Găina bătrână naşte pui vii

de Spartakus , 03 noiembrie 2012

Dacă aruncăm o privire pe listele de candidaţi ai USL la alegerile parlamentare din decembrie, vedem că această alianţă, oricât ar fi ea de contra naturii, după părerea politologilor, respectă cu sfinţenie sloganul european „Unitate în diversitate”. Pe listele sale găseşti tot ce vrei: cântăreţi în public, ca Victor Socaciu şi Ludovic Orban, cântăreţi în privat (la Securitate), ca Voiculescu şi Roşca-Stănescu, foşti premieri, ca Tăriceanu şi Ciorbea, şomeri, ca Remus Cernea, grevişti ai foamei, ca profa din Caracal, plagiatori, ca Victor Ponta. Şi, dacă te uiţi mai bine, pe lângă fraţi, fii, verişori, cumnaţi, cumetri ai actualilor parlamentari sau primari USL, îi vei vedea, la loc de cinste (eligibil adică), şi pe copiii lui Ion Iliescu. Îmi veţi spune că Ion Iliescu, preocupat cu făurirea socialismului în patria noastră, n-a mai avut timp să se unduiască şi prin meandrele concretului şi să aibă odrasle. Am să vă contrazic, atrăgându-vă atenţia că, deşi n-a avut şi el vreo beizadea, să-i toarne lui Nicu Ceauşescu în pahar şi să se ţină de glume proaste cu Serghei Mizil şi Mădălin Voicu, Ion Iliescu are o mulţime de fii şi fiice, mai ceva ca patriarhii biblici. Evident, nu putea să-şi bage toţi aceşti copii de suflet în Parlament, că l-ar fi transformat în Marea Adunare Naţională, dar câţiva tot a strecurat.

Primul ar fi fostul lui consilier Ionuţ Vulpescu, un băiat tânăr, da’ copt şi cu un nume parcă anume făcut pentru o adunătură de vulpoi cum e USL. „Este unul dintre tinerii bine instruiţi: doctor în filosofie, în domeniul eticii, un om care citeşte, care scrie”, a ţinut să-şi laude Iliescu pupilul. Hai, bre, nea Nelule, ăsta nu-i un motiv: de citit şi de scris au învăţat chiar şi rromii din Olteniţa matale, de când să pusără poliţaii cu pulanele pe ei şi nu le mai completează chestionarele de carnet-auto! Zi mai bine că junele e teolog şi vrei să te pui bine, măcar pe ultima sută, cu Doamne-Doamne, ca să nu te repartizeze în Iad în acelaşi cazan cu toa’şu’ Ceauşescu sau, mai rău, cu Savanta!

Alt fiu al lui Iliescu este Şerban Nicolae, un personaj lipit de fostul preşedinte ca marca de scrisoare de foarte demult şi care a dovedit că este un tovarăş de nădejde în cadrul partidului când l-a apărat pe parlamentarul mafiot Cătălin Voicu. La câţi mafioţi amatori de deputăţie există şi acum pe listele USL, nimeni nu poate să conteste că prezenţa lui Nicolae pe liste e absolut necesară, mai ales că Sergiu Andon nu mai candidează,  deci doar n-o să rămână mafioţii fără avocat!

Pe lângă atâţia fii, Ion Iliescu are şi o fiică. Răsfăţata lui de aproape douăzeci de ani, Corina Creţu mânca şi ea o pâine la Horică Alexandrescu, când a poftit la cozonacul Cotrocenilor. Om cu suflet, Iliescu n-a lăsat-o să se zgâiască prea mult la vitrină, ci a invitat-o în Palat, omenind-o cum se cuvine şi urmărindu-i, cu privirea lui blajină, toată cariera politică remarcabilă, de la funcţia de consilier prezidenţial la cea de europarlamentar şi dătător de sfaturi pe blog.

În fine, dar nu cel din urmă, adevăratul fiu al lui Iliescu, chintesenţa trecerii lui prin politică şi suprema încununare a meritelor sale de aparatcik comunist, este Marian Vanghelie, chiar dacă el nu candidează la alegerile astea, pentru că şi-a găsit deja găina cu ouă de aur. Dintre toţi liderii PSD, Ion Iliescu a fost singurul capabil să vadă, dincolo de spoiala de tuci a lui Marean, strălucirea lui de diamant, înaltele sale calităţi morale pă persoană fizică.

Şi de aceea Iliescu l-a promovat şi l-a cultivat şi el cum a putut, încercând nişte mutaţii genetice care nu i-ar fi trecut prin cap nici savantului sovietic Miciurin: să scoată grâu din neghină şi cabernet din boroghină. Astăzi, Vanghelie pare primar pe viaţă şi a reuşit performanţa uluitoare de a deveni bogat în cel mai sector sărac care este. Pentru că ştie cum e să fii sărac şi cinstit, el i-a serbat ziua lui Iliescu, acum vreo doi ani, că doar nu era să-l lase pe bietu’ bătrân să-şi trateze oaspeţii cu Eugenia şi Frutti-Fresh. Recunoscător, Iliescu şi-a folosit toată influenţa spre a-l împiedica pe Ponta să-l ejaculeze din partid. Astăzi, Vanghelie e iar primar şi promite să devină din milionar – miliardar.

Ştiu, sunteţi invidioşi pe toţi cei mai sus pomeniţi. N-aveţi motive! Oricare dintre voi poate deveni un fiu al lui Ion Iliescu, pentru că el iubeşte copiii. Tot ce aveţi de făcut e să-i serbaţi şi voi ziua de naştere, să daţi colo un şpriţ, o friptană, un tort în formă de crucişătorul „Aurora”. Acum nu daţi năvală să vă treceţi repede pe lista de organizatori ai zilei de naştere iliesciene din 2013! Văzându-l pe nea Nelu cât e de verde, pariez că ocazii vor mai fi, berechet. Aşa că nu vă grăbiţi. Nici Ion Iliescu nu se grăbeşte.

Comentarii

+