Cerșetoria religioasă o ilegalizăm?

de George Bonea , 20 decembrie 2013
cersetor

De două zile se vorbește pe toate posturile despre cerșetorul din Pitești care și-a băgat piciorul lipsă-n diploma de IT-ist și s-a apucat de cerșetorie profesionistă. Până acum, din turnee prin țară și zile întregi petrecute pe trotuare și-n intersecții a strâns de trei BMW-uri, o casă și doarme des la hotel fiind și un abonat al restaurantelor de lux. Și lumea-i supărată pentru că-i ilegal să cerșești. Cum să stai cu mâna-ntinsă și să n-ai și tu un loc de muncă și un itinerariu zilnic pat-autobuz-birou-masă-pat? Până acum n-aveam o impresie proastă despre cerșetori, dar acum chiar cred că-s niște genii financiare demne de filmul „Filantropica“. Păi stimabilul despre care vorbim acum, specialist IT, e clar că și-a calculat din timp bugetul pentru cinci ani, știe statistic unde să stea, cum, pe ce cauză să pună accentul, dacă prinde mai bine că-i singur la părinți, handicapat, ori că-s mai de succes colindele. Omul ăsta-i un profesionist, un adevărat doctor în cerșetorie.

Și cu toate astea, să cerșești e ilegal.

În altă ordine de idei, PreaCerșetorul Daniel a emis o scrisoare prin care solicită fiecărui Consiliu Județean o „donație“ de 300 mii de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului. Asta e legal, ba chiar bine văzut că, nu-i așa, turla lungă și aurită a catedralei o să-l gâdile-n talpă pe Dumnezeu și-o să ne ajute pe toți românii de n-o să mai poată nici un guvern să ne pună piedici în calea fericirii. Și prostimea o să sară cu banul, o să-i lipească pe sutană lui Daniel mai ceva ca la maneliști, pentru că nu-i posibil să n-avem o catedrală. Toate țările au catedrale. Spitale? Școli? Șosele? Dăle-n… Doamne iartă-mă.

Și cu toate astea, să cerșești e ilegal.

 

Comentarii

+