FRF știe fotbal. Poate puțin mai mult ca un copil de trei ani ce începe să dezasambleze un taxi și apoi, din părțile componente, să facă o hidrocentrală de apartament. A demonstrat asta de multe ori, luând decizii pripite față de care devoratorii români de fotbal au oftat ca la un șut frumos pe lângă vinclu. A dat de mai multe ori cu bâta-n baltă decât cu piciorul în minge, și apoi a pretins că bâta era transversala stricată a porții și balta, gazonul de pe Arena Națională. În schimb a tolerat cu generozitate fluxul necontrolat de bani ce s-a pierdut prin buzunarele ”nașilor” și prin conturile bancare ale vremelnicilor clienți federali.
Descoperind problema evidențiată mai sus, Guvernul a dezgropat securea războiului, i-a ascuțit lama și a tăiat tentaculele acestor cumetrii instituționlizate din lumea fotbalului românesc. A dezrădăcinat nume grele și le-a ambalat în pungi, pentru a nu-și pierde savoarea. Banii grei ai unor oameni și mai grei, au echilibrat oarecum balanța asimetrică a câștigurilor acestora.
S-a discutat mult și bine despre nevinovăția vinovată a lui Gică Popescu și a companiei. S-au aruncat blesteme, s-au vărsat lacrimi de crocodil și s-a țipat ca la un talcioc pestriț, pentru că niște băieți deștepți au primit între 3 și 6 ani de detenție. Federația a făcut ce a făcut și a evitat cutremurul. Acum, însă, sub spectrul colapsului, inițiază programe proaste și face alegeri pe măsură, care ascund legendele fotbalului de după 89 sub frizurile năclăite de gel ale unor bruneței ce-au frecat, în cartier, bășica de peretele blocului doar după programul de odihnă și de bătut covoare.
FRF zice că lucrează. La programe. Proiecte de talie ,,națională”. Dacă e să ne luăm după fapte însă, și nu după vorbe, FRF face un singur program: de stand-by al fotbalului românesc, aplicat, la fel ca în ultimii 25 de ani, sub o singură deviză: ”Pauzele lungi și dese, cheia marilor succese!”
