HomePoliticCum ar putea fi îmbunătățite îmbunătățirile Codului Penal

Cum ar putea fi îmbunătățite îmbunătățirile Codului Penal

Eu cred că ar trebui introduse în Codul Penal și alte prevederi decât cele pe care le-a votat majoritatea parlamentară. Iată câteva sugestii (pentru care aștept o scrisoare de mulțumiri de la USL, dacă se poate, fără greșeli de gramatică):

● Prin „șpagă“ se înțeleg numai sumele mai mici de 100 de euro. Cele mai mari au statutul de „fonduri atrase prin metode neconvenționale“.

● Se dezincriminează traficul de influență, care nu este decât o formă de solidaritate umană și are o frumoasă tradiție în România (vezi „Lanțul slăbiciunilor“ de I. L. Caragiale).

● Nu se mai consideră incompatibilă calitatea de funcționar public cu aceea de administrator al unei firme particulare. Un primar va putea de acum înainte, de exemplu, să încredințeze construirea unui pod sau a unui bloc de locuințe propriei lui firme de construcții. Vom avea astfel garanția că banii statului vor ajunge la cine oricum ar ajunge − însă în mod direct și nu pe căile complicate la care ne obligă în prezent birocrația.

● Persoanele cărora urmează să le fie supravegheate convorbirile telefonice trebuie anunțate din timp că s-a luat această măsură. Fiind în cunoștință de cauză, ele vor vorbi mai clar, ușurând mult munca tehnicienilor care înregistrează convorbirile.

● Toate pedepsele cu închisoarea în curs de efectuare se vor reduce astfel încât să nu depășească trei ani. Toate pedepsele de trei ani sau sub trei ani vor fi amnistiate.

● Pedepsele care vor fi date de acum înainte nu vor mai fi date.

● Se dezincriminează infracțiunea de furt intelectual. Se instituie titlul științific de „plagiator magna cum laude“. Pentru a-și lua doctoratul, orice candidat trebuie să dovedească că în lucrarea sa citatele reproduse au, fiecare, mai mult de cincizeci de pagini. În felul acesta în România va crește numărul de oameni de știință cu o personalitate complexă, capabili nu numai să scrie, ci și să transcrie.

● Se instituie dreptul la insultarea liberă, lipsită de orice constrângeri, a președintelui țării.

● Se validează dreptul – deja exercitat la ultimele alegeri – al morților la vot. Măsura îi vizează, într-o primă etapă, pe morții din secolul douăzeci și unu. În viitor, însă, măsura se va extinde și la morții din alte secole.

● Și viii, și morții vor putea vota de mai multe ori, cu aprobare de la guvern. În felul acesta vom dovedi lumii occidentale că în România nicio libertate nu e îngrădită.

● Pentru asigurarea unei depline egalități între cetățeni, demnitarii români nu vor mai avea obligația de a-și declara averile. De acum înainte nimeni nu va mai declara nimic (excepție făcând declarațiile de dragoste).

● Se interzice cu desăvârșire organizarea de surprinderi în flagrant delict, în cazurile de dare de mită sau de taxă de protecție, pentru a se evita pătarea bancnotelor cu cerneluri fluorescente.

● Tribunalele vor fi dezafectate și vândute baronilor locali, care vor instala în ele restaurante, cazinouri sau saloane de masaj.

● Folosirea sintagmei „baron local“ va fi interzisă.

● Închisorile, devenite inutile, vor fi transformate în reședințe pentru reprezentanții Uniunii Europene, ziariștii străini sau ambasadorii aflați în misiune diplomatică în România, care se declară în dezacord cu noile prevederi din Codul Penal.

● Ziariștii români care vor critica aceste prevederi nu vor mai fi ziariști.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare