HomeSocialCeauşescu n-o murit, doar puţin s-o hodinit

Ceauşescu n-o murit, doar puţin s-o hodinit

Intoxicat fatal cu plumb – nu din pangasius, ca în zilele noastre, ci, mai prozaic, din cartuşe 7,62 – Ceauşescu a stat el ce-a stat, la Ghencea, dar, văzând în ce hal a ajuns Ţara Românească, şi-a zis că e momentul să lase băile de smoală, bune la reumatism, şi să se implice. Duhul lui oltenesc a plutit peste apele revărsate ale râurilor româneşti, mai ceva ca porumbelul lui Noe, căutând un loc unde să se încuibeze. Şi n-a trebuit să plutească mult.

Căci a văzut, printre ape, cărat cu pneumatica de miliţieni, o pălugă de băiat, cu ochelari şi tunsoare regulamentară, de activist, dând indicăţii preţioase. Junele părea intelectual, dar pe Ceauşescu nu-l putea păcăli. Ăl Bătrân a simţit imediat că păluga, al cărei fund durduliu abia încăpea în barcă, va fi următoarea sa reincarnare. Şi imediat, duhul Cârmaciului s-a pogorât peste ochelarii Cârpaciului, iar acesta a început să vorbească în limbi, pe la televizor.

O vreme, Ponta, căci el era avatarul lui Ceaşcă, n-a simţit ce fel de duh îl însufleţeşte. Nu şi-a dat seama nici că el îi dăduse ghes să plece în China, căci, de-ar fi ştiut, grozav i-ar mai fi zis: „Ce, fă, Nicule, aveai chef de-o Revoluţie Culturală?”. Iar Viorel a fost în China şi s-a întors cum se întorsese şi Ceauşescu din Coreea de Nord, acum 40 de ani: dornic să aibă la picioare un popor întreg de spălaţi pe creier. Astăzi, visul său începe să capete contur. Ponta vrea sceptrul de preşedinte al lui Ceauşescu. Şi se-nhamă la drum nu într-o zi oarecare, ci chiar în ziua în care, cu 42 de ani în urmă, doamna mama lui îl aducea pe lume pe acest Mesia al lobotomizaţilor.

Iar lansarea candidaturii nu se face în vreo sală banală, ca orice pârlit de Iohannis, Macovei sau Udrea, ci pe Stadionul Naţional, în prezenţa a 70.000 de activişti de partid, dispuşi să aplaude până li s-or umple mâinile de băşici şi să-i cânte „La mulţi ani”! până or răguşi. Kim Jong-un, te oftici, mă?

Sunt convins că spectacolul mediatic, difuzat în direct de toate televiziunile, va atinge proporţii faraonice. Ceauşescu-Reloaded va fi ovaţionat, aplaudat, ridicat în slăvi, pus la icoane, sanctificat şi decretat, în direct şi la oră de vârf, singurul om de pe planetă care mai poate salva România de protestanţi, de procurorii băsişti, de şerpilieni şi balaurieni.

O micuţă recomandare le-aş face totuşi şoşonarilor care-şi vor rupe bojocii azi cântându-i „La mulţi ani!” genialului plagiator: băieţi, nu-i uraţi chiar prea mulţi, că aşa i-au urat şi Badea şi Gâdea lui Dan Voiculescu, şi-aţi văzut bietul Varan câţi a primit.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare