HomeSocialEt si cetera socialaDiferențe imense la notele de la bac, după contestații....

Diferențe imense la notele de la bac, după contestații. Ce înseamnă asta.

Sute de note luate la examenul de bacalaureat au fost modificate, după contestații, cu peste 1,5 puncte. Sunt și cazuri în care s-a ajuns de la nota 8,50 la nota 10. Alte aproape o mie de note au crescut cu un punct. E o diferență între 7 și 8, nu? Dar între 4 și 5 e vreo diferență, ce ziceți?

Și cu asta punem punct. Încă un examen organizat de-ampulea, mai ales în secțiunea corectură. Cum a fost posibil ca unii profesori să vadă ceva și alții altceva, în condițiile în care au corectat după un barem, nu de capul lor? Păi, este posibil. Dacă nu-i trimite nimeni la psihiatru, dacă evaluările de creștere în grad se desfășoară prin celebrele ore deschise, cu totul regizat până în cele mai mici detalii, dacă pilele și relațiile politice sunt cele care dictează politica de angajări în școli și licee, așa vom rămâne. Angajatorii se confruntă deja cu primele generații de adulți complet bătuți în cap, dar doldora de diplome.

Am mai scris-o și o să o mai scriu de sute de ori, dacă e nevoie: sistemul educațional din România este mai bolnav ca sistemul de sănătate. De la manuale stupide la dascăli depășiți, de la programa aberantă până la investițiile făcute în educație, totul este încă desprins din directivele NKDV pentru țările din Europa de Est ( vezi mai jos). Probabil că suntem încă parte a acelui plan, condus de oameni pentru care e vital să ne simțim tineri, deștepți și frumoși în realitatea virtuală, urmând ca în offline să ne fie luate dreptul de a decide, libertatea, banii, sănătatea și chiar viața.

Am ajuns să vomit când văd știri din educație. Când văd profesori foarte buni puși pe picior de egalitate cu niște psihopați notorii, când văd cretini care scriu relaxați note în dreptul unor nume de elevi, neținând cont că le distrug viitorul.

………….

Se va urmări ca funcţionarii de stat (îndeosebi din domeniu sănătăţii, justiţiei, culturii) să aibă  salarii mici. (…) Din şcolile elementare, de specialitate, dar mai ales din licee şi facultăţi trebuie să fie înlăturaţi profesorii de valoare care se bucură de popularitate. Locurile lor trebuie să fie ocupate de oameni numiţi de noi, având un nivel de pregătire slab sau mediocru. Să se analizeze diferenţele dintre materii, să fie redusă cantitatea de material documentar (…) Trebuie ca la facultăţi să ajungă cu prioritate sau în mod exclusiv, cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sunt interesaţi să se perfecţioneze la nivel înalt, ci doar să obţină o diplomă.

 (Lavrenti Beria, NKVD – directivele secrete elaborate de Comisariatul poporului pentru Afaceri Interne la 2 iunie 1947, cu indicativul "Moscova 2-6-1947 K-AA/CC113, indicatia NK/003/47")

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare