticul de Parkinson în fază avansată.

Creţuleasca, al cărei hobby e, în caz că nu ştiaţi, neurochirurgia microscopică, a ţinut să precizeze că preşedintele a avut cândva şi gripă, pentru că a apărut cu nasul roşu în faţa jurnaliştilor. Nu era beat, cum se dăduse atunci ordinul pe unitate să se spună la televizor, ci era bolnav, deci şi mai grav! Iar idioţii de la USL nu l-au suspendat pe chestia asta!!! Unde s-a mai pomenit ca un preşedinte de ţară să-şi permită să fie răcit în timpul mandatului? Ăsta chiar ar fi fost motiv de suspendare!

Şi de la Băsescu, care e atât de bolnav încât Stephen Hawking, savantul din căruciorul cu rotile pare atlet etiopian pe lângă el, Drăgoteasca şi Creţuleasca au ajuns la candidaţii actuali. Toţi sunt varză. Bătrâni sau pe cale să îmbătrânească, bolnavi copţi, vai de colesterolul lor. Lui Meleşcanu i-a albit părul. E clar, de la cap i se trage. Tăriceanu o avea el capul tare, că tocmai şi-a luat nevastă tânără şi-a potcovit-o cu un prunc, dar nu-l are pe ăla care trebuie. Ăla de pe umeri. Care e pilaf, pentru că şi el a început să încărunţească.

Iohannis are probleme cu capul care la Tăriceanu face minuni de virilitate, în schimb capul de pe umeri e bine-mersi, blond, teuton, mare cât o baniţă. Să găseşti la ditamai malacul, la acest monument de vitalitate, vreo boală, e cam greu. Dar nimic nu e imposibil pentru doctoriţele Corina şi Andreea, care dau diagnosticul: Iohannis trebuie să meargă la logoped. N-avem nevoie de preşedinţi gângavi. Mai bine să conjuge ca Vanghelie decât să li se scoată vorba cu cleştele din gură.

Singurii care, în opinia asistentelor lui Dottore de la clinica lui Ghiţă par sănătoşi tun, frumoşi şi minunaţi sunt Victor Viorel Ponta şi Elena Udrea. De aceea, telespectatorilor cu creierul spălat care urmăresc România TV ca pe „Sfatul medicului” le recomandăm din toată inima: în cabina de vot, când o să puneţi ştampila pe Viorel, puneţi-o şi pe Nuţica, şoşonarilor! Doar nu vreţi să se-mbolnăvească fata de inimă rea!?

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare