Hollywood, mon amour

de Nestor , 04 martie 2014
youtube-hollywood-sign

După ce-au făcut praf politica românească şi personajele ei de basm, poveştile populare, vedetele mondene, cele din showbiz şi fotbaliştii purtând fala ţării, academicienii de la Caţavencu atacă ultima redută culturală a poporului: filmele americane. Vrând să ne convingă dumnealor că ar fi naşpa şi doldora în clişee prin care supereroii trag spuza pe turta cu hamburger a Casei Albe doar la exterior. Cum ştim din comentariile cititorilor mai inteligenţi decât ai lui Pleşu că orice demers Academic e motivat de o stimulare pecuniară cu sorginte băsistă, sorosistă etc, să identificăm, mai întâi, cine îi mână pe ei în luptă ţinând mâna pe portofel.

Nu bănuim o implicare autohtonă cu baza în studiourile Buftea, băştinaşii neavând bani să-şi turneze filmele lor, dar să-i mai şi toarne pe scenariştii americani; grosul finanţării subţiri părând a se duce şi acum tot spre nemuritorul Sergiu. Un Vântu dinspre vestul european pare la fel de improbabil, intrând şi el în combinaţii cu maniacii sexuali de la Hollywood, iar maestrul Dinescu nu se mai face că lucrează de mult timp la Academie. Spre Est, Mosfilmul (sau cum s-o mai chema acum) e prea ocupat cu coproducţia ucraineană, şi, oricum, ăştia plătesc doar în barter - gaze contra independenţă. Aşa că tragem singura concluzie logică la care ne duce pe noi capul, când ne duce: lucrătura e finanţată de Bollywood, cetatea indiană fiind cel mai aprig competitor al iudeo-amerlocilor vânzători de poveşti cu seagali, cărora le-au trebuit vreo 30 de ani hollywoodieni pentru a încasa şi ei un pumn în freză. În context, vizita Khan-ului la Bucureşti îşi găseşte explicaţia logică, aceea cu Iulia Vântur fiind o acoperire strategică şi trasă de păr; indieni cu bani mulţi găsea Vânturoasa destui şi prin România, nu ar fi avut nevoie de vizite şi contravizite cu salmanelă ăla steroidizat. Bollywoodul a întrecut de mult timp cantitativ omologul transoceanic, aşa că bani sunt destui pentru a stimula acţiuni precum cea lansată de Academia Caţavencu. Îi rugăm, deci, să nu ne mai posteze caterinci cu salarii primite pe Lună, că nu suntem noi, internauţii români, aşa de uşor păcălibili. Voi combate punctual argumentele lor demonstrând că am numai eu dreptate, ca orice bun român dedicat interesului naţional pe online.

1. E invocat aşa-zisul clişeu al “personajului neadaptat”, timid, tocilar, virgin, adică plin de calităţi ce îi atrag dislikeuri din partea femeilor şi miştourile centrate pe fuckuri ale colegilor masculini. Iar faptul că în final ori va salva lumea, ori va câştiga întrecerea (ne)sportivă între colegii, lipindu-se de cea mai tare tipă dintre majorete, e considerat un loc comun fumat cu tot cu filtru. Total eronat; păi, să luăm în calcul un scenariu invers: eroul e un pachet de muşchi, superinteligent şi asaltat de distribuţia feminină, ajungând la finişul peliculei s-o ia în barbă de la un ochelarist şi să-l părăsească majoritatea admiratorilor şi, mai rău, a admiratoarelor. Ştiu, e greu să vă reprezentaţi situaţia, dar exemplul e mama iluminării: cam ce i se întâmplă acum personajului Antonescu, înecat ca indianul la mal după ce a alergat atâta timp de unul singur în cursă. Asta e dorita lipsă a clişeului, o performanţă cum numai eroului nostru putea să-i iasă, în ditamai coproducţia uselistă?! Ce box-office poate să facă o asemenea “realizare”, însoţind prăbuşirea partidului din toate posturile aducătoare de încasări-record? Aşadar, lăsaţi în pace schema hollywoodiană, e singura valabilă în viaţa reală şi nicidecum un clişeu. Cu atât mai mult cu cât producătorii şi scenariştii de acolo sunt nişte băieţi care nu ştiu să piardă încă de pe vremea fugii din Egipt.

2. Argumentul că filmele americane acreditează ideea unui “e OK să te sacrifici inutil” m-a făcut să râd ca Băsescu, după un kil de producţie americană. Cică ar fi pline scenariile lor de papagali care îşi oferă jertfa pentru ca toţi ceilalţi să scape vii din faţa invaziei zombilor sau a predatorilor dedulciţi la carne de om. Plus secvenţele cu medalionul sau fotografia soţiei scoase din buzunar în momentul premergător dispariţiei în stomacurile mutanţilor. Nu, fraţi academicieni, nu la a muri ca proştii ne îndeamnă programatorii cu păr creţ care scriu acţiunea. Pilda e, de fapt, că ultimul lucru recomandabil când te atacă dinozaurii e să rămâi ultimul şi să le facilitezi celorlalţi supravieţuirea; cum vă prindeţi voi mai greu dacă nu vi se desenează, am să dau, din nou, un exemplu: exact ce face Băsescu acum, rămas să acopere singur retragerea aureliană a dreptei, încasând “de-a-n pulea” (Caţavencu dixit) atât măciucile barbarilor asediind celula Justiţiei penal, cât şi pe ale publicului, administrate oral. Păi în State numai fraierii fac aşa ceva, în vrăjelile alea filmate, şi plătiţi cu o parte din încasări pentru care eu aş încasa anii lui Năstase, Becali, Babiuc şi toată compania, plus fifty-fifty din ce-au încasat ei pentru puţin cantonament. Mesajul americanilor e clar: nu faceţi pe idiotul rămas la urmă, ţineţi-vă de băieţii deştepţi din faţă! Altfel, stând în coadă ca mucea, s-o credeţi voi că poza scoasă din buzunar mai e a nevestei voastre! Pănimaieşi, caţavencilor?

P.S. Aţi observat, desigur, că în filmele americane, atunci când personajul pozitiv e luat prizonier de negativi, ăştia niciodată nu-l împuşcă pur şi simplu, plasându-l într-o locaţie din care eroul va evada spectaculos. O să spuneţi că-i tot un un clişeu şi eu iar vă contrazic. Cu pozitivul lichidat timpuriu, ca Stolojan în cursa prezidenţială, o să aveţi parte numai de suleymani-fluviu băsişti, formolizaţi şi ţinuţi la fereastra cortului, de-o să daţi în clişee ca în rahatul turcesc al politicii Ţării Româneşti! Lăsaţi-o ca la Hollywood, dacă vreţi torrente de cultură cinematografică!

Comentarii

+