HomeSocialDe ce e bine că „Șmecherul cu BMW” micționează...

De ce e bine că „Șmecherul cu BMW” micționează pe victimele lui moarte?

Andrei Andronie, cunoscut ca fiind „Șmecherul cu BMW”, a omorât doi oameni, un taximetrist și clienta acestuia, în timp ce făcea pe Niki Lauda prin București. Nu mergea cu mai mult de 160 km/h, deci decent, pe Autobahn. A pierdut controlul volanului, cel mai probabil încurcat de cele 4-5 mâini pe care le vedea pe covrig, și-a intrat în tot ce a prins. Carmageddon de București, nu alta.

Acum o să săriți ca loviți de X6 că „de ce am spus în titlu că-i bine ca nenorocitul ăla să micționeze pe victimele lui?”. Primul motiv e că exact asta a spus el că o să facă atunci când poliția a ajuns la locul accidentului. Agentul venit la fața locului a declarat procurorilor că Andronie era recalcitrant și înjura în stânga și-n dreapta, într-un mod haotic, exact cum a și condus: „mă piș pe ei de morți!”, „bag pvla-n ei de morți!”. În mod normal, aș spune că-i deja prea mult, să-i stropșești cu mașina și apoi să continui să-i batjocorești, dar, cunoscând justiția din România, tocmai acest detaliu ne poate ajuta să scăpăm de „Șmecherul cu BMW” măcar pentru scurt timp.

Profanarea de morminte înseamnă condamnare de la 3 luni la 3 ani. Puțin, dar mult în comparație cu nou-reglementată infracțiune „condu ca dobitocul și fă scor-record la victime pe șosea”, care se pedepsește cu o bătaie părintească pe umăr. O să-l scoată nevinovat pe motiv că era o pată de whiskey pe șosea, a alunecat pe ea, iar taxiul staționar avea o viteză mai mare și nu respecta regimul de arme și muniție în sezonul de știucă. Norocul nostru-i că „Șmecherul” e pus pe profanare de morminte și asta-i singura modalitate prin care poate gusta puțin din popota închisorii. D-aia când mai e câte un accident în care-i implicat vreun fiu de baștan, ori baștanul însuși, să nu-i pună fiola-n bot, ci reportofonul.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare