Implant de celule fotovoltaice în locul implantului de păr: din 2021, chelioșii pot transforma razele soarelui în energie!

de Eugen Cismasu , 25 martie 2020

Un institut privat de cercetare din Capitală, în cu colaborare cu Universitatea Politehnică București, a anunțat lansarea publică a unei tehnologii inovatoare prin care chelioșii pot transforma razele soarelui în energie!

Sistemul este deja în faza de dezvoltare, fiind testat cu succes pe nu mai puțin de 50 de persoane rămase, din motive obiective, fără păr, rezultatele obținute fiind peste așteptări.

Practic, utilizatorii lipsiți de păr care vor apela la noua tehnologie de implant vor acționa ca niște panouri mobile solare, ce vor capta radiațiile solare și le vor transforma într-o energie ce urmează a fi depozitată în microbaterii cumulate de 4000 de miliamperi, pe care chelioșii le vor putea transporta în portmoneu sau buzunar.

Ulterior, aceasta energie poate fi folosită, de exemplu, pentru încărcarea telefonului mobil, a aparatelor auditive, a laptopurilor și chiar a unor electrocasnice de mic consum.

Pentru a putea folosi această tehnologie, chelioșii nu vor avea de făcut altceva decât să apeleze la un chirurg estetician care le va implanta sub scalp microcipurile revoluționare ce vor transforma razele solare în energie.

Institutul de cercetare anunță că acest sistem ar putea fi gata de vânzare începând cu vara anului 2021.

Loading...

Comentarii

+